„Dacă vă cumpărați un automat de cafea, nu există drepturi de autor pentru instrucțiunile de folosire a lui. Neavând drept de autor, nu se poate ceda dreptul de autor, sunt lucruri care trebuie să fie folosite”, acesta a fost argumentul folosit de Sorin Cîmpeanu la postul public pentru a demonstra că nu a plagiat, cum a susținut ziarista Emilia Șercan în PressOne.
„Ca și cum nu mai avem nevoie de profesori”
Rugat, înainte de demisie, să comenteze argumentele ministrului, conferențiarul Emilian Mihailov a considerat deplasat modul în care un ministru al educației s-a raportat la relația cu studenții. „Transmiterea cunoașterii e văzută asemenea unui manual de utilizare tehnică. După mine, interacțiunea în spațiul academic dintre profesori și studenți nu e atât de seacă”, spune acesta.
„Implicația comparației pe care a făcut-o ministrul Cîmpeanu e că nu mai avem nevoie de profesori. Adică, dacă dv. cumpărați un produs și primiți la pachet un manual de utilizare nu mai aveți nevoie de cineva care să vă îndrume. La limită, ceea ce sugerează este că eliminăm profesorul, el nu mai are niciun rol acolo. Ăsta e pericolul: o viziune foarte îngustă a ceea ce înseamnă formarea, dezvoltarea, inspirarea studenților”, continuă Mihailov.
Mi se pare o viziune problematică asupra educației. Nu inspiri studenții cu un manual de utilizare, ci încerci să construiești un manual punând întrebări, ridicând dileme, provocând studenții să gândească folosindu-și propriul cap.
Emilian Mihailov, conferențiar universitar:
Diferența dintre drept de copyright și drept de autor
Emilian Mihailov este de părere că ministrul Cîmpeanu a evitat tot timpul problema adevărată și „s-a jucat cu niște ambiguități”. Conferențiarul explică faptul că în mediul academic se face o distincție clară între drepturi de copyright și drepturi de autor.
„Când domnul Cîmpeanu a vorbit despre «drepturi de autor» s-a referit, de fapt, la problema copyright-ului, care reprezintă drepturile de comercializare. În mediul academic însă, dreptul de autor este unul moral, în sensul că dacă eu am scris un text, acesta îmi aparține și nu poate fi preluat de nimeni fără citarea sursei.
Ceea ce spunea dumnealui este că nu există problema copyright-ului. Ce face domnia sa? Răspunde unei probleme pe care nu o ridică nimeni, nu interesează pe nimeni. El zice: «Domne, cursul ăla n-a fost publicat la o editură, n-a fost «comercializat». Bun, dar nu asta discutăm”.
Eu vorbesc despre dreptul de autor în sensul de recunoaștere a sursei și a persoanelor care au contribuit și măsura în care au contribuit.
Emilian Mihailov:
„Nu poți să-ți cedezi calitatea de autor!”
Ministrul educației s-a apărat și prin publicarea unei declarații a profesorului Ioan Pleșa. Acesta este unul dintre autorii ale căror nume au dispărut de pe cursul universitar, în locul lor apărând numele lui Sorin Cîmpeanu. Profesorul Pleșa, care i-a și coordonat teza de doctorat ministrului, spune că și-a dat acordul ca Sorin Cîmpeanu să-și treacă numele pe capitolele scrise de el.
Mihailov spune că așa ceva este imposibil. Contravine bunelor practici academice despre coautorat.
„Îmi pare foarte rău că oamenii ăștia vor să lase impresia că se practică așa ceva în mediul academic. Nu există așa ceva! Nu poți să cedezi calitatea de autor. Așa ceva e o gogomănie, e o falsitate. Ce poți să cedezi sunt drepturile de copyright, de comercializare, asta da. Dar și atunci autorul acelui text rămâne semnat”, susține Mihailov.
„Nu există în mediul academic această practică. Dacă ai scris un text, e al tău. Poți să spui că persoana respectivă a decedat între timp și n-a mai contribuit la edițiile îmbunătățite, dar chiar și așa, trebuie să fie pomenit ca autor original”.
Asta e o invenție! Astfel de practici nu existau nici acum 20 de ani, nici acum 30 de ani – știu că există retorica asta.
Emilian Mihailov, conferențiar universitar:
Mediul academic are reguli „foarte stricte”
Mihailov subliniază și că bunele practici în spațiul academic legate de cine și cât a contribuit la scrierea unui curs sau manual universitar sunt „foarte dure, foarte stricte, nu ne jucăm cu așa ceva”.
„La marile reviste științifice, dacă ai patru-cinci autori, la finalul articolului există o notă care precizează detaliat cu cât a contribuit fiecare. Lucrurile aici sunt foarte transparente, oneste. Nu există așa ceva în lumea academică: cineva să scrie un text, apoi să-l dea altcuiva să-și pună numele pe el”, explică Mihailov.
„Eu am scris un manual, un curs de etică și integritate academică, împreună cu alți cinci autori. Chiar vă rog să-l consultați și să vedeți că autorii nu sunt prezenți doar pe copertă, ci la fiecare capitol este precizat cine este autorul. E o chestie de deontologie”, conchide conferențiarul universitar.
Foto principală: Inquam Photos/ Raul Ștef
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro