Crima dovedită cu o oală de varză necălită. Acuzata a primit achitare pe linie, dar procurorii consideră că dosarul de omor a fost lămurit 

Povestea din Vaslui pare una banală, însă ea poate deveni un caz-şcoală, din cauza dezinteresului anchetatorilor care, după ce că au adunat probe puține, au mai şi pierdut din ele, dar şi datorită migalei cu care judecătorii au demontat tot eșafodajul.    

„Avea în cap o gaură, de puteai să-i vezi creierul”, dar n-au anunțat poliția

Pe Constantin C. din Bogdăneşti l-au găsit mort în casă într-o zi de marți, pe 2 decembrie 1997. Bărbatul locuia singur. Avea 85 de ani, dar era încă în putere, tăia lemne şi făcea treabă prin curte, îşi amintesc localnici. Mulți dintre ei i-au trecut pragul, pentru că bătrânul vindea vin şi țuică, iar apoi înmulțea banii, dându-i cu împrumut.

În dimineața acelei zile de marți, pe la ora 9.00, fratele lui Constantin s-a dus la el, ca să vadă ce mai face. A găsit poarta închisă şi nicio mişcare prin curte, ca şi când bătrânul încă ar fi dormit. Dar uşa de la intrarea în casă era deschisă, iar asta l-a mirat pe frate, căci Constantin o încuia de fiecare dată, înainte de culcare.

Când a intrat înăuntru, bărbatul s-a îngrozit. Mai întâi a văzut stropii de sânge de pe pereți, şi apoi pe fratele lui, întins pe pat, fără suflare. Speriat, a ieşit afară şi a chemat-o pe vecina lui Constantin, ca să se convingă că ceea ce vede nu e o închipuire. 

Recomandări

Motivele pentru care Luxemburgul a devenit atractiv pentru oamenii de afaceri români

Dar bătrânul era mort de mult. Cei doi l-au chemat şi pe fiul lui, care a venit într-un suflet, iar tustrei au început să verifice prin casă. Nu erau semne că cineva ar fi cotrobăit pe acolo, iar totul părea a fi la locul lui. În afară de un ceaun rămas pe sobă, care era acoperit cu capac şi avea înăuntru nişte varză fiartă. S-au mirat văzându-l, dar nu i-au dat atunci importanță. 

Şi-n ciuda urmelor de sânge ce arătau că acolo era o moarte violentă, rudele bătrânului au decis să nu se mai complice cu poliția şi să-l îngroape aşa, deşi „avea în cap o gaură, de puteai să-i vezi creierul”, spun cei care l-au spălat pe Constantin, înainte de a-l pune în sicriu. 

Singurul care n-a vrut să tacă a fost o rudă îndepărtată, ginerele fiului lui Constantin. Chemat la priveghi, el a anunţat poliţia a doua zi, pe 3 decembrie 1997. Şi-atunci a început ancheta acestei crime, care avea să dureze 14 ani. 

Ce a cerut fiica din flori când a auzit discuția despre moştenire

După autopsie, s-a stabilit că bătrânul a murit din cauza unui traumatism cranio-facial produs „prin loviri active cu obiect contondent, precum şi obiect tăietor-despicător”, „în contextul unei heteroagresiuni comise cu malignitate şi ferocitate extremă”. În baza leziunilor, s-a stabilit că în momentul atacului el era în picioare, cu spatele la agresor, iar pe urmă a căzut şi, când era cu fața în sus, a continuat să fie lovit.

„Nu avem elemente prin care să stabilim cu certitudine momentul decesului”, au spus legiştii, dar „în condiţiile factorilor de mediu prezentaţi, fără date despre starea antemortem a individului, (…) data morţii poate fi în una din zilele 28, 29, 30.11.1997”.

Vineri, 28 noiembrie 1997, e ultima zi pentru care există dovezi că bătrânul încă trăia. În acea dimineață, pe la ora 9.00, fiul lui a mers la el, ca să discute despre actele prin care urma să primească moştenire casa şi terenul cultivat cu viță de vie. Acolo se afla şi Maria F.*, fiica nelegitimă a lui Constantin C., care venise la el de două zile. Femeia de 63 de ani îl vizita adesea şi-l ajuta pe bătrân în gospodărie.

Fiul lui Constantin s-a aşezat la masă, a băut o cană cu vin şi a stabilit cu tatăl lui să meargă împreună la primărie, ca să treacă totul pe numele lui. Şi-n timp de discutau, Maria F. „i-a zis lu tata că, dacă-mi face mie actele pe casă, să-i dea şi ei o bucată de vie. El n-a spus nici că-i va da, nici că nu-i va da”, a declarat fiul, în anchetă.

Dar în acea zi, când s-a întors acasă, bărbatul i-a povestit altceva soției lui: că Maria F. a început să se certe cu tatăl şi că atunci când el a plecat de acolo, pe la orele 10.00, i-a lăsat certându-se, după cum a declarat martora, ulterior, la audieri.

