Un număr de 31 de cadre didactice ale Facultății de Științe Politice - SNSPA solicită Comisei de Etică a universității „examinarea detaliată și imediată” a profesorului și sociologului Marius Pieleanu, începând cu prima ședință, planificată luni, 5 august, în urma acuzațiilor grave pe care i le aduc mai multe absolvente ale facultății.
Cuprins:
„Inițierea cu celeritate a unei cercetări referitoare la acuzațiile aduse domnului Marius Pieleanu este la fel de necesară precum cea declanșată în privința domnului Alfred Bulai”, au transmis într-un comunicat de presă zeci de cadre didactice de la SNSPA.
Totodată, acestea cer „examinarea exhaustivă și rapidă a celor două cazuri, care, conform mărturiilor din spațiul public, pot constitui abuzuri psihologice, hărțuire și violență sexuală”.
„În acest sens, considerăm că audierea nepărtinitoare a tuturor persoanelor implicate este fundamentală. Insistăm, de asemenea, ca victimelor să li se asigure întreaga protecție de care au nevoie. În opinia noastră, Comisia trebuie să inițieze imediat o anchetă în care să clarifice acuzațiile privind potențialele abuzuri ale domnului Pieleanu”, spun foștii colegi ai sociologului Marius Pieleanu.
De asemenea, aceștia consideră că „prezența unor abuzatori sexuali în comunitatea noastră academică este inacceptabilă”.
„Cerem așadar conducerii universității să ia toate măsurile pentru a proteja această comunitate și a preveni comportamente toxice. Ar fi un gest de minimă sănătate morală și un semnal că într-adevăr am înțeles că există toleranță zero față de abuz, hărțuire și discriminare. Nicio cerere de întrerupere a contractului, nici măcar de încetare a relațiilor de muncă, nu poate absolvi un cadru didactic de cercetarea Comisiei de Etică”, arată cei 31 de profesori.
Dascălii sunt de părere că nu pot „cauționa sau exonera de la o cercetare corectă o persoană acuzată de un număr atât de mare de victime”. Ei solicită membrilor Comisiei de Etică să parcurgă materialele de investigație jurnalistică realizate de Investigatoria & RiseProject, pe care le alătură sesizării semnate de 31 de cadre didactice din cadrul Facultății de Științe Politice.
La data de 1 august, sociologul Marius Pieleanu a anunțat pentru Rise Project că pleacă de la universitate după scandalul de abuz sexual, relatează News.ro, invocând un „linșaj mediatic”.
Pieleanu a respins acuzaţiile privind eventuale abuzuri şi gesturi cu tentă sexuală. „E adevărat că eu sunt mai puţin convenţional, nu e niciun secret, dar asta nu înseamnă că nu sunt normativ. Depinde cum definiţi adecvarea, inadecvarea, nu am ce să comentez (…) Acum că cineva spune despre mine că aveam împreună cu nişte colegi de-ai mei un limbaj sau un comportament neadecvat, definiţi conceputul, pentru că discuţia e lungă. Definiţi conjunctura, relaţia de apropiere”, a spus el.
În aceeași zi, joi, 1 august, ministrul educației, Ligia Deca, a declarat la începutul ședinței de Guvern, că există discuții despre schimbarea legislației în sensul în care să fie analizate rapid orice sesizări, anonime sau nu, referitoare la încălcarea deontologiei universitare.
Precizările vin în contextul în care profesorii Alfred Bulai și Marius Pieleanu, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), au fost acuzați de foste studente de agresiuni sexuale.
Alfred Bulai, șef al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro, luni, 29 iulie.
Acuzații de hărțuire sexuală îl vizează și pe actualul conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA, sociologul Marius Pieleanu. Una dintre cele care a făcut astfel de acuzații la adresa lui Pieleanu este Ana Birchall, fost ministru al justiției.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
cataliin72 05.08.2024, 16:32
Eu am inteles ca d-nul Pieleanu s-a retras de la SNSPA ..Nu vad de ce ar mai fi cercetat de catre onor colegii d-lui dupa ce a renuntat la calitatea de profesor acolo..
Roucapsnei 05.08.2024, 17:14
...nici o milă pentru acești ipocriți; nu numai că trebuie cercetați dar trebuie și lipsiți de toate drepturile legate de activitatea din învățămînt și nu numai...
theo_s 05.08.2024, 17:55
In cazuri de genul asta, e ceva mai complicat, depinde si de ofiterul coordonator.
vasile_69 06.08.2024, 10:23
Atat Bulai, cat si Pieleanu sunt doi maimutoi gretosi, care au impresia ca doar ei sunt "telectuali" si au descoperit apa calda si mersul pe jos ! Din pacate nu sunt singurii...Trebuie anchetati si aruncati in parnaie acesti nemernici sinistri, ca sa se dea un exemplu pentru eventualii amatori de prospaturi...nu ???
cobra 06.08.2024, 11:01
Ziaristele sunt absolvente SNSPA?