Crescut în Franța, un basarabean râvnit de două țări, descoperă zilele acestea România: „Poate o să vi se pară un lucru banal, dar pentru un străin aici, asta contează enorm”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Virgiliu Postolachi, 22 de ani, atacantul de la UTA, care a fost și în vizorul naționalei României, a povestit într-un interviu acordat Libertatea cum se simte după primele luni petrecute în țara a cărei cetățenie o are din septembrie 2018, dar pe care o descoperă acum.
Cuprins:
Virgiliu Postolachi, 22 de ani, a semnat în această vară cu UTA, se adaptează la viața din Arad, ia contact cu țara a cărei cetățenie a obținut-o pe 25 septembrie 2018 la Ambasada României de la Paris. Atacantul este născut în Republica Moldova, dar a plecat de la doi ani în Franța, a trăit acolo, și-a achiziționat și o casă la Paris, familia îi este acolo.
În 2018, cei de la FRF l-au vrut neapărat pe Virgiliu în tricoul tricolor, fotbalistul crescut la academia lui PSG fiind un puști în plină ascensiune la acel moment. Recomandat de titlurile câștigate la juniori, de faptul că intrase în atenția primei echipe a parizienilor, luat în cantonamentul de vară la turneele din străinătate.
Reprezentanții FRF l-au sedus cu promisiuni pe Virgiliu și pe tatăl său, Oleg, așa cum avea să mărturisească acesta ulterior, puștiul a primit și cetățenia română, dar spectrul unui scandal de proporții la FIFA și o dispută cu federația de la Chișinău, i-au făcut, printre altele, pe cei de la FRF să dea în spate. Nu l-au mai căutat pe jucător, acesta a decis în ianuarie 2021 să reprezinte țara natală și a părinților săi.
„Așa a fost să fie, probabil, un semn divin! De ce să nu joc pentru Moldova, doar e țara în care am văzut lumina zilei? Tot destinul face ca acum să mă dezvolt în România, descopăr țara și oamenii, îmi place ceea ce văd până acum”, a mărturisit fotbalistul în debutul interviului pentru Libertatea.
Libertatea: Virgiliu, ce au în comun moldovenii și românii și ce nu au?
- Multe lucruri sunt în comun, de la limbă la mâncare, la trăiri, la sentimente, la modul de a gândi viața. Eu am crescut în Franța, nu știu atât de multe lucruri despre Moldova, am plecat de la 2 ani din țara natală, doar buneii au rămas acolo. Cu timpul, am început să învăț eu una-alta despre Moldova, care rămâne țara mea.
- Românii cum ți se par? Din ce ai aflat în Franța, din ce ai mai auzit de la ai tăi.
- Îmi plac mult. Sunt oameni pasionali. Văd și la Arad că iubesc fotbalul. Când mă duc la un magazin, aici, sunt fani care vin și mă încurajează. Simt aceleași sentimente, aceeași dragoste ca la Moldova, e la fel.
„Poate vi se pare banal, dar e enorm pentru un străin”
- Oamenii cum ți se par în afara fotbalului?
- Simpli. Nu complicați. Te primesc bine, sunt ospitalieri.
- Comparativ cu francezii?
- Mai calzi. În Franța, fiind țara mai mare cu multe naționalități, oamenii sunt mai reci. Francezii te țin la distanță, poate le e frică, nu știu.
- Ce-ți place la români?
- (râde) Iubirea pentru fotbal și modul cum te privește omul din fața ta. Cum încearcă să te ajute. Poate vouă vi se pare o chestie banală, dar ați trăi-o dacă ați locui zi de zi într-o țară străină. Iar dacă întâlnești oameni care-ți dau confortul că te pot sprijini dacă te rătăcești, dacă ai nevoie de o pâine, dacă vrei să ajungi într-un loc, iar respectivul te ghidează cu bunătate, atunci ai aprecia exact ceea ce simt eu. Sau alți străini de România. Invers, dacă ești privit cu răutate. Pe mine, românii m-au primit bine, nu m-am simțit lăsat deoparte: "Ai nevoie de ceva? Vrei să te ajutăm? Ești în regulă?".
„La Paris am văzut că la bine e coadă după tine, când ți-e rău nu mai e nimeni lângă tine”
- Ai fost la academia lui PSG, te-ai antrenat cu echipa de superstaruri de acolo, ai fost în acel mediu. Cum a fost?
- Am 22 de ani, dar am învățat mult o chestie, la Paris: vezi câți sunt în urma ta, pe urmele tale, când porți o emblemă, câți băieți, câte fete, e coadă după tine!, și din moment ce nu mai ești acolo sau ești într-o pasă mai proastă, observi cum dispar toți! Nu mai primești mesaje, nu mai ai pe nimeni lângă tine, dispari toți. Și vezi cine ți-e prieten cu adevărat.
