Cum s-a transformat stresul într-un mod de viață pentru tinerii de azi și ce putem face pentru a-l opri. Andreea Oprea, psihoterapeut: „A cere ajutor nu e slăbiciune. E un act de curaj”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tot mai mulți tineri recunosc că trăiesc cu un nivel ridicat de stres. Fie că vine din presiunea școlii, a locului de muncă, din comparațiile de pe rețelele de socializare sau din așteptările părinților, sentimentul de epuizare se accentuează tot mai mult în rândul lor.
Cuprins:
- Stresul „deschide ușa” către anxietate, depresie sau alte dificultăți emoționale
- Tinerii de astăzi trăiesc un nivel de stres mai ridicat ca niciodată
- Presiunile externe și autoexigența, printre principalele surse de stres
- Școala cere performanță, rețelele de socializare creează comparație
- Presiunea de a nu greși pornește adesea din familie
- Oboseala, anxietatea și depresia, semnele unui stres prelungit
- Echilibrul începe cu lucruri mici: somn, limite, înțelegere din partea celor apropiați
- Terapia le oferă tinerilor un spațiu sigur în care pot vorbi deschis despre ceea ce simt
- „A fi puternic înseamnă să accepți că nu ești mereu bine, ceea ce e complet în regulă”
- Primul pas spre vindecare: să recunoști că îți e greu
Stresul „deschide ușa” către anxietate, depresie sau alte dificultăți emoționale
În loc să se bucure de o perioadă a vieții dedicată descoperirii de sine, mulți ajung să se simtă blocați într-o cursă continuă după performanță. Stresul nu este o scuză pentru lipsa de motivație, ci un semn al unei generații care încearcă să facă față unui ritm de viață din ce în ce mai solicitant.
Pe lângă presiunea socială de a deveni cât mai bun pe plan profesional, generația tinerilor de astăzi se concentrează foarte mult și pe vindecarea interioară, pe procesul de introspecție, pe înțelegerea fiecărui gând și sentiment, pe înțelegerea trăirilor lor și a oamenilor din jur. Tinerii trăiesc profund, iar dincolo de o înfățișare frumoasă, mulți dintre ei duc lupte psihice grele, venite multe din stres acumulat sau traume.
Andreea Oprea, psihoterapeut, a vorbit pentru Libertatea despre ce înseamnă stresul în rândul adolescenților și tinerilor adulți și de ce tot mai mulți ajung să se simtă copleșiți. Potrivit acesteia, stresul nu este doar o stare de neliniște, ci, dacă nu este gestionat la timp într-un mod sănătos, poate „deschide ușa către anxietate, depresie sau alte dificultăți emoționale”. Mai mult decât atât, corpul începe să transmită și semnale fizice, precum „oboseală continuă, dureri de cap, probleme digestive, imunitate scăzută, tensiune musculară, insomnii”.
Tinerii de astăzi trăiesc un nivel de stres mai ridicat ca niciodată
- Libertatea: Cum poate fi definit stresul în rândul tinerilor din ziua de azi?
- Andreea Oprea: Pentru mulți tineri, stresul nu mai e doar o stare trecătoare, ci o parte constantă din viața de zi cu zi. Se simte ca o presiune interioară care nu te lasă în pace - oricât ai face, nu se simte niciodată suficient. Din experiența mea din cabinet, mulți tineri descriu stresul exact așa: nu ca pe o criză bruscă, ci ca pe o tensiune care se adună zi de zi. Creierul și corpul sunt mereu „în alertă”, iar lucruri simple devin din ce în ce mai greu de dus.
Nu e lene. Nu e lipsă de ambiție. E o suprasolicitare reală. E acea senzație că ești mereu cu un pas în urmă, că nu ai timp să respiri, că trebuie să ții pasul cu tot: școală, job, relații, familie, planuri. Ca și cum ai merge cu un rucsac greu în spate și, în fiecare zi, mai adaugi ceva în el.
Pentru mulți, stresul nu e vizibil sau dramatic. Erodează încet, și pentru că mulți sunt obișnuiți să funcționeze pe pilot automat, nici nu mai realizează cât de mult îi afectează. La început reziști, dar la un moment dat greutatea devine imposibil de ignorat.
- Crezi că nivelul de stres al tinerilor este mai ridicat acum decât în trecut? Dacă da, de ce?
