Căutătorii de joburi încearcă să-i surprindă pe recrutori cu gesturi sau acţiuni memorabile, astfel încât să sară în ochi când vine vorba de procesul de selecţie.
„În condiţiile de azi din piaţa muncii, trebuie să faci ceva ieşit din comun ca să atragi atenţia angajatorilor şi să ţi se dea o şansă să munceşti acolo unde vrei”, spun specialiştii în resurse umane de la Career Builder.
Printre cele mai neobişnuite idei care care au dus la angajare se numără cele în care un candidat a plătit un panou publicitar în dreptul ferestrelor firmei angajatoare, iar altul a venit cu CV-ul scris pe o tabletă de ciocolată.
O idee diferită a fost a unui şomer ce a trimis o scrisoare de intenţie sub forma unei invitaţii la nuntă, dar asta nu-I nimic pe lângă ce a făcut un bărbat care s-a urcat pe acoperişul firmei aflat în reparaţii şi a cerut o slujbă.
O acţiune mai artistică l-a avut în centru pe un doritor de muncă, echipat la interviu cu chitara care l-a ajutat să cânte un cântec despre cât de bine se potrivește el în firmă. Într-o altă situaţie, în timpul interviului, un candidat a reparat rapid un aparat defect de la firmă.
Consultanţii de la CareerBuilder spun că aceste iniţiative sunt binevenite atât timp cât ideile au legătură cu acele calităţi cerute pentru postul respective.
Foto: northfoto.com
Citeşte şi: Uite ce interviu de angajare a conceput Thomas Edison! Crezi că l-ai trece? ĂSTA E CEL MAI DUR INTERVIU DE ANGAJARE DIN ROMÂNIA. Întrebările şi probele te vor SOLICITA LA MAXIMUM  
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.