Cum faceti curatenie dupa o petrecereRolul de gazda a unei petreceri nu este niciodata usor, mai ales atunci cand vine momentul sa facem curatenie.

Oricat de atenti ar fi invitatii nostri, tot se face de-ranj si mizerie. Daca tocmai pregatiti o astfel de petrecere si va ganditi deja cu groaza la ce va asteapta a doua zi, iata cateva sfaturi despre cum puteti face curatenie mai usor.

– Urmele de pahare sau petele  de alcool de pe mobilier se curata cu ajutorul unei carpe moi, imbibata in apa amestecata cu doua lingurite de otet. Tot pentru a scapa de petele de pe mobila, puteti folosi si o bucata de material textil imbibat in apa cu putin detergent. Imediat dupa aceea, insa, locul patat trebuie sters cu o carpa uscata. 

– In cazul in care covoarele sau mochetele s-au patat de bauturi alcoolice (coniac, vin rosu etc.), cafea sau sosuri, presarati peste pete, din abundenta, sare sau bicarbonat. Dupa aproximativ sase ore, dati cu aspiratorul pe portiunea respectiva, iar apoi curatati-l din nou cu zeama de lamaie sau cu o solutie facuta din apa si o lingurita de amoniac. Clatiti in final, de mai multe ori, cu apa calduta. 

– Petele de pe tapiterie sau de pe covor, chiar si cele de ceara, se mai pot indeparta aplicand pe locul patat o foaie de hartie. Dupa aceea,  calcati hartia cu fierul incins. In cazul in care pata nu a disparut, incercati si cu apa amestecata cu bicarbonat.


Se pot repara chiar si gaurile facute cu tigara

– Ca sa acoperiti gaurile facute cu tigara, luati cateva fire din covorul sau patura respectiva, cu ajutorul unei pensete. Lipiti-le pe locul gaurit si apoi calcati usor cu fierul de mai multe ori. Dupa aceea, lasati deasupra un obiect greu, timp de doua sau trei ore. La final,  veti constata ca locul ars cu tigara va fi mai putin vizibil decat inainte. 

– Mirosul de tigara in exces este deranjant chiar si pentru un fumator, cu atat mai mult pentru un nefumator.

Pentru a scapa de acest miros, in afara de produsele dezodorizante, exista si un truc mult mai la indemana.

Folositi un prosop inmuiat in apa rece, stors bine, si rotiti-l prin incapere. Operatiunea trebuie repetata pana cand veti simti ca mirosul de fum a disparut.


 

Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
PARTENERI - GSP.RO
Prima reacție a Anamariei Prodan, după ce Laurențiu Reghecampf a anunțat că divorțează
BOMBĂ! Andreea Tonciu a reacționat după ce Reghe a zis că divorțează. Acum TOTUL E CLAR!
Playtech.ro
BOMBĂ! Andreea Tonciu a reacționat după ce Reghe a zis că divorțează. Acum TOTUL E CLAR!
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Observatornews.ro
Surse: Incident între Anamaria Prodan şi Laurenţiu Reghecampf. Antrenorul a anunţat la 112 că îi este teamă să nu îşi facă singură rău
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
HOROSCOP
Horoscop 19 iunie 2021. Săgetătorii au nevoie de echilibru, de răbdare și de toleranță în familie
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Știrileprotv.ro
Reacția UEFA după ce Cristiano Ronaldo și alți fotbaliști au luat sticlele de pe masă. Ce se va întâmpla cu jucătorii care vor repeta acest gest
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Telekomsport
Inventatorul vaccinului anti-COVID a murit în condiţii misterioase! Descoperire despre vaccin
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)