Cum îl mai venerează românii contemporani pe Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naționale. Cazul Galați: vandalizat, băgat în ritualuri satanice, mânjit cu chimicale 

Gerul a ținut cu „românul nepereche”

Astăzi, de ziua lui, în 2026, Eminescu și Veronica lui, muza lui, însă au un pic de noroc. „Genial”, „nepereche” nu este destul, dacă n-ai noroc. 

Or, anul acesta, Eminescu și Veronica lui, la Galați, au noroc cu natura. E un ger la Galați de-ngheață mintea omului. 

Nicio mână criminală nu a mai furat mâna Veronicăi, muza lui Eminescu, ca acum opt ani. Niciun șef al orașului n-a dictat mutarea statuii, ca pe vremea lui Ceaușescu. Și floarea colorată chimic nu pângărește gâtul lui Eminescu, ca de 5 ani încoace.

La Galați, dacă nu știați, din 16 octombrie 1911, există primul grup statuar din România al poetului Mihai Eminescu. Frederic Storck, creatorul sculpturii, a gândit un Eminescu împreună cu Veronica Micle, în sfârșit. Poetul însoțit de muza lui. Citiți un reportaj despre felul în care românii au grijă de valorile lor.

Patriotismul contemporanilor: Eminescu plin de mizerie pe gât și obraz 

„Dictatorule! Ai stricat gloria lui Eminescu, un barbar!” Cam așa e numit, de câțiva ani, de ziua Culturii Române, tocmai directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Galați. Negoiță, directorul, pune Poliția Locală să apere statuia lui Eminescu. Motive? Nu-i versul urlat. Nu-i „Doamne-ajută” exasperant. 

Lăudătorii lui Eminescu au și alte manii. Se cațără pe statuie pentru selfie. Sau pentru a pune de gâtul lui Eminescu coroane de flori artificiale. Florile acestea sunt colorate chimic, care în caz de ploaie sau căldură se degradează și se dizolvă pe statuia lui Eminescu. 

Negoiță încearcă să evite cățăratul ăsta pe statuie și descompunerea, apoi, a culorilor chimice pe umerii și obrazul statuii. 

Noroc că anul ăsta e ger. Florile chimice, chiar de ajung pe gâtul lui Eminescu, nu-i mânjesc imediat gâtul și obrazul. E timp să vină poliția.

E Negoiță dictator, „rețineți, nu-s membrul niciunui partid”? Este Eminescu alergic și hipersensibil, boala tinerilor de astăzi, deși „e o biată statuie”? Sunt lăudătorii lui Eminescu vandali? 

Patriotismul hoților gălățeni. De vreo 20 de ani, fix de ziua lui Eminescu, s-a furat mâna muzei lui Eminescu

E musai să te apropii de Eminescu-statuie ca să-nțelegi alt gest de înalt patriotism: furatul mâinii muzei Veronica. Grupul statuar Eminescu din 1911 înseamnă un Eminescu înalt, copleșitor, și o muză, discretă, la poala lui. Eminescu este reprodus după masca sa mortuară, cu mustăți și plete. Muza-i este Veronica Micle, cu sânii fluturând, purtând o făclie mereu aprinsă în mâna dreaptă. 

Din 1998 și ani după aceea, un patriot al locului a tot furat mâna muzei Veronica cu tot cu făclie, în preajma zilei de 15 ianuarie. I-a rupt Veronicăi mâna cu făclie.  Rupându-i mâna repetat, s-a lăsat cu glumă: „Ce face hoțul cu mâna Veronicăi lui Eminescu? Se masturbează!” 

Obiceiul acesta patriotic trebuia să se încheie odată ce a fost pusă pază și a fost împânzită zona de camere de supraveghere. Dar paznicii mai dorm, iar camerele-s de proastă calitate și mâna Veronicăi a mai fost furată o dată de atunci. 

Gheorghe Andreescu este artist plastic și restaurator, cu recunoașteri majore ale talentului său. Andreescu, de fiecare dată de câte ori era un furt, era împuternicit să refacă mâna muzei și făclia sa. Să redea inspirația lui Eminescu. 

„Se apela la mine după fiecare furt. O dată, de două ori pe an. Eu am multe alte lucrări de artă, dar lumea mă știa drept artistul care refăcea mâna lui Eminescu. N-am fost plătit pentru aceste refaceri. Așa că în una din ultimele dăți am făcut un mulaj profesionist, tot gratuit, și l-am dat spre păstrare autorităților. Să refacă acestea mâna, să nu mă mai cheme de fiecare dată”, declară Gheorghe Andreescu. 

Și adaugă: „A fost o competiție oribilă între vandali și oficiali. Nu e posibil ca atâta timp să se fure și să nu fie găsit un vinovat. Hoția în sine mi se pare o idee macabră. Ce să colecționezi? Niște reproduceri? Doar de dragul amuzamentului?” Și nu-i destul că se fura, Eminescu era supus unor ritualuri satanice. Găini moarte, sânge. Erau vremuri în care pur și simplu Eminescu se credea că e omul lor izbăvitor.”

Eminescu, trimis la plimbare pe vremea dictaturii lui Ceaușescu

Tot Gheorghe Andreescu ne povestește despre dizgrația de care au avut parte Eminescu și Veronica pe vremea dictaturii lui Ceaușescu. „Trecea vreun șef de partid și nu-i convenea unde era statuia. Ce caută aici? De ce e-n calea mea? Un șef de partid era beat și nu-i plăcea c-o vedea în drumul lui spre casă. Statuia lui Storck, simbolul poetului nostru național, statuie intrată în patrimoniul național, n-a avut liniște. A fost mutată de cinci-șase ori și aruncată pe calea ferată aproape. Mutările repetate și trepidațiile provocate de trenuri au alterat-o ireversibil. O statuie nu rezistă la infinit în asemenea condiții. Mândria celor de la 1911 a devenit o vandalizare permanentă a patrioților astăzi.”

Statuia lui Eminescu hipersensibilă. Că-i lovită cu târnăcopul la soclu

Eminescu și Veronica lui. Sunt împreună, pentru veșnicie, în sfârșit. Ca statuie. 

Andreescu, specialist în mâna Muzei, ne vorbește despre hipersensibilitatea statuii. Despre starea sa de astăzi. 

Statuia lui Eminescu era făcută din materiale nobile în 1911. Era marmură de Carrara, chiar. Avea o înălțime, o prestanță, era plasată într-un anume decor natural. Nimic n-a mai rămas din ce a fost odată. Mutarea ei, de atâtea ori, pe vremea lui Ceaușescu, a dus la deteriorarea radicală a soclului. S-au folosit materiale de slabă calitate. Unde-i veșnicia poetului în mintea românilor? S-a dat cu ciocanul, cu târnăcopul, cu lopata în Eminescu și Veronica lui. Fisuri, crăpături, scădere în înălțime. Ce prestanță să mai aibă, frate?

Moda călăririi lui Eminescu, atacul chimic al florilor din jerbe și coroane, aduc noi lovituri lui Eminescu. Culorile intră în marmură. Cum scoți culorile de pe umerii lui Eminescu? Dar de pe obrazul lui Eminescu? 

Eminescu și Veronica lui – prima statuie din România. În 2026,  Eminescu și Veronica lui a ajuns într-un așa hal. Pe Eminescu și Veronica lui nu se pot da doi bani în starea în care se află astăzi.  Statuia din 1911, de Patrimoniu Național, se degradează până a deveni o chinezărie de pe Temu. Nimeni n-are bani. Primăria? Nu. Ministerul Culturii? De unde, domle? 

Istoricul grupului statuar Eminescu la Galați

La 21 martie 1909, reuniți într-un cerc literar, C. Calmuschi, G. Orleanu, Jean Bart, G. Conduratu, G. Forțu și Corneliu Botez iau decizia de a propune comemorarea în România a 20 de ani de la trecerea în neființă a lui Eminescu. Primele fonduri puse la bătaie de către comitet au fost cele reprezentate de beneficiile festivalului din 16 iunie, de la Galați (vânzarea volumului comemorativ, a medaliilor, a biletelor de teatru). S-a deschis o listă de subscripție publică și s-au ținut mai multe conferințe științifice cu plată.

16 octombrie 1911. Se inaugurează Grupul Statuar Eminescu. Evenimentul a fost îndelung pregătit de către comitetul de inițiativă, prezidat de poetul și publicistul Corneliu Botez. Inaugurarea monumentului avea să se bucure de prezența lui Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, Emil Gârleanu, Jean Bart, Duiliu Zamfirescu, actriţa Maria Filotti. 

În stil românesc, o săptămână mai târziu, duminică, 23 octombrie 1911, pe pagina I a Tribunei Liberale apare un articol cu titlul: „Un nou comitet eminescian, în care cei implicați în evenimentul petrecut cu o săptămână mai devreme sunt desființați. Cităm din articol: „Mai mulți membri ai elitei intelectuale din Galați: publiciști, magistrați, advocați, profesori, etc, fără osebire de culoare politică, văzând platitudinea politică ce a avut loc cu ocazia inaugurării monumentului lui Eminescu și având în vedere greșita așezare a acestui monument, vor alcătui în curând un nou comitet eminescian al cărui scop va fi: 

1) mutarea monumentului din colțul prozaic al parcului municipal, din fața cafenelelor, cârciumelor și tutungeriilor, – la grădina publică, în frunzișul pe care cu atâta drag l-a cântat singuraticul poet.

2) solemnitatea unei noui inaugurări a monumentuui, demnă, curat culturală, sub prezidenția fie a lui Vlăhuță, fie a lui Coșbuc, fie a lui Caragiale. 

3) cea mai mare parte din membrii vechiului comitet vor face parte și din cel nou, – afară de aceea care în scop de reclamă negustorească și de calcul politic au acaparat pentru ei această mișcare. 

4) comitetul se va compune din cel puțin 50 de persoane, va scoate o revistă și va trece la nemurire pe caraghioșii uzurpatori.” (reconstruire realizată de Gheorghe Andreescu și Cătălin Negoiță)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.