- Da, este mai ridicat. Trăim într-o perioadă în care ritmul vieții e mult mai rapid decât ar fi natural pentru noi, iar așteptările sunt uriașe. Ce aud des în terapie este exact asta: „simt că trebuie să le fac pe toate și nu mai am energie sau motivație”. Se compară constant și trăiesc cu senzația că trebuie să funcționeze ca niște adulți complet formați, deși abia își descoperă drumul. Asta îi epuizează emoțional și fizic.
Dacă în trecut presiunile veneau mai ales din familie și societate, acum ele vin din mai multe direcții în același timp: un sistem educațional competitiv, o piață a muncii instabilă, așteptări sociale de „a fi mereu bine” și o cultură care glorifică performanța, nu procesul. În plus, accesul constant la informație și ritmul accelerat creează senzația că trebuie să ții pasul cu toată lumea, fără pauze reale, fără respiro.
Social media nu e neapărat cauza principală, dar amplifică semnificativ aceste presiuni și le face greu de ignorat. Mulți tineri cresc cu impresia că trebuie să aibă claritate, stabilitate și reușite într-o perioadă în care, de fapt, abia își descoperă identitatea. Diferența față de trecut nu e doar în intensitatea presiunii, ci în faptul că acum ea e constantă și mereu prezentă.
Conform unei cercetări realizate de Pew Research Center pe un eșantion de 1.453 de părinți și adolescenți din Statele Unite, mulți dintre aceștia simt că a fi tânăr astăzi implică mai multă presiune și mai multe obstacole decât în urmă cu două decenii (aproximativ 69% dintre părinți și 44% dintre adolescenți).
Presiunile externe și autoexigența, printre principalele surse de stres
- Care sunt principalele cauze ale stresului în rândul adolescenților și tinerilor adulți?
- Sunt mai multe straturi aici. Pe de o parte sunt presiunile externe: școala, jobul, așteptările familiei sau ale societății. Pe de altă parte, sunt presiunile interne: teama de eșec, dorința de a nu dezamăgi, perfecționismul, nevoia de validare.
Tinerii ajung să creadă că trebuie să bifeze tot: performanța, relații, dezvoltare personală, stabilitate financiară, și toate astea la o vârstă la care încă învață cine sunt. Foarte mulți clienți îmi spun că nu pot opri acest „checklist interior”. Chiar și atunci când reușesc ceva, vocea critică nu se oprește. Uneori nu sunt conștienți de progresele lor și se simt „în urmă” față de un standard invizibil.
- Există o anumită vârstă la care stresul începe să se manifeste mai intens?
- De obicei, stresul începe să se simtă mai intens spre finalul liceului și începutul vieții adulte, când mulți tineri se confruntă pentru prima dată cu decizii importante și schimbări majore. În terapie, observ des că acesta e un punct de cotitură: apare anxietatea intensă sau sentimentul de „nu mai pot face față”, „nu mă descurc așa cum ar trebui”.
E o perioadă încărcată de întrebări despre identitate, viitor, carieră, relații, iar presiunea de „a face totul perfect” apasă greu. În plus, mulți nu au avut până atunci spații reale de învățare emoțională, ceea ce face tranziția și mai copleșitoare.
Totuși, nu există o vârstă fixă la care stresul „începe cu adevărat”. Pentru unii apare mai devreme, în adolescență, iar pentru alții mai târziu, când apar responsabilități mai mari și așteptări sociale clare. Fiecare are propriul ritm și propriul context care pot amplifica stresul.
Școala cere performanță, rețelele de socializare creează comparație
- În ce măsură școala, facultatea, locul de muncă contribuie la stres?
- Mult. Școala și facultatea pun accent pe performanță și rezultate, dar de cele mai multe ori oferă foarte puțin sprijin emoțional real. La job, mulți tineri simt că trebuie să dovedească totul rapid, fără să aibă voie să greșească. Asta creează un climat în care e greu să respiri și să te simți în siguranță să înveți în ritmul tău.
Lipsa unui echilibru între cerințe și resursele emoționale disponibile îi face să simtă că „nu au voie” să dea greș. Iar asta, în timp, duce la epuizare și anxietate.
Potrivit aceluiași studiu Pew Research Center, 31% dintre adolescenți consideră că presiunile și așteptările din jurul lor reprezintă unul dintre principalele motive pentru care viața de adolescent este mai dificilă astăzi decât în trecut.