Maria F. şi fiul lui Constantin C. au devenit imediat principalii suspecți în acest dosar de omor. Însă toate detaliile descoperite ulterior au strâns lațul anchetei doar în jurul femeii.

Găinile închise ziua, varza neunduită în ulei şi sângele de pe haine 

Când Constantin C. a fost găsit mort, păsările din curtea lui erau închise în coteț. Şi asta a devenit o probă importantă în dosarul de omor, căci uşa casei fusese găsită descuiată, iar bătrânul avea aceleaşi haine ca-n dimineața când a vorbit cu fiul lui, ceea ce demonstrează, spun anchetatorii, că păsările au fost închise intempestiv, în cursul acelei zile. 

O altă piesă de bază a acuzării a fost oala de pe sobă, cu varza pe jumătate gătită. În anchetă, Mariei F. i s-a cerut să dezvăluie rețeta ei de varză călită. „După ce o fierb, o unduiesc în ulei”, a mărturisit ea, auto-incriminându-se. Varza din ceaunul de pe soba victimei era doar fiartă, iar asta semnifică, în opinia acuzării, că cearta cu bătrânul a izbucnit înainte ca Maria F. să termine de făcut mâncarea.  

În aceeaşi zi de 28 noiembrie, în jurul orelor 15.00, femeia a fost de văzută de cinci consăteni în autogara din Bârlad. Martorii au declarat în anchetă că ea părea speriată, se plimba pe peron și „avea obrazul stâng umflat şi vânăt”, „sânge uscat, pe faţă şi pe haine”, „pe partea din faţă; în spate era plină de noroi”. „Pe mâneca dreaptă de pe haină era sânge uscat, prelins”, spun doi martori. 

Dar în dimineața acelei zile, Maria F. fusese văzută în curtea bătrânului de fiul acestuia, dar şi de vecină, iar ei spun că femeia n-avea urme de lovituri. Prin urmare, vânătăile au apărut între orele 10.00 și 15.00. În anchetă, femeia n-a vrut să spună de unde avea loviturile, dar a negat că cineva ar fi lovit-o pe drumul dinspre Bogdăneşti către Bârlad. 

„M-a bătut soţul meu”, le-a mărturisit ea rudelor din comuna Banca unde a ajuns, în acea zi, din autogara Bârlad. Soțul ei a negat asta, în anchetă. 

Pe 4 decembrie 1997, adică a două zi după ce crima fusese reclamată la poliție, vânătăile Mariei F. au fost examinate, iar legiştii au stabilit că ele „s-au putut produce în data de 27 sau 28 noiembrie 1997”, că cele din zona antebrațului şi mâinii drepte „reprezintă leziuni de apărare a capului în contextul unei agresiuni” şi că toate sunt „leziuni traumatice închise, ce nu au putut produce sângerări”. Prin urmare, au concluzionat anchetatorii, sângele pe care martorii l-au văzut pe hainele ei nu-i aparţine. Putea fi sângele victimei?

În casa suspectei e găsită o geacă cu sânge, dar ancheta intră în stand by

Anchetatorii i-au cerut Mariei F. să le arate hainele pe care le purtase în autogară, însă femeia a susținut că pe 30 noiembrie, când a plecat de la familia din Banca, le-a aruncat, în drum spre casă. Şi „e prima oară când fac asta, pentru că, de obicei, îmi spăl hainele murdare, nu le arunc”, a adăugat ea. Soţul ei a declarat că, atunci când s-a întors acasă, Maria purta o altă geacă, ce nu era a ei.

În autogara din Bârlad, spun martorii care au văzut-o, femeia era îmbrăcată cu o fustă plisată „gălbuie”/„în carouri, maro cu bej” şi o geacă „scurtă”, „subţire”, „închisă la culoare”, iar în picioare „avea nişte cizme din cauciuc”. 

Pe 4 decembrie 1997, din casa în care locuiau Maria F. cu soţul ei, polițiştii au ridicat o geacă de damă, din fâș negru, o fustă în carouri pe fond maro, un taior de damă, o vestă bărbătească şi o pereche de cizme din cauciuc. A doua zi, s-au întors şi au luat încă două pulovere. 

La expertiza biocriminalistică au fost trimise patru obiecte de îmbrăcăminte: geaca, fusta, un pulover roşu şi vesta bărbătească. Raportul, finalizat pe 16 decembrie 1997, a concluzionat că „s-au evidenţiat urme de sânge” doar pe vesta bărbătească şi pe geacă de damă, „fiind insuficient material de probă pentru determinarea grupei sanguine”.

Și, cu această concluzie, prima parte a anchetei s-a încheiat. Au venit, pe rând, Crăciunul, Revelionul, Sf. Vasile şi Sf. Ion, iar dosarul de omor a intrat curând în evidența cauzelor cu autor necunoscut, aşteptând prescripția care s-ar fi împlinit după 15 ani. Dar la finalul anului 2007, un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a decis resuscitarea anchetei. 