- Tu câți ai?
- Mai mulți de cinci nu am!
Mici și ciorbă de burtă
- Parisul cum e, Orașul Luminilor sau o metropolă obositoare și rece?
- Este o capitală a lumii, un oraș tare frumos, însă tare aglomerat. Să trăiești acolo și să nu te enervezi, ar trebui să ai timp și nervi să mergi doar cu bicicleta. Așa e! Dacă vrei să stai să contempli cât de frumos e Parisul. Eu, prefer, mai degrabă St. Tropez sau orașele de pe Coasta de Azur.
- Cine face mâncare mai bună?
- Mie îmi place mâncarea de la noi, ca-n Moldova. Și România are mâncăruri gustoase. Mama face acasă, în Franța, doar mâncare moldoveneasă, de-a noastră. Gastronomia franțuzească e la nivel înalt, dar tare scumpă mai e! Mâncarea de acasă, a mamei, e cea mai bună. Dar îmi plac micii voștri, diverse plăcinte, ciorba de burtă, nu sunt dificil la mâncare.
- Voi acasă ce limbă vorbiți?
- Română și franceză. Mama și tata știu să vorbească rusește, eu nu. Nici nu am învățat, știu două-trei expresii simple și atât.
„Vai de mine, Doamne ferește!”
- Te-a speriat războiul din Ucraina?
- Da, chiar da. E tare aproape de noi, de buneii din Moldova chiar mai aproape. Când am mers în Moldova, pentru echipa națională, și-am avut meci în Kazahstan, am înconjurat Rusia, să nu intrăm pe acolo. În loc de 3 ore, am mers 6 ore cu avionul. Ai o strângere de inimă, când vezi Rusia atât de aproape, e război, nu este ca-n filme.
- Te-ai vedea soldat, tuns regulamentar, cu arma în mână?
- Vai de mine, Doamne ferește!
- Peste pandemia de coronavirus cum ai trecut, cât de mult te-a afectat?
- Eu am făcut record, am avut Covid de patru ori! Ați mai auzit? Dar fără simptome. De două ori cred că l-am avut, cu adevărat. Dar mai ieșeam pozitiv la teste, nu înțeleg cum. Nu m-am simțit rău, făceam singur antrenamente, departe de echipă. A fost o perioadă grea, de depărtare. N-am avut frică deloc. Bine, la început, ca toată lumea, intrasem în panică, mai mult din cauza altora, care o luaseră razna cu magazinele, cu declarațiile. Trei luni, cât a fost interdicție să ieși pe stradă, a fost tare greu, să nu poți să fugi, să te antrenezi. Sau să faci sport pe unde puteai.
Cursuri de a-ți gestiona viața financiară
- Cum ți se pare viața din România, scumpă, ieftină?
- Viața e mai ieftină decât în Franța, în România, dar un pic mai scumpă decât la Chișinău. În România viața e abordabilă, poți să trăiești normal. În Franța, e prea scumpă, deși sunt salariile mai mari. Dar nu te gândi că îți poți permite orice. Mai degrabă ai bani să ieși la un restaurant în România, așa văd eu situația.
- Dacă ar fi să alegi între o casă și un bolid de lux, ce-ai alege, care sunt prioritățile tale?
- Nu am planuri suprarealiste. Am investit bani într-o casă în Franța, lângă Paris, acolo s-au dus banii mei din fotbal. Părinții au o casă, eu am alta, a fost investiția mea. O casă pe pământ. Nu sunt materialist, să-mi cumpăr supermașini. Am una normală. O să văd în ce voi mai investi, știu că fotbalistul are viața scurtă. În Franța, 70 la sută dintre cei care încheie fotbalul, ajung în faliment imediat după ce și-au pus ghetele în cui. Nu vreau să fiu falit! Mă gândesc să am un viitor cât mai dulce. Am învățat la PSG asta.
- Cum?
- Aveam cursuri de a gestiona viața financiară, să știm ce să facem cu banii. Erau cursuri periodice.
„Mulți vorbesc despre România fără să știe”
- Care a fost cel mai bun sfat de la părinți?
- Să fiu băiat serios, să nu abandonez munca. Și atunci când nu reușesc din prima, să fiu perseverent. Apoi, să fiu smerit, umil.
- Ce-ți povesteau ai tăi despre români?
- Că sunt oameni buni.
- Ce știai despre români din Franța?
- Nu m-a interesat niciodată să ascult lucruri negative, adică să le iau în seamă. Mulți vorbesc fără să știe. Contează ceea ce trăiești tu, pe propria piele, iar eu ți-am zis că românii sunt oameni pe care te poți baza.