- Cum influențează rețelele sociale și comparațiile online starea psihică a tinerilor?
- Rețelele sociale pot avea un impact puternic asupra stării psihice, mai ales în rândul tinerilor. Nu pentru că ar fi „rele” în sine, ci pentru că activează constant comparația. Zi de zi, vezi doar versiuni atent filtrate ale vieții altora: reușite, relații perfecte, vacanțe spectaculoase.
Chiar dacă știi rațional că nu e realitatea completă, emoțional mesajul rămâne: „așa ar trebui să fie și viața mea”. Aud des în terapie: „Simt că ceilalți sunt mai buni decât mine”. Comparația asta constantă afectează foarte mult încrederea în sine și creează o presiune invizibilă, dar permanentă.
În timp, efectele nu sunt mereu dramatice, ci se acumulează: oboseală psihică, iritabilitate, neîncredere în sine, retragere socială și senzația că „nu mai ai energie pentru nimic”. Social media nu e cauza directă, dar poate amplifica semnificativ aceste stări.
Ce poate ajuta este să devii conștient de impactul pe care îl are asupra ta și să pui limite clare: pauze intenționate, timp petrecut în relații și activități reale, nu doar online. Conectarea autentică în viața de zi cu zi este una dintre cele mai puternice ancore împotriva presiunii invizibile create de comparații.
Presiunea de a nu greși pornește adesea din familie
- Ce rol joacă susținerea din partea familiei în apariția stresului, sau, dimpotrivă, așteptările ridicate ale acesteia?
- Familia poate fi un loc în care înveți că e în regulă să fii uman, adică imperfect, să faci greșeli, să ai emoții și limite firești. Dar pentru mulți, este locul unde înveți, de fapt, să trăiești cu presiunea de a nu greși niciodată. De foarte multe ori, în terapie, rădăcina acestei presiuni reiese chiar de aici, din mesajele subtile prin care copilul înțelege că valoarea lui depinde de cât reușește, de rezultate, de cât de „bun” e.
Susținerea reală din partea familiei înseamnă prezență, ascultare și încurajare necondiționată. E mesajul simplu, dar esențial: „Sunt aici, orice s-ar întâmpla”.
Pe de altă parte, așteptările ridicate, chiar și atunci când sunt transmise subtil („poți mai mult”, „nu e suficient”, „te descurci tu”) pot pune o greutate uriașă pe umerii unui tânăr. Mulți ajung să creadă că valoarea lor depinde exclusiv de performanță și de cât de bine reușesc să nu dezamăgească. Iar de aici apare o mare parte din anxietatea cu care intră în viața adultă.
- Cum se manifestă stresul la tineri? Există semne subtile pe care părinții sau profesorii le pot observa?
- Stresul nu arată mereu „dramatic”. Uneori se observă în lucruri mici: lipsa chefului de a face lucruri care înainte aduceau bucurie, nervozitate fără un motiv clar, retragere din grupuri, probleme cu somnul, dificultăți de concentrare sau senzația permanentă că ești obosit, chiar și după ce ai dormit suficient.
La suprafață, poate părea doar „lene” sau „o fază trecătoare”, dar în spate e o presiune constantă care se acumulează. Mulți tineri învață să funcționeze cu stresul în background, ceea ce îi face să creadă că „așa e normal”. Nu e.
Fundația Friedrich Ebert România a lansat pe 18 octombrie 2024 Studiul asupra tinerilor din România 2024, parte a unei cercetări desfășurate simultan în 12 țări europene. Studiul evidențiază faptul că tinerii români sunt tot mai îngrijorați de viitor, menționând inegalitățile sociale, nesiguranța economică și lipsa oportunităților drept principale surse de stres și anxietate.
Oboseala, anxietatea și depresia, semnele unui stres prelungit
- Ce efecte are stresul prelungit asupra sănătății mintale și fizice?
- Stresul nu dispare dacă îl ignori, doar își schimbă forma. Din ce observ în cabinet, semnele nu apar brusc, ele cresc încet, până când tinerii îmi spun că nu mai știu cum să se bucure de nimic, chiar dacă „în teorie” totul pare în regulă. În timp, corpul începe să îți dea niște semne: oboseală continuă, dureri de cap, probleme digestive, imunitate scăzută, tensiune musculară, insomnii. În paralel, apar sau se accentuează stări de anxietate, depresie, iritabilitate, detașare emoțională sau senzația de gol interior.