După 10 ani, cercetările sunt reluate, iar suspecta pică testul poligraf

Trecuseră zece ani de la comiterea crimei din Bogdăneşti. Anchetatorii au reaudiat martorii din dosar, iar vecina lui Constantin şi-a amintit că, atunci când l-a găsit mort, era întins pe pat, cu braţele încrucişate pe piept. Un „gest creştinesc, care arată existenţa unei relaţii de apropiere între autor şi victimă”, au punctat anchetatorii.

În ianuarie 2009, fiul lui Constantin şi Maria F. au fost duşi la detectorul de minciuni. Bărbatul a trecut testul, iar ea l-a picat, la patru din întrebările relevante cauze: „Ştii sigur cine l-a omorât pe C. Constantin?” (Răspuns: „Nu”); „Dumneata l-ai omorât pe C. Constantin?” (Răspuns: „Nu”); „În data de 28 noiembrie 1997, l-ai lovit cu securea pe C. Constantin?” (Răspuns: „Nu”); „În data de 28 noiembrie 1997, când ai plecat de la C. Constantin, acesta era viu?” (Răspunsul: „Da”).

Luna următoare, Maria F. a fost reţinută pentru 24 de ore, şi apoi supusă unei expertize psihiatrice. Celor din comisie, femeia le-a declarat că, în ziua în care a fost în autogara din Bârlad, i-a zis soţului său că „era mort moşneagul”. N-avea cum să se întâmple asta, căci soțul Mariei era acasă atunci, dar „important este faptul că, în subconştientul său, ştia că bătrânul este decedat” şi „numai autorul putea să ştie, în aceeaşi zi cu comiterea faptei, că victima e decedată, ţinând cont că ea a fost descoperită trei zile mai târziu”, au dedus anchetatorii, considerând că mărturia ar putea fi o recunoaştere indirectă a faptei. 

În octombrie 2010, procurorul a dispus exhumarea victimei şi efectuarea unei noi autopsii, pentru a se lămuri misterul producerii unor fracturi de mandibulă, în condiţiile în care nu existau semne exterioare vizibile. Noul raport de expertiză medico-legală a arătat că aceste fracturi s-au produs „prin loviri active repetate cu corp dur, mai probabil cu obiect contondent, posibilă fiind şi varianta lovirii active cu muchia unui corp despicător-tăietor, nu cu partea tăioasă”.

Procurorii spun că, după ce bătrânul a fost ucis, „locul faptei «a îngheţat»”

În iunie 2011, Maria F. a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, sub acuzația de omor. Potrivit rechizitoriului, pe 28 noiembrie 1997, după ce fiul lui Constantin C. a plecat şi au rămas singuri, între bătrân şi Maria F. a izbucnit cearta, pentru că el nu voia să-i lase bucata de vie. Femeia a pus mâna pe securea de lângă sobă şi, pe la spate, l-a lovit pe bătrân în cap, el a ripostat, lovind-o pe Maria F. şi învinețindu-i obrazul, ea a dat din nou cu securea, iar bărbatul a căzut pe pat și a fost lovit de mai multe ori în zona capului, până ce a murit.

În jurul orelor 13.00, după cum ea însăşi a recunoscut, Maria F. a plecat din curtea victimei spre Bârlad. A lăsat pe sobă varza fiartă, neterminată de gătit, a închis păsările şi poarta, iar după plecarea ei, spun procurorii, „locul faptei «a îngheţat», rămânând neschimbat până la descoperirea victimei, în data de 2 decembrie 1997”. 

În sala de judecată, Maria F. a susţinut tot timpul că e nevinovată. Iar probele adunate de anchetatori n-au fost convingătoare, așa că în ianuarie 2013, Tribunalul Vaslui a pronunțat prima decizie de achitare, pentru că „fapta nu a fost săvârșită de inculpată”. Pentru a ajunge la acest verdict, judecătorul a luat fiecare probă în parte, a verificat-o şi apoi a explicat, în motivarea deciziei sale, de ce se clatină acuzațiile.   

Data crimei e incertă: „Poate că victima n-a dorit să iasă din casă” 

„Există un dubiu asupra datei decesului victimei”, spune judecătorul de la Tribunalul Vaslui, deoarece ea nu este certă şi doar se estimează că decesul „a survenit în perioada 28 – 30.11.1997”. Or, din seara de 28 şi până în jurul prânzului din ziua de 30, Maria F. fusese plecată din sat, la familia din comuna Banca, subliniază magistratul.

„Data decesului s-a stabilit pe cale de anchetă, victima fiind văzută ultima dată în viaţă în dimineaţa zilei de 28 noiembrie 1997”, au replicat procurorii, care au atacat decizia de achitare. 

Dar „împrejurarea că, după data de 28.11.1997, victima nu ar mai fi fost văzută de vecini nu prezintă relevanţă”, explică judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi. Căci Constantin C. avea o singură vecină, curtea lui fiind înconjurată de terenuri virane şi un drum sătesc. Iar acea femeie le declarase anchetatorilor că în duminica de 30 noiembrie 1997 n-a mai dat importanţă la ce se întâmplă în curtea vecinului, pentru că ea a avut musafiri.

