UPDATE ora 16.20 Potrivit Administrației Prezidențiale, primul subiect al reuniunii a vizat analiza și aprobarea activității desfășurate de către instituțiile cu atribuții în domeniul securității naționale în anul 2017 și a principalelor obiective pentru anul 2018. Membrii Consiliului au constatat că Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale și-au desfășurat activitatea în raport cu misiunile şi cu obiectivele instituționale asumate, pe fondul multiplelor evenimente interne şi internaționale care au marcat anul 2017.

În continuarea ședinței au fost supuse analizei şi aprobării activitatea desfășurată de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în 2017 și prioritățile pentru anul 2018.

Astfel, s-a remarcat că activitatea acestui organism a fost organizată, planificată şi desfășurată în conformitate cu prevederile Strategiei de Securitate Cibernetică a României, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 271/2013.

În cursul anului trecut, Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică a analizat tematici de interes în domeniul securității cibernetice a României.

De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”
Recomandări
De ce Tudor Duma zis „Maru”, dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, a fost pedepsit cu indulgență de instanța de fond: „A vândut doar canabis, o substanță care nu e greu de procurat”

Pentru anul 2018, acest Consiliu Operativ are în vedere priorități precum asigurarea cooperării interinstituționale în cadrul Sistemului Național de Securitate Cibernetică, promovarea și consolidarea măsurilor întreprinse de către instituțiile cu atribuții în domeniu și intensificarea acțiunilor de cooperare cu partenerii internaționali.

În cursul anului trecut, Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică a analizat tematici de interes în domeniul securităţii cibernetice a României.

„Pentru anul 2018, acest Consiliu Operativ are în vedere priorităţi precum asigurarea cooperării interinstituţionale în cadrul Sistemului Naţional de Securitate Cibernetică, promovarea şi consolidarea măsurilor întreprinse de către instituţiile cu atribuţii în domeniu şi intensificarea acţiunilor de cooperare cu partenerii internaţionali”, se arată în comunicatul citat.

S-a aprobat Raportul CSAT privind activitatea desfăşurată în anul 2017

În finalul şedinţei, membrii Consiliului au analizat şi aprobat Raportul CSAT privind activitatea desfăşurată în anul 2017.

Conform Constituţiei şi Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea CSAT, Consiliul a analizat problematicile din domeniul apărării ţării şi securităţii naţionale. Totodată, a emis hotărâri conţinând măsuri cu caracter obligatoriu pentru autorităţile administraţiei publice şi pentru instituţiile cu atribuţii în domeniu, fără să stabilească acestor instituţii şi autorităţi atribuţii suplimentare faţă de cele prevăzute în actele normative în baza cărora li se asigură organizarea şi funcţionarea, arată sursa citată.

Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv
Recomandări
Fabrică de pașapoarte românești falsificate, descoperită la Kiev. Cât costa documentul fictiv

„Activitatea Consiliului a fost adaptată în funcţie de realităţile şi priorităţile anului 2017, de nevoile şi complexitatea intereselor naţionale şi internaţionale de securitate şi de urgenţele impuse de specificul fiecărei instituţii şi a fost orientată spre realizarea obiectivului constituţional al CSAT de organizare şi coordonare unitară a activităţilor privind securitatea naţională”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, Raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a cuprins un capitol referitor la evaluarea anuală privind implementarea Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2015 – 2019.

„În anul 2018, instituţiile cu atribuţii pe această linie vor continua eforturile pentru implementarea obiectivelor şi direcţiilor stabilite prin Strategie, în concordanţă cu provocările mediului regional şi internaţional de securitate, precum şi cu persistenţa unor vulnerabilităţi şi riscuri interne”, subliniază comunicatul citat.

Potrivit prevederilor Legii nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, raportul va fi trimis, spre aprobare, Parlamentului.


Şedinţa CSAT, care este condusă de preşedintele Klaus Iohannis, va începe la ora 12,00. La ședință vor participa, ca membri, premierul Viorica Dăncilă, ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, ministrul Justiției, Tudorel Toader, ministrul Economiei, Dănuț Andrușcă, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, directorul SRI, Eduard Hellvig, adjunctul șefului SIE, Nicolae Ciucă, șeful Statului Major al Armatei Ion Oprișor, consilierul prezidențial pentru securitate națională și Mihai Șomordolea, secretarul CSAT.

De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”
Recomandări
De ce au votat tinerii un extremist. Diana Filimon, cofondatoare Gen, știri: „Călin Georgescu e un epigon, nimic altceva. Copiază modele care au funcționat. Este doar accidental un lider”

Administraţia Prezidenţială a anunţat săptămâna trecută că pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la: activitatea desfăşurată de instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în anul 2017 şi principalele obiective pentru 2018; activitatea desfăşurată de Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2017 şi principalele obiective pentru 2018; activitatea desfăşurată de Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) în 2017 şi Planul de activitate pentru anul 2018; activitatea desfăşurată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în anul 2017.

În cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională, a menţionat sursa citată.

Şedinţa de marţi a CSAT este prima la care participă premierul Viorica Dăncilă şi membri ai Cabinetului său.

Ultima şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a avut loc în noiembrie anul trecut.

Este posibil ca în cadrul ședinței CSAT să se discute și despre desecretizarea protocoalelor SRI. Directorul Serviciului Român de Informaţii, Eduard Hellvig, şi-a exprimat disponibilitatea pentru desecretizarea, în perioada următoare, a protocolului dintre SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Anunțul a fost făcut luni de preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda. Șeful SRI urmează să vină la audieri în comisia pentru controlul SRI, cel mai devreme vineri sau marțea viitoare.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a cerut luni oficial desecretizarea protocoalelor încheiate între Ministerul Public, DNA, DIICOT, pe de-o parte, și SRI, pe de altă parte.

Vineri, Administrația Prezidențială a transmis un comunicat în care a făcut precizări în legătură cu acest subiect. Mai exact, Administrația Prezidențială a transmis că desecretizarea protocoalelor încheiate între SRI și alte instituții nu intră în responsabilitatea Președinției și a CSAT. Tot vineri, premierul Viorica Dăncilă a solicitat desecretizarea protocoalelor semnate între SRI și alte instituții ale statului.

Citește și: #salvatipipera | Gările ținute la “secret”

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Viva.ro
Elena Lasconi a spus cu ce se ocupă soțul ei și ce salariu primește pe lună. Detaliile care nu se știau înainte de primul tur
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
FANATIK.RO
Cele mai sigure locuri de pe planetă, în cazul izbucnirii unui război nuclear. Aici, omenirea ar fi siguranță
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Observatornews.ro
Un influencer de pe TikTok care l-a susţinut pe Georgescu regretă decizia: "Am fost un prost. Am fost folosit precum un câine"
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI