• ”Să poți parca acum în centru cu 1,5 lei pe oră, este mult sub prețul din țară. Nu mi se pare corect.”
  • ”În loc să facem investiții în țevi noi, dăm subvenții. Subvenționăm apa, care intră în pământ. E ca la proști.”

Ciprian Ciucu, consilier general în Primăria Capitalei, vicepreședinte PNL București, a vorbit la ”Interviurile Libertatea” despre prioritățile false ale administrației Gabrielei Firea pentru următoarea perioadă, dar și despre oportunitățile pe care le pierd bucureștenii, sub conducerea primarului general al PSD. Ciucu a explicat care sunt soluțiile pentru traficul sufocant din București, precum și resursele Primăriei Capitalei, pentru trecerea perioadei de iarnă. Nu în ultimul rând, Ciprian Ciucu a vorbit despre acțiunile opoziției politice la București din perspectiva PNL, și a salutat mișcările de stradă anti-guvernamentale.

                                                                                              Interviu realizat de Claudiu Săftoiu

  • Domnule Ciprian Ciucu, cum ați ajuns la redacția ”Libertatea”? Se află în nordul Bucureștiului, în Pipera, în cea mai densă zonă de afaceri din Capitală. Vom scăpa vreodată de aglomerație? Ce date aveți despre traficul din București?

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Am luat un taxi, fiindcă știam că nu sunt locuri de parcare și mi-ar fi luat prea mult timp cu mașina. Așa este, orașul s-a dezvoltat, dar administrația nu a ținut pasul cu economia, și s-a ajuns s-a acest blocaj.

Traficul e principala problemă a Bucureștiului.

Dincolo de cât de mult se stă în trafic, și cât de mult timp pierdem și nervi, traficul ne afectează sănătatea. Multe particule nocive rămân în aer și dau boli cancerigene sau respiratorii. Politicile care nu se întâmplă pe zona traficului, se vor deconta la Ministerul Sănătății, pentru că politicile de dezvoltare sunt strâns legate de politicile de sănătate. Lucrurile sunt extrem de complexe în ceea ce privește traficul, iar un mănunchi de măsuri nu dau rezultate, dacă nu sunt corect etapizate. Sunt proiecte deja începute: Pasajul Ciurel, prelungirea Ghencea, străpungerea dinspre Petricani, care personal cred că mai mult o să ne încurce. Lucrările nu s-au terminat nici la Piața Sudului. În acest moment, la un an și jumătate de la preluarea mandatului, Gabriela Firea nu a inițiat nici măcar un proiect nou pentru Capitală. Aceste proiecte pe care le-am menționat sunt de dinainte de mandatul ei, dar acestea sunt oprite. A luat banii de la aceste proiecte, cu aproximativ o lună și jumătate în urmă, și i-a direcționat către cele 22 de companii pe care le-a înființat – companii de stat municipale. Proiectul de la Ciurel este început de câțiva ani de zile, și stagnează, pentru că nu s-a mai ocupat nimeni de el. Gabriela Firea a luat banii de la aceste proiecte care urmau să ne afecteze viața în bine, și le-a direcționat către companiile proprii, pe care le-a capitalizat cu nu mai puțin de 130 de milioane de euro, către biserică și către monumente. Ei spun că sunt în grafic cu aceste proiecte, dar nu este graficul inițial, ci unul pe care și-l actualizează când vor.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Să poți parca acum în centru cu 1,5 lei pe oră, este mult sub prețul din țară. Nu mi se pare corect.

  • Să ne întoarcem la problema traficului. Ce soluții există?