„Coroborat şi cu faptul că era sfârşitul săptămânii, că în acele zile vremea era ploioasă şi drumurile erau pline de noroi (a se vedea planşele foto din dosarul de urmărire penală – nota instanței), este verosimil a crede că victima nu a fost văzută de vecini, întrucât nu a dorit să iasă din casă, astfel cum şi vecinii, în speţă martora, a stat în casă, având musafiri”, notează judecătorii de la Curtea de Apel, în motivarea deciziei lor.

Şi, în aceste condiții, „nu poate fi exclusă posibilitatea ca altă persoană sau alte persoane să fi trecut pe la locuinţa victimei între data de 28 noiembrie 1997 şi momentul decesului acesteia, respectiv momentul la care victima a fost găsită”, explică judecătorul de la Tribunalul Vaslui.

El mai aminteşte şi că în dosar există o declarație, dată în ianuarie 2008, a unui sătean care spunea că fratele victimei îi mărturisise că, atunci când l-a găsit pe Constantin mort, a presupus că autorul faptei ar fi fiul acestuia, pentru că în seara de dinainte, el ar fi mers cu căruţa la taică-su şi ar fi plecat de acolo spre dimineaţă.

De ce nu se poate pune bază pe ce spune acuzata şi unde s-a greşit la poligraf

În ceea ce priveşte declaraţiile date de Maria F., judecătorul de la Tribunalul Vaslui spune că ele trebuie apreciate „doar raportat la restul materialului probatoriu administrat în cauză, dar şi la starea de sănătate psihică a acesteia”.

Femeia era alcoolică şi vindea din casă ca să-şi cumpere băutură, spune soțul ei. Ea trecuse de mai multe ori prin Spitalul de Psihiatrie Socola, fiind diagnosticată cu „etilism cronic cu tulburări psihice (bufee confuzionale şi tulburări comportamentale)”. Şi în decembrie 1997, imediat după descoperirea crimei, Maria F. a ajuns în Secţia de Psihiatrie a Spitalului Județean Vaslui, unde a fost internată pentru zece zile, cu „psihosindrom organic cerebral distimic depresiv senil. Etilism cronic”. 

În februarie 2009, după redeschiderea anchetei, expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că ea suferă de „tulburare organică depresivă senilă, etilism cronic”, iar în 2012, după o nouă expertiză, avizată de INML, a fost diagnosticată cu „demenţă severă, de etiologie toxico-vasculară”. La data examinării, era „dezorientată temporo-spaţial, allo şi autopsihic”, nu „prezentă capacitatea de a discerne asupra faptelor şi acţiunilor sale, precum şi asupra consecinţelor ce decurg din acestea”, iar starea ei necesita „supraveghere şi tratament de specialitate, în condiţii de internare”.

Judecătorul consideră că „procurorul a procedat la interpretarea poziţiei inculpatei în mod trunchiat, considerând că nu este relevant faptul că ea a declarat că s-ar fi întâlnit cu soţul ei (aspect neconform realităţii, rezultat al stării de sănătate psihică a acesteia), dar că este relevantă afirmaţia «era mort moşneagul», care nu se regăseşte în niciuna dintre declaraţiile anterioare ale inculpatei”.

Pentru că examinarea psihiatrică avusese loc la două zile după audierea Mariei F. la Parchet, magistratul crede că în subconştientul ei „s-ar fi putut crea conexiunea că, la momentul în care ea se afla în autogara din Bârlad, victima ar fi decedat deja”.

Cât despre faptul că Maria F. n-a trecut de detectorul cu minciuni, judecătorul aminteşte că „rezultatul testării cu aparatul poligraf nu are valoare probatorie în sistemul de drept din România”, însă observă şi că, potrivit aceluiaşi raport de la poligraf, ea a spus adevărul când a răspuns „Nu” la întrebarea „Ai minţit vreodată grav autorităţile?”, dar şi când a răspuns afirmativ la întrebarea „Ai spus adevărul la toate aceste întrebări?”, ceea ce dă peste cap concluziile testării. 

A fost sau n-a fost găsită victima cu mâinile încrucişate pe piept?

Judecătorul spune că singurul martor care a menționat acest detaliu în anchetă e vecina bătrânului. Însă ea şi-a amintit asta abia în ianuarie 2008, adică la 11 ani de la crimă, şi există rezerve în privinţa declaraţiei ei, „nu doar prin intervalul de timp, dar şi prin faptul că există anumite contradicţii faţă de declaraţiile iniţiale”, spune instanţa.

Despre brațele încrucişate pe piept ale victimei n-au pomenit nimic, în primele zile de anchetă, nici fratele lui Constantin C., cel care l-a găsit în casă, nici cei doi bărbați care-n aceeaşi zi au spălat victima, dar nici fiul bătrânului. Acesta din urmă a declarat abia la proces, în ianuarie 2012, că tatăl lui avea mâinile împreunate pe piept, însă Tribunalul nu l-a luat în considerare, din cauza unor contradicţii ce existau între declarația lui și „restul materialului probatoriu administrat în cauză”. 

