Fiica unui vârstnic cazat în azilele lui Viorel Pașca din Bihor: „Când îmi cerea să-l aduc acasă, i se lua telefonul” 

Femeia, care a acceptat să vorbească cu Libertatea sub protecția anonimatului, povestește că, în toată perioada în care tatăl său a fost internat în centru, i-a fost extrem de greu să păstreze legătura cu el și a avut permanent sentimentul că acesta nu putea vorbi liber.

„Simțeam că nu poate spune ce gândește cu adevărat”

Bărbatul, care suferea de afecțiuni grave de vedere, a ajuns în cămin într-un moment în care fiica lui traversa, la rândul ei, o perioadă extrem de delicată de viață pe care încă nu a depășit-o. Deși încerca să îl contacteze constant, convorbirile erau foarte scurte și se limitau doar la simple banalități. Când dialogul se îndrepta înspre o zonă care ar fi putut defavoriza centrul lui Pașca, conversația se oprea brusc.

„Aveam impresia că întotdeauna era cineva lângă el. Simțeam că nu poate spune ce gândește cu adevărat. Când îmi cerea să-l aduc acasă, i se lua telefonul”, acuză femeia.

Mărturia femeii se adaugă numeroaselor întrebări ridicate în spațiul public după descinderile procurorilor la centrele administrate de familia Pașca și conturează imaginea unei izolări pe care aparținătorii spun că au resimțit-o ani la rând, fără să poată înțelege ce se întâmpla dincolo de porțile căminului.

Apelul telefonic, o probă de anduranță 

Bărbatul, din județul Constanța, a ajuns la centrul din Dumbrava, județul Bihor, „prin asistența socială”, explică fiica acestuia. A locuit în căminele administrate de familia Pașca puțin peste doi ani și s-a stins din viață pe 3 septembrie 2025.

În tot acest timp, fiica sa, aflată la celălalt capăt al țării și confruntată, la rândul ei, cu o dramă personală, nu și-a putut vizita tatăl. A încercat însă să păstreze legătura cu el măcar prin telefon. Ceea ce, pentru orice familie, ar fi trebuit să fie un gest firesc și la îndemână s-a transformat, spune femeia, într-o adevărată probă de răbdare și de neputință. 

„Îi smulgeau telefonul din mână”

Fiecare convorbire era obținută cu dificultate, iar de cele mai multe ori avea impresia că tatăl ei nu putea vorbi liber despre ceea ce trăia în cămin.

 „Tata nu avea telefon, sunam doar la numerele lor (n.r. – numerele angajaților din centrul Dumbrava). Nu știu prea multe despre cum a fost îngrijit acolo, dar pe domnul de acolo, domnul Viorel Pascu (n.r. – Pașca), eu mereu îl sunam și voiam să văd situația tatălui. Eu chiar am avut impresia asta despre cei de acolo, că se purtau urât. Am și conversații cu domnul Pașca pe WhatsApp când mă rugam de el să vorbesc cu tata, îl rugam să-mi trimită poze cu tata și mi-au trimis. 

Din poze reieșea că era relativ bine îngrijit, aș putea spune, din ce vedeam eu. De multe ori nu-l lăsa să vorbească cu mine. Stăteau lângă el. De multe ori îi smulgeau telefonul din mână, nu puteam să… Doar îl întrebam ce face, cum este, întrebam dacă știe cine sunt, dacă mă cunoaște. Da, era conștient. L-am întrebat câți ani are, îl sunam de ziua lui. Întrebam dacă mănâncă, zicea că a mâncat, dar de câteva ori mi-a zis că vrea să vină acasă. Să mă duc să-l iau”, a declarat, pentru Libertata, fiica unuia dintre beneficiarii centrelor Pașca.

Întrebări fără răspuns

Întrebată dacă știe de ce își dorea tatăl ei să plece de la Dumbrava, femeia a replicat că niciodată nu a reușit să ducă o astfel de conversație până la capăt cu tatăl ei pentru că în momentul în care discuția devenea mai „delicată”, apelul telefonic se încheia fără alte explicații. 

„În momentul în care el spunea «vino să mă iei acasă», atunci i se lua telefonul. I se lua telefonul din mână când îmi spunea să mă duc să-l iau acasă. Da, da. Probabil că el nu putea să vorbească anumite chestii, mă gândesc, nu știu. Întrebările acestea… cu aceste semne de întrebare am rămas și eu”, mărturisește fiica.