Când vii cu o politică de trafic, trebuie să îți pui în cap niște obiective, pe care să le urmărești pe termen lung. (…) De pildă, un obiectiv ar putea să fie scăderea cu 20 la sută a indicelui de congestie a traficului în București. Și atunci faci parcări la marginea orașului, pe principalele șase artere care aduc traficul. Omul își parchează acolo mașina. După aceea faci o bandă unică pentru RATB, după ce în prealabil s-a cumpărat o flotă de transport în comun nouă, rapidă, curată, ca să îi dai omului o alternativă. Atunci, cetățeanul își va lăsa de bunăvoie mașina la marginea Bucureștiului și va veni cu autobuzul, sau cu trenul de suprafață. Așa ar ajunge în 15 minute în centru, nu ar mai face o oră și jumătate. Ce a făcut Gabriela Firea? A făcut o bandă unică de autobuze, și nu a anunțat pe nimeni. (…) Noi vrem ca să schimbăm comportamente. Asta înseamnă să îi oferi omului alternativă, să se ducă singur către transportul în comun. Aceste măsuri există în Planul Urban de Mobilitate Durabilă, dar acesta e un plan foarte mare, ar trebuie bugetul Bucureștiului pe 15-20 de ani. El este oricum în întârziere. (…) Pentru a ajunge la astfel de obiective, după ce oferi alternative, trebuie să descurajezi folosirea automobilului personal. Dacă este cazul, și nu mă feresc să o spun, se pot lua și măsuri punitive.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

  • Adică să impuneți amenzi?

Nu. Vorbim de parcări cu taxă de parcare realistă. Adică permitem parcarea în locurile special amenajate, facem ceva parcări în centru, și taxăm. Să poți parca acum în centru cu 1,5 lei pe oră, este mult sub prețul din țară. Nu mi se pare corect.

  • Trebuie majorată această taxă pentru București?

Din punctul meu de vedere, da. Dar degeaba mărești taxa de parcare, câtă vreme parcarea subterană de la ”Universitate” stă goală, și nu folosești poliția locală și iei o măsură activă, să nu mai lași șoferii să parcheze afară, ci în subteran.

  • Cum s-a ajuns să se înființeze 22 de firme ale primăriei Capitalei? Acestea se suprapun peste direcțiile și compartimentele deja existente în organigrama primăriei.

Gabriela Firea nu a fost a fost capabilă să identifice experți, oameni bine pregătiți, cu care să lucreze. Zilele acestea ignoră inclusiv ”Ordinul Arhitecților din România”, oameni specialiști în urbanism și în mobilitate urbană. Atunci a adus know-how de la primăria soțului său din Voluntari. Eu am publicat foarte multe nume de oameni aduși de la companiile primăriei din Voluntari, puși în diverse poziții în primăria Capitalei și în pozițiile din subordine. Vorbim de 22 de companii! Nu există precedent în istoria administrației publice, ca o municipalitate să facă companii în domenii foarte vaste: energie, consultanță, IT, amenajare de spații verzi, cimitire, parcări, consolidări clădiri. Sunt zone în care nu ai eșec al pieței, pentru că sunt un monopol natural. Ați văzut pe cine au numit în consiliile de administrație. Sunt oameni de casă, care i-au foarte mulți bani, nefăcând nimic. Despre asta este vorba, despre politizare. (…) A trecut deja un an și jumătate din mandatul Gabrielei Firea și nu se vede nimic: nici o clădire reabilitată, nici  un kilometru de bandă de biciclete amenajat, nici un autobuz, troleibuz achiziționat de nou. La acest nivel, este o contraperformanță pe care nu-mi aduc aminte să fi avut-o nici măcar Oprescu. Au venit nepregătiți. Dacă nu faci nimic în primul an și jumătate de mandat, nu mai poți termina nimic până la final.

  • Domnule Ciucu, toate acestea se petrec sub ochii opoziției politice din Consiliul General.

Atât timp cât PMP le asigură majoritatea, împreună cu ALDE, celor de la PSD, e foarte greu ca să-i dovedești la vot. Am înțeles că cei de la PMP sunt în opoziție prin parlament și pe la alte consilii locale, dar vă zic că la București, ei nu sunt în opoziție, sprijină PSD. Ei votează în momentele esențiale: când PSD are oricum majoritatea, votează împotrivă; când PSD are nevoie să facă majoritate, PMP ajută. (…). Lucrurile merg înainte, de ce nu.

