„În ceea ce priveşte vicepreşedintele (JD Vance – n.r.), aş spune că, având în vedere următoarele Jocuri Olimpice (de vară – n.r.) care vor avea loc la Los Angeles (în 2028 – n.r.), suntem foarte încântaţi că administraţia americană demonstrează un angajament atât de puternic faţă de Jocuri şi, evident, faţă de viitor, ceea ce este un lucru excelent pentru mişcarea olimpică”, a declarat purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams.

„Am fost la stadion (vineri – n.r.) seara şi, ca organizaţie sportivă, a fost fantastic să văd echipa americană ovaţionată de public, în spiritul fairplayului”, a adăugat purtătorul de cuvânt. „În general, aş spune că la evenimentele sportive ne place să vedem fairplay. În ceea ce priveşte menţinerea unor relaţii bune cu administraţia (președintelui american Donald Trump – n.r.), acestea sunt doar veşti bune pentru noi”, a subliniat el.

JD Vance a fost huiduit când chipul său a fost redat pe ecranul uriaş al stadionului în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Milano-Cortina. Fluierăturile au fost acoperite în mare parte de muzica difuzată în incinta stadionului. În schimb, sportivii americani au fost întâmpinaţi călduros de spectatorii prezenţi în tribune.

Noua preşedintă a CIO, Kirsty Coventry, s-a întâlnit cu JD Vance înainte de ceremonia de deschidere. Potrivit purtătorului de cuvânt Mark Adams, această întâlnire a decurs „incredibil de bine”, cu o „chimie foarte bună” între președinta CIO și vicepreședintele american.

JD Vance s-a întâlnit, de asemenea, cu premierul italian Giorgia Meloni, prilej cu care cei doi au susținut că împărtășesc „valori comune”.

Sute de persoane au manifestat vineri la Milano împotriva vizitei lui Vance şi a prezenţei unor agenți ai poliţiei antiimigraţie (ICE) în delegaţia americană la Jocurile Olimpice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.