Toate convorbirile cu tatăl, posibile doar prin intermediul telefonului lui Viorel Pașca

Potrivit femeii, insistența cu care cerea informații despre starea părintele ei a avut o consecință. Acuză că asistenta care îl îngrijea pe tatăl ei i-a blocat numărul de telefon, astfel încât nu a mai putut lua legătura direct cu aceasta. Din acel moment, afirmă ea, toate convorbirile cu tatăl au fost posibile doar prin intermediul telefonului lui Viorel Pașca și cu acordul lui exclusiv.

„La un moment dat m-a blocat asistenta respectivă, pentru că insistam mereu să-mi dea informații despre tata. Întrebam tot timpul ce tratament ia, ce a mâncat și cum se simte. Mie mi s-a părut că telefoanele asistentelor erau monitorizate de acest domn, Viorel. În momentul în care voiam să vorbesc cu tata, nu mai puteam suna la numărul asistentei care îl îngrijea, ci doar pe el (n.r. – Viorel Pașca). După ce luam legătura cu el, îmi spunea: «Sunați acum». Era ca și cum el făcea legătura, nu știu exact cum se proceda. Practic, trebuia să-și dea el acordul, consimțământul ca să pot vorbi cu tata”, susține femeia.

„Ei voiau să-l îngroape acolo”

Deși a încercat în permanență să afle care este starea tatălui său, a fost anunțată despre gravitatea situației abia în ultimele zile de viață ale acestuia, când devenise evident că nu mai avea șanse de supraviețuire. După deces, susține ea, familia s-a confruntat și cu presiunea organizării funeraliilor de la sute de kilometri distanță.

„Pe data de 3 septembrie, anul trecut, au constatat decesul. Eu am documentul acela, pentru că m-am ocupat de toate. Eu l-am adus de acolo. Ei îmi recomandaseră o firmă de servicii funerare. Îmi luau foarte mulți bani. Până la urmă, m-a costat vreo 80 de milioane (n.r. – 8.000 de lei) să-l aduc acasă. Ei voiau să-l îngroape acolo. Dar probabil că le-a fost ușor teamă, pentru că eu am fost mai isteață și tot timpul mă interesam de situația tatălui”, susține fiica bărbatului.

Procurorii vorbesc despre „o stare de dependență totală”

În referatul procurorilor DIICOT, întocmit în dosarul în care au fost efectuate descinderi la locațiile administrate de Viorel Pașca, în data de 30 iunie 2026, anchetatorii susțin că izolarea beneficiarilor de familii și de lumea exterioară făcea parte din mecanismul prin care aceștia erau menținuți într-o stare de dependență totală. Potrivit documentului, persoanele vulnerabile nu ar fi fost controlate prin violență fizică, ci prin lipsirea lor treptată de autonomie.

Procurorii descriu ceea ce numesc o metodă de „confiscare a autonomiei personale sub aparența protecției”, arătând că beneficiarii depindeau integral de cei care administrau centrele „pentru hrană, adăpost, tratament, acte de identitate, bani, medicamente și contactul cu exteriorul”.

În referat se arată că, imediat după preluare, victimele ar fi fost deposedate de documente și bunuri personale, inclusiv de telefoane.

„După preluare, victimele erau transportate și adăpostite în imobile controlate de membrii grupului. Ulterior, membrii grupului generau și mențineau o stare de dependență totală prin (…) preluarea cardurilor bancare și ruperea oricărei legături cu lumea exterioară.”

Regula de bază, fără telefoane

Procurorii susțin că această practică reiese și din declarațiile martorilor. O îngrijitoare le-a declarat anchetatorilor că beneficiarii nu aveau voie să dețină telefoane și nici să părăsească incinta.

„Dacă un beneficiar dorește să iasă din curte, este strict interzis (…) Ei nu au voie cu telefoane. (…) Nici eu, nici bătrânii nu avem telefon la noi”, se arată în actele dosarului.

Un alt martor le-a spus procurorilor că, la internare, tuturor beneficiarilor li se ridicau actele, cardurile bancare și telefoanele mobile.

