Copilul a dispărut de lângă tatăl său

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, băiatul se afla împreună cu tatăl său într-o zonă cunoscută popular drept „Ruscă”, atunci când a plecat într-o direcţie necunoscută şi nu a mai revenit.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost făcut de tatăl copilului, în jurul orei 18.00.

Băiatul dispărut se numeşte Toma Alexandru Zerestea, are aproximativ un metru înălţime şi păr scurt, șaten. La momentul dispariţiei purta pantaloni sport gri, bluză albastră şi adidaşi sport din pânză, de culoare albastră.

Băiatul de 5 ani e căutat cu un elicopter, câini de urmă, drone şi echipamente cu termoviziune

La căutări participă poliţişti de ordine publică, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sibiu, luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, echipe canine specializate şi echipe din cadrul Centrului Chinologic Sibiu, potrivit News.ro.

În sprijinul acestora intervin cadre ale ISU Sibiu, jandarmi, echipe Salvamont, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie şi voluntari.

Autorităţile au precizat că verificările se desfăşoară atât la sol, cât şi din aer.

„Căutările se desfăşoară atât la sol, cât şi din aer, fiind utilizate drone şi echipamente cu termoviziune pentru verificarea zonelor greu accesibile şi împădurite din apropierea localităţii Sebeşu de Jos”, au transmis reprezentanţii IPJ Sibiu.

Autoritățile fac apel la populație

IPJ Sibiu a transmis un mesaj Ro-Alert prin care anunță dispariția copilului și roagă oamenii care au informații referitoare la acesta să le transmită cât mai repede.

Un copil de 5 ani a dispărut de lângă tatăl lui, în Sibiu, și e de negăsit de peste 12 ore. Băiatul e căutat cu drone și un elicopter
Autoritățile au emis mesaj RO-Alert pentru găsirea băiatului

„La data de 11.05.2026, Zerestea Toma-Alexandru în vârstă de 5 ani, a dispărut din extravilanul localității Sebeșu de Jos, zona Rusca. Semnalmente: înălțime 100 cm, păr șaten, tuns scurt, ochi căprui; Obiecte vestimentare: bluză albastră, pantaloni sport gri, pantofi sport albaștri”, se arată în mesaj.

Persoanele care pot oferi informații ce pot conduce la depistarea minorului sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze gratuit numărul unic pentru situații de urgență 112.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.