Polițiștii din Capitală l-au reținut pe 1 ianuarie pe Mihai Sorin Grecu, în vârstă de 26 de ani, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor calificat, tentativă de tâlhărie, tentativă de furt, furt şi conducerea unui autovehicul fără permis de conducere. Acesta este acuzat că a pătruns într-un apartament din sectorul 6, unde a încercat să sustragă bunuri și a înjunghiat o bătrână de 93 de ani, proprietara aparlamentului, cu trei lovituri de cuțit.

Polițiștii au mai reținut-o pe Mădălina Matei, în vârstă de 21 de ani, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor asupra unui membru de familie. Aceasta și-a ucis concubinul, după ce i-a aplicat două lovituri de cuţit în zona toracică

Aceasta i-a aplicat două lovituri de cuţit concubinului său în zona toracică, victima decedând din cauza hemoragiei interne provocate de plăgile înjunghiate. pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie. Acesta a lovit-o cu un topor în cap pe sora sa în vârstă de 61 de ani. Victima a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.

Criminaliștii au mai reținut-o și pe Dorinei Leuş, în vârstă de 37 de ani, tot pentru tentativă de omor. Ea a încercat să-şi înjunghie victima cu un cuţit în zona toracică, dar, întrucât aceasta s-a apărat, i-a produs leziuni doar la nivelul feţei şi al antebraţului stâng.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.