„Exista regula ca toate documentele personale și medicale ale beneficiarilor, inclusiv actele de identitate, cardurile bancare, telefoanele mobile și alte bunuri personale, să fie ridicate la internare și păstrate la centrul din Dumbrava”.

Potrivit sursei citate, regula de a nu părăsi centrul exista de aproximativ 15 ani, iar telefoanele au fost interzise după ce unii beneficiari au reușit să vorbească cu familiile despre condițiile din centru.

„Unii beneficiari își contactau familiile și reclamau condițiile din centru, comparând situația cu detenția. (…) După ce astfel de informații au ajuns la cunoștința lui Pașca Viorel, beneficiarilor li s-a interzis să mai dețină sau să utilizeze telefoane mobile”.

În același referat apare și declarația unui beneficiar, care afirmă că, pe perioada internării, nu folosea telefonul mobil și că porțile erau permanent închise. 

„Nici el și nici alți beneficiari nu folosesc telefonul mobil, nu știe dacă sunt permise vizitele, pentru că a observat că sunt mereu porțile închise”, potrivit referatului DIICOT.

Toate aceste elemente sunt prezentate de procurori ca parte a mecanismului prin care oamenii care ajungeau în casele Pașca ar fi fost izolați de familii și de exterior și menținuți într-o stare de dependență față de persoanele care administrau centrele. 

Ce spune Pașca despre confiscarea telefoanelor, în interviul acordat Libertatea

Într-un interviu acordat în exclusivitate publicației Libertatea, Viorel Pașca a respins acuzațiile potrivit cărora beneficiarilor din centrele pe care le administra le-ar fi fost confiscate telefoanele mobile. Declarațiile sale contrastează cu susținerile procurorilor, care arată în referatul cauzei că telefoanele ar fi fost ridicate la internare, iar contactul oamenilor cu familiile și cu exteriorul ar fi fost strict controlat.

Întrebat de reporterul Libertatea despre acuzațiile privind confiscarea telefoanelor, Viorel Pașca a susținut că majoritatea persoanelor care ajungeau în centre proveneau din stradă și nici măcar nu aveau telefoane funcționale.

– O altă acuzație e că le confiscați telefoanele mobile. Aveau telefoane mobile?
– „Doamnă, din câți bolnavi veneau aici, câți credeți că aveau telefoane?”

– Nu știu, spuneți-mi dumneavoastră.
– „Oameni ai străzii. Da, domnule, aveau telefoane fără cartelă, aveau telefoane care nu funcționau. Unul a venit cu zece telefoane odată. Nu știu de unde le-a furat sau ce-a făcut cu ele, nu mergea niciunul. Deci, veneau. Când veneau aici, unii aveau un bagaj, alții n-aveau nimic. Dacă aveau lucruri de valoare, aveau 100 de lei, să zicem, din cerșit, din nu știu ce, nu ai ce cumpăra aici cu ei. Și dacă ai fi avut ce cumpăra, nu aveai voie să-ți cumperi tu, care aveai suta de lei, și mai erau 14 în casa ta care n-aveau niciun leu. Și tu îți cumperi și stai și zici… Nu, domnule, nu-mi faci asta. Aici aveam niște reguli foarte stricte. N-a fost nimeni obligat la nimic. Fiecare a ales să respecte regulile, să fie de acord cu ele sau să plece. Cum se explică că 2.000 de oameni au plecat? Pentru că s-au făcut bine și nu le-a convenit să stea aici, fără țigări și fără băutură.”

Viorel Pașca află luni dacă va fi arestat

În prezent, Viorel Pașca este cercetat sub control judiciar, măsură dispusă de Tribunalul București după ce instanța a respins propunerea DIICOT de arestare preventivă. Procurorii au contestat însă decizia, iar dosarul se află pe rolul Curții de Apel București, care urmează să se pronunțe luni, 13 iulie 2026, asupra solicitării de arestare preventivă.

În același dosar sunt inculpați Viorel Pașca, Florica Pașca, cei trei fii ai acestora – Abel Timotei Pașca, Viorel Emanuel Pașca și Daniel Sabin Pașca – precum și Delia Mioara Păcală, coordonatoarea activităților din cadrul asociației. Procurorii DIICOT îi acuză de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată. 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro