Copiii românilor din Italia învață limba părinților la facultate. Profesoară: „Unii mi-au spus că nu au avut voie să vorbească în familie”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Nicoleta Neșu este profesoară universitară de limba română la Universitatea Sapienza și predă cursuri și la Institutul Cultural din Roma - „Accademia di Romania”. Cursanții ei de la universitate sunt fie italieni pasionați de limbi romanice, fie, tot mai des în ultimii ani, copiii românilor care vor să aprofundeze limba părinților.
Cuprins:
Profesoara a predat, de-a lungul timpului, pentru ambasadori, profesori, carabinieri sau, pur și simplu, italieni curioși, care voiau să-și mai pună în palmares o limbă străină.
„Mi s-a întâmplat să vină persoane la mine să-mi spună: «știți, eu am o părere proastă despre români și am venit să învăț limba ca să înțeleg cine sunteți». Am pățit și asta. N-am întrebat niciodată care au fost motivele, le pot bănui. Până la urmă, am devenit prietene. A început să-i placă foarte mult cozonacul”, și-a amintit un episod mai ieșit din comun Nicoleta Neșu.
Astăzi o amuză. La fel cum s-a distrat și când un antreprenor italian i-a spus uimit, după o vizită în București: „Nicoleta, sai che in Romania la gente era normale” („Nicoleta, știi că în România lumea era normală?”)
Carabinierii care „îi verificau” buletinul
A auzit toate clișeele despre România de-a lungul anilor: taximetriștii care îi pomenesc de „terra di Dracula” („pământul lui Dracula”), diverși oameni care spun că suntem înrudiți cu slavii sau că la noi e frig ca în Siberia.
Acum mai mulți ani, a predat româna și unui grup de carabinieri. A fost un proiect de trei luni cu poliția municipală din Roma și Nicoleta și-l amintește precum „cel mai greu curs pe care l-am ținut”.
„Stăteam așa crispată în fața lor, veneau toți în uniformă. Eu n-am avut niciodată complexul că predau o limbă minoră, eu sunt lingvist, limba română este pentru mine o limbă frumoasă și interesantă prin statutul ei de limbă istorică. Dar întrebările erau incomode, îmi arătau buletine și mă întrebau dacă e fals”, povestește profesoara. Le zicea că nu știe cum arată un buletin fals și îl scotea pe al ei „la verificat”.
De doi ani, la Sapienza, pe lângă cursurile din cadrul Catedrei de Limba Română, unde are 19 cursanți, se organizează și cursuri de predare a limbii pentru studenții care vin de la alte facultăți decât Litere. Are 35 înscriși acolo. „Aveam doar 20 de locuri, dar până la urmă i-am primit pe toți care s-au înscris”.
A simțit însă că în ultimii ani, relațiile dintre români și italieni s-au îmbunătățit. Dacă ar trage linie, ea a avut mai ales experiențe bune. Una singură a dezamăgit-o.
„Ce m-a durut a fost un episod care s-a întâmplat pe culoarele facultății. Erau niște tineri care așteptau să intre la un curs și i-am auzit vorbind în italiană: «Ce oră ai? Am literatură română. Dar ce, ăia au literatură?» Asta pe culoarul facultății de litere sună rău…”, spune cu orgoliul rănit de lingvist.
Se simt europeni
Totuși, limba română este una dintre cele mai căutate la Sapienza. Interesul a crescut cu fiecare an, spune Nicoleta, și există un motiv pentru asta. Dacă acum aproape un deceniu, când a ajuns la Roma, după ce a dat concurs la Institutul Limbii Române, cei care veneau la cursurile ei erau cu precădere studenții italieni, acum are sala plină de copii ai emigranților români, la a doua generație, tineri care vor să se reconecteze cu rădăcinile părinților. A început să studieze și științific fenomenul.
Toți sunt tineri născuți sau crescuți de mici în Italia, dar profesoara lor a simțit că trec printr-o tranziție, care uneori îi zdruncină cu totul. În fiecare an, Nicoleta le dă ca temă să scrie o scrisoare României. Majoritatea etalează toate superlativele auzite vreodată la părinți: „ești cea mai frumoasă”, „portul popular te lasă fără cuvinte”, „de la tine am învățat că unirea înseamnă putere”.
Dar când la final sunt puși să răspundă „ce identitate vă asumați?”, tot mai mulți scriu „european”. Nu italian, nu român.
Copiii românilor știu, ca și străinii, de Dracula, Nadia și, mai nou, David Popovici
„De multe ori se plâng de asta: români nu suntem, că nu trăim în România, când mergem acolo, lumea ne ia peste picior, că nu vorbim bine. Când suntem în Italia, nu primim cetățenie automat, doar dacă unul dintre părinți e cetățean italian. Așa că e mai ușor să spună că sunt europeni. Este, în opinia mea, un escamotaj”, explică profesoara lor.
„Dacă îi întrebi dacă sunt la curent cu ce se întâmplă în România, nu sunt, nu urmăresc influenceri, habar n-aveau cine e Selly. Dacă îi întrebi de personalități, îți răspund ca și străinii, de Nadia Comăneci, acum de David Popovici, că a fost la campionatul de la Roma. Știu de Dracula, unii și de Vlad Țepeș, știu de Eminescu, că avea bunica un volum de poezii”, îi descrie Nicoleta Neșu.
A trebuit să-și împartă clasa în două: studenți italieni și studenți care au limba maternă româna. Nu mai poate preda în masă româna ca limbă străină: „Copiii ăștia vorbesc limba română de acasă, nu trebuie să-i învăț vocalele, consoanele, cum se pronunță ă, î, ș, ț, că ei știu. Dar cu italienii trebuie să o pornesc de la zero, pentru că limba română nu se studiază în preuniversitar.”
Părinții vorbesc mai degrabă „rotaliana”
Ce a observat este că tinerii din familii românești vorbesc o limbă italiană curată, nu rotaliană, o combinație dintre cele două. Lingvista are o explicație: „Părinții au venit la o vârstă adultă și în Italia nu au avut parte de cursuri de italiană și atunci fiecare a învățat italiana la locul de muncă și fiecare italian vorbește limba lui maternă în funcție de diferiți factori extralingvistici. Părinții sunt cei care operează calcurile (traducerea literală a unor cuvinte al căror rezultat nu este mereu conform normelor), au parte de aceste interferențe lingvistice și de unele poate nici nu sunt conștienți.”
Copiii lor vorbesc o italiană perfectă, iar limba română devine pentru ei o limbă etnică, pe care o vorbesc cu rudele, cu bunicii de acasă și cu verișorii.
Recent, un politician român din Peninsulă vrea să facă lobby pentru schimbarea legii astfel ca românii să fie recunoscuți ca minoritate etnică.
Nicoleta Neșu crede că, oricum, comunitatea românească a intrat într-o altă etapă a asimilării: „S-au mai obișnuit noi cu ei și ei cu noi”.
Cât despre copiii românilor, „unii vorbesc o română foarte bună și acolo e meritul părinților”, crede profesoara. „Am avut inclusiv cazuri de mare tristețe pentru mine, elevi care îmi spuneau că nu vorbesc română pentru că părinții nu i-au lăsat să vorbească română”, completează apoi.
„Uman poți să înțelegi, fiecare are experiența lui de viață, dar de ce să privezi copilul de o nouă limbă? Nu îmi plac falsele patriotisme, dar e de bun-simț dacă îi poți oferi copilului acces la o altă limbă și o altă cultură, vorba lui Humboldt (lingvistul Wilhelm von Humboldt n.r.), la o altă viziune asupra lumii, dă-i această posibilitate, oricare ar fi limba aia. Inclusiv pentru a avea tu însuți o identitate”, conchide profesoara.
User Șters 29.01.2023, 22:11
Bun articol, vă felicit pe amândouă.