Bancnota are fundalul albastru specific celor obişnuite de 100 de lei, şi aceeaşi dimensiune, dar altă imagistică. Pe lângă portretele Suveranilor, care se găsesc atât pe aversul bancnotei, cât şi în fereastra transparentă de siguranţă, se mai pot observa o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia (pre avers), cât şi intrarea în Bucureşti a Regelui Ferdinand, la 18 noiembrie / 1 decembrie 1918, într-o imagine de epocă, pe fundal tricolor.

Cum arată bancnota cu chipurile Regelui Ferdinand și Reginei Maria

Un alt element grafic inedit îl constituie fragmentul din sceptrul Regelui Ferdinand I, anume partea care reprezintă cele patru femei în costume populare specifice provinciilor româneşti unite: Basarabia, Vechiul Regat, Ţara Ardealului şi Bucovina.

Bancnota cu chipurile Regelui Ferdinand și Reginei Maria a fost pusă în circulație prin sucursalele Băncii Naţionale a României și are meritul de a reprezenta o premieră multiplă:

  • prima bancnotă de după 1947 reprezentând pe un Suveran al României;
  • prima bancnotă românească reprezentând o femeie anume (au mai existat doar alegorii şi portrete generale feminine);
  • prima bancnotă numismatică românească a secolului XXI (ultima a fost bancnota de 2000 lei vechi, emisă în 1999, cu ocazia Eclipsei de soare).

Cât costă bancnota cu chipurile Regelui Ferdinand și Reginei Maria

Bancnota este emisă în 10.000 de exemplare (100 lei x 100 ani) şi marchează un punct de cotitură în istoria numismatică românească, prin însemnătatea premierelor menţionate mai sus.

Potrivit BNR, preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecționare, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, este de 150 lei, fără TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

O nouă doză de vaccin anti-COVID, acum sau la toamnă? Doi imunologi din SUA explică noile vaccinuri și cum trebuie combinate
Recomandări
O nouă doză de vaccin anti-COVID, acum sau la toamnă? Doi imunologi din SUA explică noile vaccinuri și cum trebuie combinate

Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecționare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

sursă foto: romaniaregala.ro


Citește și EXCLUSIV/ „Poliția nu m-a căutat niciodată în trei ani!”. Libertatea l-a găsit în Anglia pe tânărul care a văzut cum comisarul a lovit-o pe Ana pe zebră. Șoferul-comisar s-a dus acasă la tatăl acestuia, și el martor, ca să-i influențeze!


 

Urmărește-ne pe Google News
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
GSP.RO
Selfieurile ucigașe! 10 poze făcute fix înainte ca protagoniștii să moară! ATENȚIE, IMAGINI SENSIBILE
ȘOC! Unul dintre cei mai cunoscuți milionari din România a murit în urmă cu câteva ore! Sfârșitul lui a fost tragic
Playtech.ro
ȘOC! Unul dintre cei mai cunoscuți milionari din România a murit în urmă cu câteva ore! Sfârșitul lui a fost tragic
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Observatornews.ro
Cea mai gravă eroare de la BAC 2022. Cât a primit un elev notat iniţial cu 3,65 după contestaţie
Horoscop 2 iulie 2022. Săgetătorii s-ar putea să-și iasă din fire și să scape de sub control anumite emoții negative
HOROSCOP
Horoscop 2 iulie 2022. Săgetătorii s-ar putea să-și iasă din fire și să scape de sub control anumite emoții negative
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
Știrileprotv.ro
Reacția încredibilă a unui șofer oprit de polițiști în trafic. Polițist: „Nu mai aveți voie sa conduceți din momentul asta"
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Orangesport.ro
A fost campioană europeană, iar acum este actriţă în filme pentru adulţi. Sărăcia cumplită a împins-o la acest lucru
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea