În 48 de ore, 131 de kilograme de cocaină au fost găsite pe plaje și în larg, într-o operațiune fără precedent.

„Au fost găsite droguri inclusiv pe mare, de aceea această operațiune a beneficiat de sprijinul a două elicoptere din cadrul MAI dar și a 14 ambarcațiuni din cadrul Pol de Frontieră. S-au folosit și scafandri în aceste căutări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IGPR, Georgian Drăgan, potrivit Digi24.ro.

În ultimele zile, alte 200 de kilograme de cocaină au fost găsite plutind pe Marea Neagră.

Asta după ce, pe 23 martie, într-o şalupă abandonată lângă Sfântu Gheorghe, autorităţile au găsit 800 de kilograme de cocaină, a cărei valoare pe piață se ridică la 300 de milioane de euro.

Acum, principala ipoteză este că drogurile găsite în ultimele zile făceau parte tot din acest transport. Acesstea erau duse cu o altă barcă, care ar fi eșuat în apropiere de țârm.

Drogurile de mare risc au intrat în România pe mare, spun procurorii, şi ar fi trebuit să fie preluate şi duse în străinătate, cu maşinile.

Citeşte și:

Narcos Delta Dunării! Reportaj realizat de Patrick André de Hillerin în locul unde s-a capturat o tonă de cocaină

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO

Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”

Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI