Claudia Cardinale a murit. Cine a fost „diva tăcută care vorbea cu ochii”, declarată cea mai frumoasă femeie din lume
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Claudia Cardinale, una dintre cele mai mari actrițe din istoria cinematografiei italiene și internaționale, a murit la vârsta de 87 de ani în Nemours, lângă Paris, unde locuia. Era bolnavă de ceva timp. Anunțul a fost făcut de agentul ei, Laurent Savry, pentru AFP.
Cuprins:
- Peste 150 de filme, o carieră impresionantă
- Cardinale a reușit să se impună într-o lume dominată de Sophia Loren și Gina Lollobrigida
- Începutul: a câștigat un concurs de frumusețe la Tunis
- Marginalizare și renaștere
- O carieră internațională alături de giganții cinematografiei
- Premii și moștenire artistică
Peste 150 de filme, o carieră impresionantă
Actrița lasă în urmă o carieră monumentală întinsă peste șase decenii, cu mai mult de 150 de filme, interpretări memorabile și o eleganță care a marcat o epocă. Rămâne un simbol al frumuseții mediteraneene, fiind preferată de regizori precum Luchino Visconti, Federico Fellini, Sergio Leone și Werner Herzog.
Tinerețea ei a fost marcată și de un eveniment dramatic: o sarcină secretă, rezultatul – potrivit mărturiei ei – al unei relații abuzive. În 1958, a născut un fiu, Patrick, la Londra, care timp de mai mulți ani a fost prezentat ca fratele ei mai mic și crescut de părinții ei.
Născută la Tunis pe 15 aprilie 1938, sub numele de Claude Joséphine Rose Cardinale, fiica unor părinți de origine siciliană, a crescut între două culturi și două limbi, aducând un farmec unic pe ecran: solară și misterioasă, delicată și senzuală, așa cum au scris despre ea criticii francezi. Avea aerul languros al unei muze brunete și o senzualitate naturală, contradictorie, lipsită de apărare și mușcătoare.
Cardinale a reușit să se impună într-o lume dominată de Sophia Loren și Gina Lollobrigida
A interpretat femei puternice, capabile să impună respect, spațiu și putere, cu mult înainte de era feministă. Dar Claudia Cardinale a fost o femeie cu o mare timiditate. Rezervată până la exces, acorda rar interviuri, chiar dacă acestea reverberau în media internaționale..
Cardinale a reușit să se impună într-o lume dominată de Sophia Loren și Gina Lollobrigida, distingându-se printr-un stil de actorie mai subtil și modern, departe de caricaturile vremii. Presa internațională a numit-o „cea mai frumoasă femeie din lume” în anii '60, un deceniu în care a cucerit publicul larg, devenind un simbol al unei Italii în schimbare, între emanciparea femeilor și revoluția culturală.
Începutul: a câștigat un concurs de frumusețe la Tunis
Debutul ei în cinema datează de la mijlocul anilor '50, după ce a câștigat un concurs de frumusețe în Tunis, premiu care i-a adus o călătorie la Festivalul de Film de la Veneția. La începutul carierei sale, vocea ei era dublată în filmele italiene, deoarece, crescând într-o familie în care se vorbea dialectul sicilian și fiind educată într-o școală franceză, nu vorbea bine italiana. Marea ei șansă a venit odată cu filmul lui Mario Monicelli „I soliti ignoti” (Big Deal on Madonna Hill). De acolo, a jucat o serie de roluri care au consacrat-o ca muză a celor mai mari regizori italieni: a fost seducătoarea Angelica în „Il Gattopardo” (The Leopard) al lui Visconti, soția tăcută în „8½” al lui Fellini și misterioasa Jill în „Once Upon a Time in the West” al lui Sergio Leone.
A lucrat și cu Mauro Bolognini, Valerio Zurlini, Luigi Comencini și Damiano Damiani, alternând între comedii, drame și producții istorice, fără a-și pierde niciodată semnătura stilistică: o femeie puternică, independentă, departe de clișeele feminine ale vremii, capabilă să se impună într-un mediu adesea dominat de bărbați.
Marginalizare și renaștere
În anii '70, cariera ei a suferit un regres după încheierea relației cu producătorul Franco Cristaldi și începutul unei lungi relații amoroase cu regizorul Pasquale Squitieri, cu care a avut o fiică, numită tot Claudia, dar cunoscută drept Claudina.
Rănit de despărțire, Cristaldi a exercitat presiuni asupra industriei cinematografice italiene pentru a o marginaliza pe Cardinale. Un exemplu a fost refuzul lui Visconti de a-i oferi un rol în „L'innocente” (1976), ultimul său film. „A fost un moment foarte delicat. Am descoperit că nu mai aveam niciun ban în cont”, a spus actrița despre acea perioadă.
Franco Zeffirelli a venit în ajutorul ei, distribuind-o în miniseria „Iisus din Nazaret” (1977). De acolo, ea a revenit la colaborarea cu regizori europeni de renume.
O carieră internațională alături de giganții cinematografiei
Claudia Cardinale a fost una dintre puținele actrițe italiene care au obținut un succes internațional adevărat, jucând alături de actori de calibrul lui John Wayne, Sean Connery, Henry Fonda, Orson Welles și Burt Lancaster, și regizată de cineaști precum Blake Edwards, Werner Herzog, Manoel de Oliveira și Abel Gance. Versatilitatea ei a dus-o și pe scena teatrului, și la televiziune, rămânând însă mereu legată de marele ecran, unde a lăsat unele dintre cele mai intense interpretări din cinematografia europeană a secolului al XX-lea.
Premii și moștenire artistică
De-a lungul carierei sale, Cardinale a primit cinci premii David di Donatello, cinci premii Nastri d'Argento, trei Globuri de Aur, premiul Pasinetti la Festivalul de Film de la Veneția, precum și prestigioase premii pentru întreaga carieră, precum Leul de Aur la Veneția, Ursul de Aur la Berlin și Premiul Lumière în Franța.
În 2011, Los Angeles Times a numit-o una dintre cele mai frumoase 50 de femei din istoria cinematografiei. Dar Claudia Cardinale era mult mai mult decât un chip frumos: era o martoră a schimbării culturale din Italia, o femeie care știa să-și afirme libertatea, atât pe ecran, cât și în afara lui.