În motivele de apel prin care au atacat decizia de achitare, procurorii spun că „declaraţia unui martor poate fi mai mult sau mai puţin detaliată, în funcţie de ce întrebări pune anchetatorul”, iar faptul că vecina victimei „nu a declarat acest aspect în anul 1997 se poate datora modalităţii în care i-au fost puse întrebările. În anul 2008, fiind întrebată de procuror asupra poziţiei cadavrului, martora a arătat că victima avea mâinile încrucişate pe piept, ea putând indica oricare altă poziţie a braţelor”.

E adevărat, admit judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi, însă martora n-a menţionat dacă mâinile victimei „erau împreunate similar gestului creştinesc”, iar „această relatare nu poate prezenta relevanţă în cauză, având în vedere descrierea lacunară, dar şi faptul că ea a fost făcută după un timp foarte îndelungat”.

Dezbatere juridică aprinsă despre găinile închise și despre varza fiartă din ceaun

Procurorii spun în rechizitoriu că, în ziua în care a comis crima, Maria F. „a închis păsările fără nicio justificare, deşi era miezul zilei (dacă în acest moment, victima ar mai fi fost în viaţă, ar fi putut închide păsările seara, după ce acestea intrau în coteţ), păsările fiind găsite închise şi în data de 2 decembrie 1997, dată la care a fost găsită victima”.

„Avea două găini şi un cocoş care stăteau mai mult prin curtea mea”, a declarat vecina, în anchetă. Dar la două zile după descoperirea crimei, martora a spus că observase păsările bătrânului în curtea ei şi sâmbătă, pe 29 noiembrie 1997. Or, asta nu s-ar fi putut întâmpla, în scenariul acuzării, decât dacă galinaceele ar fi evadat din coteț şi apoi s-ar fi întors, de bunăvoie, în prizonierat.  

În 2008, după reluarea anchetei, femeia a revenit asupra declarației, susținând că n-a mai văzut păsările de pe 28 noiembrie şi până pe 2 decembrie. Dar judecătorul de la Tribunalul Vaslui a decis să înlăture această mărturie, „având în vedere intervalul de timp care a trecut”. Și astfel, a picat „şi argumentul care a contribuit la conturarea concluziei că victima şi locuinţa acesteia au fost găsite exact în starea în care au fost lăsate de inculpată, fapt care ar dovedi că, după plecarea ei şi până la descoperirea victimei, nu a mai venit nicio altă persoană la locuinţa lui C. Constantin”, spune magistratul.

Maria F. recunoscuse că pe 28 noiembrie 1997, a plecat din curtea bătrânului în jurul orelor 13.00. „Voiam să-l las să se odihnească”, a explicat ea. N-ar fi o ipoteză absolut hilară, consideră judecătorul, căci „momentul zilei (în jurul orelor 13.00) şi faptul că poarta era închisă puteau crea impresia că persoana în discuţie nu este acasă, astfel că se puteau preîntâmpina posibile vizite ale unor terţe persoane, având în vedere şi că victima C. Constantin acorda cu împrumut sume de bani şi obişnuia să vândă vin”.

„Argumentul ar fi valid în situaţia în care inculpata ar fi închis doar poarta, însă ea a închis şi găinile, păsări care nu împiedică odihna victimei şi nici nu au legătură cu vizitele unor terţe persoane”, au subliniat procurorii, în replică. Ei au adăugat: „Mult mai plauzibilă e varianta că inculpata a închis găinile şi poarta pentru a întârzia găsirea victimei, ţinând cont de faptul că păsările obişnuiau să meargă în curtea vecinei”.

Acuzarea a considerat relevant şi faptul că, atunci când a fost descoperit mort, bătrânul avea pe el hainele pe care le purta şi în dimineaţa de 28 noiembrie. Dar „nu poate fi înlăturată ipoteza ca el să se fi îmbrăcat în aceleaşi haine şi în zilele următoare”, iar „în condiţiile în care nu se poate afirma că momentul decesul este dimineaţa zilei de 28.11.1997, fiind verosimilă uciderea victimei şi în după-amiaza aceleiaşi zile, faptul că victima purta aceleaşi haine nu poate constitui un indiciu relevant în dovedirea vinovăţiei inculpatei”, punctează judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi.

Cât despre ceaunul de pe sobă, şi Maria F. spune că varza era în curs de preparare. Dar „faptul că inculpata nu a terminat de gătit varza călită nu semnifică faptul că această din urmă operaţiune nu a mai fost efectuată ca urmare a unui eveniment care a avut loc între aceasta şi victimă”, consideră judecătorul de la Tribunalul Vaslui.

Obrazul vânăt al acuzatei poate dovedi un posibil conflict, dar nu o crimă

Dar „probele nu au o valoare dinainte stabilită”, spune Codul de Procedură Penală, iar ele nu ar trebui interpretate individual, ci coroborate, precum piesele unui puzzle ce compun imaginea adevărului juridic. Iar în acest caz, unele dintre probe – declarațiile martorilor audiați imediat după descoperirea crimei – arată că în dimineața de 28 noiembrie Maria F. nu era lovită la față, iar câteva ore mai târziu, în autogara din Bârlad, ea avea obrazul vânăt şi urme de sânge pe haină. 

Judecătorul de la Tribunalul Vaslui spune că la dosar există şi declarațiile a două martore care au povestit că, pe 21 noiembrie 1997, deci cu şase zile înainte de crimă, Maria F. fusese bătută de soţul ei, iar ea „era umflată la obraz şi în jurul ochiului stâng”.

În contraatac, procurorii au amintit că la dosar există raportul unei expertize medico-legală prin care s-a stabilit că leziunile pe care inculpata le avea la nivelul feței „pot data din ziua de 27 sau 28 noiembrie 1997”. 

Dar în acelaşi raport de expertiză se precizase şi că „leziunile traumatice ale inculpatei s-au produs prin loviri active repetate cu mijloace şi obiecte contondente”, iar procurorii nu au identificat acel mijloc/obiect contondent, observă judecătorul de la Tribunalul Vaslui. El mai spune că, şi dacă ar fi existat un conflict între Maria F. şi victimă, e „posibil să se fi încheiat doar cu provocarea unor leziuni în privinţa uneia sau a ambelor părţi, iar nu şi cu decesul lui C. Constantin”.

În ceea ce priveşte urmele de sânge observate de martori pe geaca Mariei F., judecătorul spune că „nu s-a stabilit în nicio modalitate că ele ar aparţine fie victimei C. Constantin, fie inculpatei F. Maria, fie vreunei alte persoane”.

Hainele, probe importante ale acuzării, au dispărut din camera de corpuri delicte

Magistratul de la Tribunalul Vaslui se îndoieşte că Maria F. şi-a aruncat vreo haină, fiind convins că geaca şi fusta ce au fost ridicate la percheziție sunt cele pe care femeia le purta pe 28 noiembrie 1997, când a fost văzută în autogara din Bârlad.

Pe fustă n-au fost găsite urme de sânge. Judecătorul a analizat, în pozele efectuate la CFL, dispersia petelor de sânge din camera în care a fost comisă victima, şi apoi a conchis că „este extrem de improbabil ca, în ipoteza în care inculpata ar fi autoarea faptei, pete de sânge să nu se regăsească şi pe fusta acesteia”.

Procurorii spun însă că „acele haine nu au fost purtate atunci când a fost omorâtă victima” şi că nu pot fi înlăturate „declaraţia inculpatei, care a arătat că a aruncat hainele în drum spre casă”, declaraţia soțului ei, „care a arătat că inculpata s-a întors acasă cu alte haine”, dar nici declaraţiile celor din familia unde ea a mers în vizită, care au spus că Maria F. „avea o sacoşă cu haine de schimb la ea”.

Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi consideră însă că anchetatorii au lăsat multe lucruri nelămurite: nu au stabilit dacă hainele ridicate la percheziție sunt cele pe care le purta Maria F. pe 28 noiembrie, nu au fotografiat acele haine şi nici n-au efectuat vreo procedură de identificare şi recunoaştere a lor de către martorii care o văzuseră pe femeie în autogară. „Mai mult”, spun judecătorii, „în ceea ce priveşte vesta bărbătească, nu s-a stabilit cui aparţine”.

Pentru a lămuri misterul, judecătorii din Iaşi au cerut să fie găsite hainele ridicate la percheziție, pentru că voiau să dispună o nouă expertiză, în vederea stabilirii profilului genetic din urmele de sânge. Dar spre surprinderea tuturor, în iunie 2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a anunțat că făcut verificări la IPJ Vaslui şi la IML Iaşi, iar „aceste haine nu au fost găsite, ele neregăsindu-se nici în camera de corpuri delicte a parchetului”.

Portofelul dispărut „putea fi sustras şi de cei care făceau pregătirile de înmormântare”

Pe 19 decembrie 1997, imediat după descoperirea crimei, Maria F. a recunoscut în anchetă că, în mai multe rânduri, îi ceruse bătrânului via din faţa casei, însă el refuza orice discuţie pe acest subiect. Dar în acea zi de vineri, susține femeia, Constantin C. a zis că o să-i dea şi ei o bucată de vie, iar de față era şi fiul lui, care n-a comentat nimic.

Fiul, după cum am arătat, a susținut că bătrânul „n-a spus nici că-i va da, nici că nu-i va da”, deşi soției lui îi povestise că i-a lăsat pe cei doi certându-se.

Judecătorul de la Tribunalul Vaslui spune că „se poate reţine existenţa unui dubiu asupra posibilului mobil” al crimei, „respectiv faptul că victima și inculpata s-ar fi certat, ca urmare a refuzului lui C. Constantin de a îi lăsa lui F. Maria suprafaţa de teren cultivată cu vie din faţa casei”. 

Magistratul subliniază că fiul victimei declarase că, după moartea tatălui lui, a găsit în casă notițe cu banii pe care acesta îi dădea cu împrumut. Iar pe 28 noiembrie 1997, tatăl i-a mărturisit că ar deţine vreo 170.000 lei, „sumă importantă la acel moment”, notează judecătorul.

Acuzarea insistă însă că „mobilul omorului nu ar putea fi decât unul de ordin personal, iar nu patrimonial (tâlhăria)”, pentru că „din casa victimei nu lipseau bunuri, iar lucrurile nu erau răvăşite”. Dar fiul bătrânului, observă judecătorul, declarase în anchetă că n-a mai găsit portofelul pe care tatăl lui îl ţinea în buzunarul interior al vestei. Iar soția lui, la rându-i, a reclamat că din casă lipseau o pătură, trei perne, cearceafuri şi acel portofel cu bani. Şi, mai spune ea, dispăruse şi becul din faţa uşii de la cămară, iar pe jos erau  cioburi.

Nora însă, explică procurorii, locuia în altă localitate, nu-şi vizita socrul foarte des, iar bunurile despre care ea spune că lipseau „ar fi putut foarte bine să fi fost înstrăinate de victimă, cât timp era în viaţă”. Cât despre lipsa portofelului, adaugă procurorii, fiul a constatat-o „abia după ce victima a fost spălată de patru persoane şi îmbrăcată cu alte haine, astfel încât nu există garanţia că acel portofel a fost sustras în momentul comiterii faptei, el putând fi sustras şi de către persoanele care au spălat victima sau de cele prezente în locuinţă pentru a face pregătirile de înmormântare”.

Întrebările fără de răspuns ale judecătorului care a dat startul deciziilor de achitare

Judecătorul de la Tribunalul Vaslui subliniază că din dosar lipseşte, printre altele, un lucru esențial: arma crimei. S-a stabilit că bătrânul a fost ucis cu securea care dispăruse din locul unde el o ţinea, lângă sobă. Legiştii stabiliseră încă din februarie 1998 că acea crimă a fost comisă cu „mijloace şi obiecte contondente despicătoare şi despicătoare-tăioase”, dar „securea în discuţie nu a fost căutată. De altfel, nici prin actul de sesizare a instanţei nu se arată ce ar fi făcut inculpata F. Maria cu obiectul în discuţie, după momentul săvârşirii faptei reţinute în sarcina acesteia”, subliniază judecătorul.

El încheie motivarea prin care face praf tot rechizitoriul cu o serie de întrebări, „legitime, din punctul de vedere al instanţei”:

● „De ce, la momentul presupusei fapte, Maria F. era îmbrăcată cu o geacă, în interiorul casei, în condiţiile în care nu terminase de gătit varza călită, iar presupusul conflict s-ar fi ivit spontan?”. 

● „Cum s-ar putea explica situarea la poluri opuse a comportamentului inculpatei care, după ce ar fi săvârşit o heteroagresiune cu malignitate şi ferocitate extremă, a împreunat mâinile pe pieptul victimei, în presupusul gest creştinesc?”. 

● „Cum de inculpata, pe de o parte, ar prezenta trăsăturile caracteristice ale comportamentului unei persoane calculate, «cu sânge rece» (închide păsările, închide poarta, ascunde securea, lasă cadavrul victimei într-o poziţie creştinească), iar pe de altă parte, nu ia alte măsuri minime de natură a şterge urmele posibilei sale infracţiuni (nu se spală de sânge pe faţă, nu îşi schimbă hainele, se duce într-un loc public, astfel cum este autogara din municipiul Bârlad?”.

● „Cum de au fost identificate urme de sânge pe o vestă bărbătească şi cui îi aparţinea vesta respectivă?”.

Deşi consideră întrebările „irelevante pentru cauză”, procurorii răspund la două dintre ele, în motivele lor de apel: Maria F. era îmbrăcată cu o geacă în interiorul casei pentru că pe 28 noiembrie era frig afară şi e posibil ca ea să fi ieşit prin curte, ca să facă unele treburi, sau ca acel conflictul dintre ei să fi izbucnit în momentul în care ea era pe punctul de plecare. Iar „gestul creştinesc de a împreuna mâinile pe piept victimei arată remuşcare, iar gesturi de remuşcare se găsesc în multe din cazurile de omor, când există relaţie apropiată între autor şi victimă”, explică acuzarea.

Suspiciuni încă vii: „Deşi îşi vede tatăl plin de sânge, decide să-l înmormânteze”

O altă nelămurire a judecătorului, poate cea mai importantă, e legată de „poziţia manifestată de către fiul victimei, după momentul descoperirii cadavrului tatălui său”, căci, subliniază magistratul, „deşi îşi vede tatăl plin de sânge şi este sfătuit de numeroase persoane, în diferite momente ale zilei de 2 decembrie 1997, să anunţe organele de poliţie, el decide să îşi înmormânteze tatăl, fără a oferi vreo explicaţie”.