Statuile sunt acum noile panseluțe ale PSD. E mult mai greu de evaluată valoarea, pentru că e vorba de un monument cultural

  • Cum, mai precis?

De exemplu, la Administrația Fondului Imobiliar (AFI) au fost trimiși azi dimineață de la Direcția de Integritate, iar acum sunt peste ei acolo, să își dea birourile. Este un motiv pentru a schimba conducerea actuală. Nu știu ce este acolo mai clar, dar merită știut lucru acesta.

La nivelul lunii septembrie, pierderile în rețea au fost de 60 la sută. Țevile sunt crăpate, iar Primăria acoperă la factură această pierdere de 60 la sută. Cele mai mari pierderi sunt pe magistrala principală. Este un sistem gândit în anii 50- 60. Aici sunt pierderi de sute de milioane de euro. În loc să facem investiții în țevi noi, dăm subvenții. Subvenționăm apa, care intră în pământ. E ca la proști. Anul acesta, Gabriela Firea a reabilitat 1,5% din întreaga rețea, aproape spre zero. Subvenția o plătesc oamenii, bucureștenii, din taxele și impozitele către primărie. (…) PSD și ALDE nu știu să cheltuiască banii greu: nu știu să scrie proiecte, să inițieze proiecte. Nimeni nu poate să îmi spună un proiect inițiat de către ei, într-un an și jumătate. Ei cheltuie banii ușor: îi dau pe festivaluri, circ și statui. (…) Statuile sunt acum noile panseluțe ale PSD. E mult mai greu de evaluat valoarea, pentru că e vorba despre un monument cultural. E un vid legislativ în evaluarea unei opere de artă, și întrebarea este: cine își asumă prețurile? PSD a direcționat câteva milioane bune de euro, folosind și ideea Centenarului Marii Uniri, către statui.

Dacă nu venim cu un candidat unic, mai bine plecăm acasă, cu toții, pentru că nu avem nici o șansă

  • Ce se întâmplă cu opoziția din Consiliul General?

În momentul acesta nu există nici un fel de coordonare între cele trei partide de opoziție in Consiliul General. O coordonare minimă este ca înainte de ședință să ne punem de acord cum anume și ce anume să votăm, iar o coordonare maximă ar însemna să facem ședințele pregătitoare împreună. Am discutat aceste lucruri cu USR. Cu PMP, nu. Și-au negociat oameni în consiliile de administrație ale celor 22 de firme nou create. PNL nu a făcut lucrul acesta. Ar fi absurd ca cei de la PNL să vrea să fie în firme, dar să le conteste existența. (…) PSD în acest moment este extrem de puternic. Ar foarte mulți oameni peste tot, domină tot. Are acces la bugete foarte mari, are acces la televiziune, la media. Dacă își închipuie cineva din PNL, sau USR, că noi separat, fără un candidat unic la Primăria Capitalei, vom avea vreo șansă, se înșală amarnic. E vorba de un singur tur.

  • Sunteți un politician în creștere, puteți emite pretenția de candidatură ca primar general.

Eu vreau să ajung în executivul Primăriei Capitalei. Viceprimar este una dintre opțiuni, deocamdată. (…) Calculele candidatului comun al opoziției, la București, nu se încurcă de mine, pentru că eu nu sunt un tip orgolios. Eu nu fac politică, pentru ca să fiu eu primar. Nicușor Dan este în afara propriului partid. Probabil că vor veni cu un candidat din propriul partid. Nicușor Dan a fost în Consiliul General, acum nu mai e. În această situație, e mai greu să ții pasul în legătură cu ce se întâmplă în politica administrativă din București. Dacă nu venim cu un candidat unic, mai bine plecăm acasă, cu toții, pentru că nu avem nici o șansă.


UPDATE. Cătălin Ivan a mers la sediul central al PSD, pentru a dovedi că este încă membru PSD: Îl dau în judecată pe Dragnea


 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI