„Judecătorul de la Tribunalul Iaşi care a pronunţat această soluţie a demonstrat că există justiţie şi că se poate să învingă adevarul. Am adus în faţa magistratului probe noi. Am arătat că procurorul nu a depus la dosar o înregistrare care arata ca doamna Darie a insistat să achite. Tocmai această înregistrare nu a fost redată de procuror. Mai mult, am audiat martorii care au susţinut că declaraţiile de la Parchet nu exprimă adevărul. (…) A fost depus bonul fiscal cu care au fost achitate produsele cu cardul de către Darie. Mai mult, aceasta a fost testată poligraf de către mari specialişti din Bucureşti de trei ori, şi de fiecare dată a rezultat că este sinceră şi că nu a cerut şi nici nu a luat nimic“, a declarat avocata comisarului, pentru ziaruldeiasi.ro.
Procurorii au notat în rechizitoriu că faptele s-ar fi produs în
perioada 2015-2016.
În timpul unui astfel de control, înainte de Sărbătorile
Pascale din 2016, comisarul ar fi dat comandă de doi cozonaci, o
pască, un drob de miel și un kilogram de chifteluţe din carne de
pasăre. Comanda ar fi fost preluată de o reprezentantă a
magazinului, din acest motiv, spun procurorii, comisarul Darie
crezând că va primi gratuit produsele.
Recomandări
Klaus Iohannis, ultimul mesaj de 1 Decembrie ca președinte: „Știu că am făcut greșeli, vă cer iertare”. Bilanțul celor 10 ani de mandat | VIDEO
Valoarea bunurilor presupus a fi fost primite de Darie a fost calculată de anchetatori la 324,49 lei.
Citește și: În culisele NEVERSEA. Care e contribuția celor 1.200 de voluntari la festivalul de la malul mării și cu ce se aleg dupa 4 zile de concerte. „Aproape că înveți mai mult decât la școală”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De duminică, 1 decembrie 2024, de la ora 8, trei zodii trec sub protecție dumnezeiască. Vor fi ferite de rele până la sfârșitul anului
GSP.RO
Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, presupune 12 meserii”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Răzvan într-un sat uitat de lume din Mureş. Cum au ajuns produsele din Idicel şi pe masa regelui Charles: "Sunt comenzi multe în străinătate"
HOROSCOP
Horoscop 1 decembrie 2024. Peștii ar fi bine să își protejeze cât pot ei de bine imaginea de care se bucură la nivelul unui grup anume