Cultiva grau in Capitala

Costica este insa de cateva mii de ani. Capitala Romaniei are la aceasta ora 3.760 de hectare de teren arabil intravilan, cu porumb, grau, pomi fructiferi, vita de vie si chiar 166 de hectare de pasune. Constantin Popa este unul din putinii tarani independenti din Bucuresti care isi cultiva singur pamantul, pe care il are „din mosi-stramosi”. „Nu vand nici o palma de pamant. E din mosi-stramosi. Am copii. Ei au la randul lor copii. stiti ce sentiment ai cand primesti pamant de la tata?” Agricultorul se numeste Constantin Popa, are varsta de 73 de ani si are o „mosie” de 3 hectare de teren arabil in… Bucuresti.
Gospodariile sunt insirate pe o strada plina de gropi care se intersecteaza cu soseaua Giurgiului, langa un depou de tramvaie. De aici pana la loturile cu cereale nu e mai mult de un kilometru in linie dreapta. „Cand eram copii, inainte de razboi, se numea comuna serban Voda. Parintii mei au fost tarani, traiau din agricultura, asa cum traia tot satul. Lucrau pamantul cu caii, nu erau foarte bogati, dar nici saraci…”, isi aminteste Constantin Popa.
Comunistii au rebotezat-o comuna „Progresul”, le-au luat taranilor pamanturile, apoi au marit orasul, bloc langa bloc, pana au inghitit comuna. A devenit cartier in Bucuresti.
Copiii fostilor agricultori s-au facut sudori, electricieni, fierari-betonisti etc. Au inceput o alta viata. Romania lor parea intrata pe un alt fagas. Cand sa se obisnuiasca cu el, cursul istoriei i-a rotit iar.
Dupa 1990, au primit inapoi terenurile parintilor lor, unii mai mult, altii mai putin. Toate in intravilan, adica in Bucuresti. Ce sa faca cu ele? Unii le-au scos din regimul agricol si le-au vandut. Altii le-au bagat in asociatii agricole, iar unii, cum e cazul lui nea Costica, s-au apucat sa le lucreze singuri. Au prins gustul pentru agricultura, pe care credeau ca il uitasera. Asa au redevenit tarani, dupa o pauza de peste 50 de ani. „Anul asta am pus doar grau. Am pus eu si porumb anul trecut, dar l-am impartit cu tiganii. Mi-au furat jumatate din el. ” Aceasta ar fi una din problemele care diferentiaza agricultura urbana de cea rurala. Apoi e problema fortei de munca. Sunt pensionari, el are 73 de ani, ea are 66 – nu mai pot munci. „Dau 200 de mii de lei pe zi, plus trei mese plus bautura pentru un zilier. ii adunam de prin bodegile din cartier, de prin piete… dar ii conving greu. Nu vor sa vina, ca e munca grea. Prefera sa rabde de foame decat sa puna osul la treaba”, se plange Elena Popa (foto dreapta), sotia lui nea Costica.
La inceput a fost greu, multe terenuri au ramas necultivate, dar in cativa ani situatia comunitatii de agricultori din cartierul Progresul s-a reglat singura. Un intreprinzator a cumparat utilaje agricole si lucreaza pamanturile oamenilor contra cost.
Pe Constantin Popa il costa peste zece milioane de lei pe an afacerea cu pamantul, de la arat pana la treierat. Dar nu se lasa. Are 20 de gaini, doi porci („si mai cumpar doi”), cativa iepuri… Totul pentru autoconsum. Deocamdata situatia are un echilibru, toata lumea e multumita. Constantin Popa crede ca e un echilibru vesnic. „Eu o sa le las pamantul intreg. si ei o sa-l lase copiilor lor. si asa mai departe”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE