Mai mulți cetățeni din cartierele Militari, Drumul Taberei și Cotroceni s-au plâns, miercuri, din cauza mirosului puternic și înțepător al apei de la robinet. Miercuri după-amiază au apărut primele rezultate la probele prelevate în regim de urgență de Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București.

„Valorile determinate pentru clorul liber rezidual şi clorul total nu corespund limitelor stabilite de legislaţia în vigoare: SLD (sub limita de detecţie) în toate cinci punctele de recoltă pentru clorul rezidual liber (CMA – concentraţie maximă admisă – 0,1 – 0,5 mg/l) şi 1,27 mg/l, 1,37 mg/l, 1,75 mg/l, 2,73 mg/l pentru clorul total; dintr-un punct de recoltă nu s-a putut preleva apă”, se arată în informarea DSP către Ministerul Sănătății.

Din același document reiese că reprezentanților Apa Nova București li s-a solicitat să emită un comunicat de presă prin care să informeze populația despre probleme.

„Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat printr-o adresă Apei Nova Bucureşti emiterea (pe 30 ianuarie – n.r.) a următorului comunicat de presă: ‘apa din reţeaua publică distribuită de SC Apa Nova Bucureşti nu este bună de băut, nu trebuie folosită la prepararea hranei şi în igiena personală. Se va utiliza apă îmbuteliată, apă potabilă din surse (foraje) autorizate sanitar sau fântâni publice la care este afişată înscrierea «apa este bună de băut» şi alte precizări: cauze, parametri neconformi, estimare durată eveniment”, potrivit corespondenței dintre cele două instituții.

Miercuri seara, Apa Nova nu a răspuns solicitărilor DSP.

Apa Nova a anunțat că nivelul de clor nu a depăşit limitele normale, ci a fost doar suplimentat pentru a combate poluarea din Argeş.

În schimb, reprezentanții DSP susțin că testează apa în fiecare zi. Miercuri dimineața, dintre cele 10 probe recoltate din punctele fixe din sectorul 3, nouă au fost conforme pentru clorul rezidual liber, iar una avea această substanţă sub limita de detecţie, notează Agerpres.


Citește și Medici inventați cu 9 dolari în reclamele pentru produse ce promit vindecare miraculoasă! Din 1.000 de suplimente alimentare care intră anual pe piață, Ministerul Sănătății a verificat publicitatea a doar 25!


 

Gigi Becali, dar de nuntă extravagant la nunta fiicei. Incredibil câți bani le-a dat mirilor! VIDEO
GSP.RO

Gigi Becali, dar de nuntă extravagant la nunta fiicei. Incredibil câți bani le-a dat mirilor! VIDEO

Horoscop 14 octombrie. O zodie are parte de momente intense
HOROSCOP

Horoscop 14 octombrie. O zodie are parte de momente intense