Cuprins:
Primăria București lansează un nou program de sprijin pentru tratamentele FIV
Primăria Municipiului București lansează o nouă inițiativă pentru sprijinirea cuplurilor infertile. Potrivit Antena 3 CNN, proiectul „FIV3 – O șansă pentru cuplurile infertile” oferă ajutor financiar pentru proceduri de fertilizare in vitro.
Proiectul vizează creșterea natalității în București. Bugetul total este de 30.000.000 lei, destinat pentru 2.000 de beneficiari.
„Obiectivul proiectului îl reprezintă creșterea natalității în rândul populației, pe raza Municipiului București, prin acordarea unui sprijin financiar pentru 2000 de beneficiari, în perioada 2025 – 2026, cu indicație medicală pentru efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro”, a transmis ASSMB.
Ce sumă vor primi cuplurile sau femeile din București pentru tratamentele FIV
Programul oferă până la 15.000 de lei per beneficiar. Suma acoperă tratamentul medicamentos și procedurile medicale de fertilizare in vitro.
În total, sunt 150 de locuri sunt disponibile pentru cupluri și femei singure. Criteriul principal de eligibilitate este recomandarea medicală pentru FIV.
Durata proiectului „FIV3”
Inițiativa se va derula din iunie 2025 până în decembrie 2026. Aceasta face parte din strategia Primăriei de a sprijini creșterea demografică în capitală.
Aplicațiile se fac exclusiv online. Candidații trebuie să acceseze secțiunea «Înscriere în proiect» de pe site-ul oficial.
Înscrierile pentru programul național de FIV au început încă din data de 20 octombrie și se fac exclusiv online. Toți cei interesați ar trebui să știe că perioada de depunere a cererilor se încheie la data de 30 noiembrie.
Cum vor putea beneficia cuplurile și femeile singure din București de cei 15.000 de lei pentru FIV
Înscrierile încep luni, 3 noiembrie 2025, la ora 12.00. Platforma online https://fiv.assmb.ro va fi deschisă pentru aplicații.
Pentru a se înscrie, beneficiarii trebuie să aibă indicație medicală validă și să depună cererea completă online prin platforma oficială. Ajutorul acoperă tratament medicamentos și proceduri specifice fertilizării in vitro.
Solicitanții trebuie să aibă următoarele documente pentru înscrierea în programul de FIV din București:
- Cererea de înscriere (Anexa 1 la regulament), completată.
- Adeverința medicală emisă de medicul specialist în infertilitate, care să confirme eligibilitatea pentru procedură.
- Documente care atestă diagnosticul de infertilitate și recomandarea pentru FIV, precum și analiza indicației medicale.
- Act de identitate (carte de identitate sau pașaport).
- Dovada domiciliului în București.
- Alte documente justificative, dacă sunt solicitate de regulament sau de medicul partener al proiectului.
Care sunt condițiile de eligibilitate pentru programul de FIV lansat de Primăria București
Condițiile de eligibilitate pentru programul „FIV3” în București includ:
- Cel puțin unul dintre membrii cuplului infertil sau femeia singură infertilă trebuie să fie cetățean român și să aibă domiciliul stabil în București.
- Vârsta femeii solicitante trebuie să fie cuprinsă între 20 și 45 de ani la data depunerii cererii.
- Cuplul sau femeia singură trebuie să aibă indicație medicală pentru realizarea procedurii FIV, recomandată de medicul specialist în infertilitate.
- Nu trebuie să fi beneficiat anterior de sprijin financiar în cadrul altor programe similare, derulate din fonduri publice.
- Cererea de înscriere trebuie depusă exclusiv online, prin platforma oficială a programului.
Este important să consulți Regulamentul oficial al programului pentru detalii complete și să te asiguri că îndeplinești toate condițiile pentru înscriere.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b127a1f75cfb1184b0be9cbd0ea50e9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82fdfb1c1351dd2258d2db6f0488f55c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c5d70e026a5d8d80a9fbaf77d82b5b99.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b500bab2b05787926822320b9f0ddc14.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac84f6a268f6bedf3063703caea18371.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8ccea46391760b4c570768cfe70d0d8.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_1fcf1c684030d855b50ffb5d2642236b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_44b5e48096f5203eb38b94be51adad2f.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_86e17366f78dfafc98fd4d5383322104.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_a586f5640c2720837ceef82a051f6ae2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e3880c3aa92e8d455165d6aa1eafb2d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_f13d3b18130e85bb743461a4ceb426e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_0a435156fa00a71dd7dd3d59296e60a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_413f76e5aaf1a63fdda05eb9011f92b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_baaa5bd56ea6530cc020879862eb6928.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_428f22cf91d724578b7f488a56814a50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f2a3c2f2ed5dd29f8b3d294de4a437ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3eab5b58581140be9c0dc61c510670fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_96eab8ee24c8ef68ebb37f7019f59c55.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_2be48a71cc60b8d4801938d0aa392d63.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_4cd514d266a3d1602ad1640afea0423f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b0bbf72ffbfd00e1732ee5051579a599.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e7d7600b160b8f1032389a15dc4f7fac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/femeie-copil-in-brate-tratament-fiv.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a4ebdbea3f2c00e24a5cac06147b7f45.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8df5cb69df245f17f678fb4d3bee5d7f.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/maye-musk.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/rafinaria-lukoil-ploiesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_49e0e79c56c84e695d1dcaf69bc50142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_42bab4db1009d005eb313cf5e93a1746.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/director-octavian-iacob-producer-mirela-musat-and-actor-paul-diaconescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/andreea-balan-si-fetitele-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_ecb4a1547684e4aaf076a0b5af159019.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_a28acd2d69ec7ed35962ff4ff2bccdb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_8169711d74db4db7bc9ca088297dc45a.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_9451d95ad6cb04e031a63560b481deb3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ilie-bolojan-9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ciprian-ciucu-01-6-e1762008789129.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/test-hepatita-c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/branzeturi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/pom-fructifer.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/02-12-2025horoscopthumbyt-scaled.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/colinde-indiene.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/11/tocana-de-ciuperci.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/chifle-de-casa-retete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/06/lacul-vidraru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/reteta-fasole-cu-carnati-costita-afumata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/alexandru-rogobete-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/tisita1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/diana-buzoianu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/impozite-pe-sere-si-solarii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/moisescu-escu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/hertog-netanyahu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/nicusor-dan-instantstrategiesecuritateparlament05inquamphotosoctavganea-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/victime-violenta-domestica-taxa-timbu-divort-partaj-e1764057233335.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.