Fiul lui Constantin C. i-a dat o explicație doar soției sale, spunându-i că secretarul de la primărie l-ar fi învățat să nu anunţe poliţia. Dar în prima declaraţie dată în anchetă, pe 4 decembrie 1997, bărbatul a negat că așa s-au întâmplat lucrurile.

Tot fiul victimei, continuă judecătorul, merge să obțină certificatul constatator al decesului şi omite să le spună cadrelor medicale că şi-a găsit tatăl plin de sânge, cu capul spart. Şi a procedat astfel, explică instanța, „pentru a exista posibilitatea desfăşurării înmormântării”. 

Fiul a fost exclus de pe lista suspecților pentru că, spun procurorii, a trecut testul poligraf şi avea un alibi infailibil pentru ziua crimei. Cea despre care instanțele au stabilit că nu e certă. 

În plus, spun procurorii, pe 2 decembrie, când a fost găsit cadavrul, fiul a mers la primăria din comună, pentru o cerere pe care urma să o semneze apoi şi tatăl lui, iar „în situaţia în care inculpatul ar fi fost autor al faptei, nu ar mai fi avut rost să meargă mai întâi la primărie şi să îi ceară secretarului să completeze o cerere, întrucât ar fi ştiut că nu are cine să o semneze”.

Ba putea face asta, „tocmai în ideea de a păstra aparenţa de normalitate”, explică judecătorul, însă „fără a considera că martorul este autorul infracţiunii de omor”, subliniază el.

Urmează a doua decizie de achitare, iar procurorii își retrag recursul  

„În cauză, probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatei”, iar „Tribunalul va da eficienţă regulii potrivit căreia «orice îndoială profită inculpatului» (in dubio pro reo)”, se arată în motivarea primei sentințe de achitare. 

Decizia a fost luată în baza art. 10 alin. 1 lit. c) Cod procedură penală: „fapta nu a fost săvârșită de învinuit/inculpat”.

Procurorii, după cum am precizat deja, au atacat decizia de achitare, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Iaşi. Aici, a fost nevoie de un complet de divergență, iar decizia de achitare a fost luată cu 2 voturi din 3. 

Judecătorii spun că, cel mai probabil, Maria F. „a avut un conflict în acea zi cu victima C. Constantin”, însă acesta este doar „un indiciu care trebuie coroborat cu alte probe indirecte pentru a putea contura vinovăţia inculpatei, probe care nu există”, se arată în motivarea Curții de Apel.

În anul 2013, când a primit a doua achitare, Maria F. zăcea la pat, cu pamperşi pe ea şi cu grave probleme neurologice.   

Procurorii au atacat şi decizia Curții de Apel, dar după ce dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație şi Justiție, la termenul din 9 octombrie 2014, reprezentantul Parchetului a anunțat că-şi retrage recursul. Decizia de achitare a Mariei F. a rămas definitivă. La scurt timp după ce a fost declarată nevinovată de instanțe, bătrâna a murit. 

Parchetul: „Nu s-a impus continuarea cercetărilor, situația de fapt a fost lămurită”

Din 2014 și până în prezent, nimeni n-a mai investigat această crimă. Asta deși infracțiunile de omor au devenit imprescriptibile. „La Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui nu există niciun dosar în care să se efectueze cercetări cu privire la săvârşirea infracțiunii de omor asupra victimei Constantin C.”, precizează procurorii, într-un răspuns la solicitarea ziarului Libertatea. 

Parchetul invocă un pasaj din motivarea Tribunalului Vaslui în care se spune că, „chiar dacă, în fapt, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd, ori pur şi simplu nu există, şi totuşi îndoiala persistă în ceea ce priveşte vinovăţia, atunci îndoiala este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăţie, şi deci inculpata trebuie achitată”.

„Prin urmare”, explică procurorii, „instanța a reținut că nu mai există probe de administrat pentru a se putea dovedi dacă inculpata a acționat cu intenție, dacă a avut discernământ critic asupra faptei comise, astfel că nu s-a impus redeschiderea urmăririi penale şi continuarea cercetărilor”.

Procurorii omit însă să precizeze că, în aceeaşi motivare, judecătorul se întreba de ce n-a fost cercetat mai îndeaproape fiul victimei, care n-a anunțat poliția, deşi tatăl găsit mort „avea în cap o gaură, de puteai să-i vezi creierul”. 

„Situația de fapt a fost lămurită cu probele administrate, în baza cărora s-a sesizat instanța”, precizează, în încheiere Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. 

* Am protejat identitatea, pentru că Maria F. a fost achitată definitiv de instanțe, și în consecință, am aplicat aceeaşi regulă şi pentru victima Constantin C..

Foto ilustrativ: Shutterstock

---

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro