UPDATE Ora 20.45: Partidul condus de Nicolae Ciucă a anunțat prin purtătorul de cuvânt, Ionuț Stroe, că președintele PNL va propune numirea unui interimat în următoarea ședință de Birou Politic Național, la începutul lunii martie.


Ştirea inițială: Liderul PNL Bucureşti şi-a anunțat demisia din funcție.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de președinte al organizației PNL București. Unicul motiv pentru care am luat această decizie este timpul”, a transmis Ciprian Ciucu, pe Facebook.

În acest context, Sectorul 6 are mult mai mare nevoie de mine iar eu am nevoie de timp pentru a mă ocupa de numeroasele proiecte pe care le-am început. Unele sunt deja finalizate, așa cum știți, iar altele sunt în derulare. Pentru a le vedea devenite realitate este nevoie ca tot timpul și energia mea să le dedic oamenilor din Sectorul6.

Ciprian Ciucu:

„Le urez succes colegilor din organizația PNL București, colegilor din Consiliul General și le spun că toate proiectele noastre pot fi duse la îndeplinire cu dedicare și seriozitate. De astăzi înainte pentru mine va fi și mai multă administrație dar și mai puțină politică. Pentru Sectorul 6!”, a mai scris primarul Sectorului 6.

Ciprian Ciucu era la conducerea PNL Bucureşti din iulie 2021, după ce a câştigat alegerile în fața fostei preşedinte a organizației, Violeta Alexandru.

Ciucă și Bode, acuzați că se înțeleg cu PSD fără să se consulte cu partidul, după scandalul pragului pentru abuz în serviciu, adoptat în Senat. „S-a făcut semnul cu degetul să votăm”
Recomandări
Ciucă și Bode, acuzați că se înțeleg cu PSD fără să se consulte cu partidul, după scandalul pragului pentru abuz în serviciu, adoptat în Senat. „S-a făcut semnul cu degetul să votăm”

Potrivit informațiilor Libertatea din partidul condus de premierul Nicolae Ciucă, favorit să preia PNL Bucureşti este ministrul Digitalizării, Sebastian Burduja, care este şi liderul PNL Sector 1.

După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
GSP.RO
După un divorț dureros, a părăsit România împreună cu cei doi copii. Au trecut 7 ani de atunci, s-a recăsătorit, acum se bucură de o viaţă de lux
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Viva.ro
Primele imagini cu Andreea Antonescu și fiica ei nou-născută. Ce nume neobișnuit a ales artista pentru micuță
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Observatornews.ro
Steroizi produşi la un laborator din România, cu materie din China. Pastilele, vândute de antrenorii de fitness clienţilor, pot provoca boli grave
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Știrileprotv.ro
Ana, fata care s-a sinucis după ce ar fi fost obligată să se prostitueze, era o elevă model. Ea și-a schimbat brusc comportamentul
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
FANATIK.RO
Motivul pentru care ți se zbate ochiul. Care este cauza și cum poți rezolva problema
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Orangesport.ro
Înşelătorie incredibilă în numele lui Becali! Metoda prin care s-au furat sume importante de bani: ”Bă, eşti nebun?”
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață