Donețk, fără apă și fără speranță. Localnicii cer ajutor direct lui Putin: „E o catastrofă umanitară”

 1 comentariu
Colaj cu Zona Donețk care a rămas fărăa apă. in imaginea din stânga oamenii strang apa de plaoie folosind o sticla de plastic, in imaginea din dreapta un câmp secetos, cu pamântul complet crapat, o barcă rămasă pe pamant după ce rezervorul de apă Khanzhonkiv a secat complet

Trei zile fără apă, presiune slabă, lichid ruginiu la robinet și găleți urcate pe scări. Așa arată viața în Donețk, orașul ocupat de ruși, unde oamenii fac un apel la Vladimir Putin să intervină personal.

Strâng apă de ploaie și au renunțat la folosirea toaletei

Locuitorii din Donețk și din așa-numita Republică Populară Donețk (RPD), aflată sub ocupație rusă, trăiesc de ani buni fără acces constant la apă potabilă, arată o investigație Meduza. Situația s-a degradat dramatic în iulie 2025, când raționalizarea apei a fost extinsă la trei zile, iar în unele orașe, precum Enakieve, robinetul curge doar o dată la patru zile. În satele din jur, alimentarea aproape a dispărut complet.

 

Într-o scrisoare deschisă către Vladimir Putin, semnată „de locuitorii din Donețk și RPD”, aceștia cer ca președintele rus să preia controlul direct al crizei. Scrisoarea descrie situația drept „o catastrofă umanitară și ecologică”.

Nu a mai rămas niciun fel de speranță

Penuria de apă din estul Ucrainei ocupate are rădăcini vechi, începând cu anexarea Crimeei de Rusia în 2014, când Ucraina a blocat Canalul Crimeei de Nord, sursa principală de apă pentru peninsulă. În Donbas, lipsa apei s-a accentuat după ce Canalul Siverskyi Doneț–Donbas a rămas sub control ucrainean în 2022.

Pentru a compensa, Rusia a construit conducta Don–Donbas, care aduce apă din râul Don. Dar chiar și autoritățile recunosc că nu e suficient.

„Conducta pe care au lansat-o din Don este practic ca și cum ai turna o linguriță de apă într-un cazan cu borș. Nu va salva nimic”, a declarat în mai 2023 un fost director executiv al companiei de apă Voda Donbassa pentru Radio Liberty.

Datele oficiale arată că noua conductă acoperă doar 45% din necesarul de apă al regiunii.

Donețk, orașul trandafirilor, a devenit o ruină

Fostul parlamentar ucrainean Oleg Țariov, un susținător vocal al separatiștilor din Donbas, a postat pe Telegram că unii locuitori au început să folosească pungi de plastic în toalete, pentru a economisi apa folosită la trasul apei.

„Donețk, odinioară un oraș model, a devenit de nerecunoscut”, a scris el. „Această tragedie durează de un deceniu.”

 

Apa, atunci când vine, curge murdară, portocalie, iar presiunea e atât de slabă, încât nu ajunge mai sus de etajul doi. În blocurile fără lift, bătrânii, mamele și persoanele cu dizabilități sunt nevoite să urce găleți grele pe scări.

 

Și prețul e o problemă. Litrul de apă potabilă cumpărată din magazine costă 5 ruble, de două ori mai mult decât în orașe apropiate precum Mariupol sau Rostov.

Industria se prăbușește: „Moartea vine și la ferme”

Pe lângă populația civilă, și industria este în colaps. La centrala termică Zuevskaya, care alimentează o treime din regiune, nivelul apei din bazinul de răcire a ajuns la un nivel critic. Există riscul ca și centrala să se oprească, afectând sute de întreprinderi.

La Rozovka, într-o fermă avicolă, mii de păsări au murit după ce alimentarea cu apă a fost redusă cu două treimi.

 

În ciuda crizei, autoritățile continuă să construiască blocuri noi, să pornească fântâni arteziene și să organizeze spectacole publice cu apă.

Critici din interiorul Rusiei: „E haos total”

Bloggeri proinvazie au început să critice public autoritățile din regiune. Yury Kotenok, administratorul canalului Telegram „Voenkor Kotenok”, a descris situația din Donețk ca „haos total” și „sălbăticie de neimaginat”.

„Acești oameni au așteptat opt ani să fie parte din Rusia și au îndurat bombardamente ucrainene. Acum trăiesc mai rău decât înainte de război”, a scris Kotenok.

 

Propagandista rusă Anastasiya Kashevarova a fost și mai dură: „Firmele de apă nu repară țevi, nu livrează apă. Doar cresc tarifele la ceva ce nu există. Iar dacă vine, e plină de rugină.”

Ea cere formarea unui „comandament pentru apă” în Donbas și implicarea guvernului federal.

Putin, chemat să declare stare de urgență

Scrisoarea către Putin include o listă de cerințe: intervenția sa personală, anchete pentru corupție, declararea stării de urgență, reparații urgente la infrastructura de apă, o a doua conductă de alimentare, prețuri mai mici și reguli clare pentru transparență.

În mod ironic, liderul RPD, Denis Pușilin, a spus deschis că problema apei va fi rezolvată complet doar dacă armata rusă cucerește orașul Sloviansk, aflat sub control ucrainean și care găzduiește infrastructura-cheie a canalului Siverskyi Doneț–Donbas.

„Nu e doar absurd. E insultător”, spun oamenii din Donețk în scrisoarea către Putin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    VolodimirZelenski 25.07.2025, 20:49

    cegistilor si auristilor, va place? Asta vreti?

ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
Burlacii - Foc în Paradis
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
14:27
Trump susține că pompierii l-au dus la adăpost după atacurile de la 11 septembrie, deși nu a fost la World Trade Center: „M-au ridicat și au fugit cu mine”
14:25
Răsturnare de situație chiar înainte de lansarea Apple: cum se numește de fapt primul iPhone pliabil și prețul uriaș la care ajunge
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală