Mergi direct la conținut »
Crescătorii de porci ar putea primi de la stat, până la 15.000 de euro pe an pe fermă
Bani și Afaceri Libertatea > Ştiri > Bani și Afaceri

Crescătorii de porci ar putea primi de la stat, până la 15.000 de euro pe an pe fermă

De Paul Barbu,

Ministerul Agriculturii ar putea acorda fermierilor mici, crescători de porci, un sprijin din bugetul naţional în valoare de 15.000 euro/an/fermă. Ministerul va realiza o analiză asupra impactului bugetar raportat la numărul de unităţi de creştere a porcinelor eligibile şi de a stabili condiţiile tehnice în baza cărora se va face notificarea către Comisia Europeană pentru acordarea acestui sprijin.

Ad placeholder

Micii crescători de porci au fost cei mai afectaţi de turbulenţele pieţei cărnii de porc, aceştia necesitând măsuri de sprijin urgente, urmând ca pentru marii crescători de porcine să fie luate măsuri pe termen mediu şi lung vizând stabilitatea veniturilor acestora, potrivit Ministerului Agriculturii.

Ministrul Achim Irimescu  s-a întâlnit la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu reprezentanţii micilor crescători de suine din România, temele abordate în cadrul discuţiilor vizând problemele cu care se confruntă sectorul creșterii porcinelor şi identificarea măsurilor de sprijin capabile să absoarbă şocul resimţit de fermieri ca urmare a crizei din acest sector.

Irimescu a mai avut discuții și cu  Vytenis Andriukaitis, comisarul european pentru sănătate și siguranța alimentelor, cu care a discutat despre deblocarea cât mai rapidă a exportului de porcii vii în spațiul comunitar, fapt care ar putea avea un impact pozitiv în capitalizarea micilor crescători de suine din România.

 

 

„În ce hal a îmbătrânit!” » Dolph Lundgren, apariție bulversantă pe plajă cu iubita cu 38 de ani mai tânără
PARTENERI - GSP.RO
„În ce hal a îmbătrânit!” » Dolph Lundgren, apariție bulversantă pe plajă cu iubita cu 38 de ani mai tânără
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Anghel Iordănescu, victima lui Emi Pian. Țeapa de sute de mii de euro a clanului Duduianu. Cum s-a încheiat totul
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
HOROSCOP
Horoscop 9 august 2020. Racii ajung la concluzii greșite, pentru că e ușor să considere că altul greșește
RECOMANDĂRI
Parteneri
Ad placeholder
Parteneri
Parteneri
Close
Închide
  Close