Stresul prelungit erodează treptat capacitatea de a te bucura de viață și de a funcționa normal. Nu e doar „în capul tău” - e un proces real, biologic și emoțional.
- Ai observat o legătură între stres și tulburări precum anxietatea sau depresia?
- Da, legătura e foarte clară. Când stresul se tot adună și nu e descărcat sau gestionat într-un mod sănătos, poate deschide ușa către anxietate, depresie sau alte dificultăți emoționale. Corpul și mintea au nevoie de spațiu ca să se regleze, iar atunci când acest spațiu nu există, încep să cedeze. Uneori nu brusc, ci puțin câte puțin.
Ce ajută e să înveți să-l recunoști din timp și să creezi momente reale în care să te întorci la tine: o pauză adevărată, o respirație mai conștientă, o conversație sinceră cu cineva în care ai încredere sau sprijin specializat atunci când simți că nu mai poți singur. Nu trebuie să fie ceva complicat, dar are nevoie să fie conștient și repetat.
Cu cât intervii mai devreme, cu atât ai mai multe resurse să nu lași stresul să se transforme într-o problemă mai mare.
Un studiu la nivel național realizat în cadrul proiectului Parteneriat pentru Sănătate Mintală, arată că un român din patru s-a confruntat cu depresie sau anxietate în ultimele luni ale anului 2024, iar 46% dintre aceștia fac parte din Generația Z. Cu toate acestea, șase din zece persoane nu au cerut ajutor de specialitate, din rușine (53%), din teama de a fi judecați (56%) sau pentru că refuzau să recunoască că au o problemă (60%).
Echilibrul începe cu lucruri mici: somn, limite, înțelegere din partea celor apropiați
- Ce metode recomanzi tinerilor pentru a gestiona stresul zilnic?
- Începe cu lucruri simple, dar constante: somn suficient, alimentație ok, mișcare blândă, timp fără ecrane, conversații reale cu oameni în care ai încredere, momente zilnice în care să respiri și să te întrebi „ce am nevoie acum?”. Învață să pui limite, să spui „nu” când e prea mult.
Și mai ales: învață să te odihnești. Știu că trăim într-o lume care validează un program mereu încărcat și cât mai multe reușite. E foarte ușor să ajungi să crezi că valoarea ta depinde de cât de productiv ești sau de câte lucruri bifezi pe listă. Dar realitatea este că ai nevoie de echilibru.
Odihna nu este un moft sau o pierdere de timp, este o nevoie umană de bază. Ai nevoie de timp pentru tine, pentru lucruri care îți plac pur și simplu, nu doar pentru obiective și rezultate bune. Ai nevoie de spații în care să te liniștești, nu doar de agende pline. E mult mai sustenabil să ai un ritm care îți permite să respiri, decât să trăiești mereu la limită.
- Cum pot persoanele apropiate sprijini tinerii fără să le accentueze presiunea?
- Sprijinul real nu înseamnă să rezolvi problema în locul lor, ci să fii cu adevărat acolo. Să-i asculți fără să minimalizezi ce simt - fără „lasă că trece” sau „nu e mare lucru”. Uneori, un spațiu sigur și blând valorează mai mult decât orice soluție. Doar faptul că nu trebuie să se prefacă că sunt bine poate fi o ușurare enormă. E important și să le respecți ritmul: să nu-i grăbești, să nu le spui cum „ar trebui” să se simtă sau ce să facă.
De multe ori, nu avem nevoie de răspunsuri perfecte, ci doar de cineva care să rămână lângă noi în momentele grele.
- Ce importanță au somnul, alimentația și activitatea fizică în reducerea stresului?
- Au o importanță uriașă. Dacă nu dormi bine, nu mănânci cât sau ce are nevoie corpul tău și nu faci deloc mișcare, e normal ca stresul să se simtă și mai intens. Creierul pur și simplu nu are resurse să facă față în asemenea situații.
Nu e despre perfecțiune, diete sau sport de performanță, ci despre lucruri simple care te susțin zi de zi. Când corpul e obosit, orice problemă se simte mai mare și ne poate copleși. Când e susținut, ai mai multă energie și claritate să faci față momentelor grele.
Terapia le oferă tinerilor un spațiu sigur în care pot vorbi deschis despre ceea ce simt
- Cât de utilă este terapia psihologică pentru un tânăr care se simte copleșit?
- Psihoterapia poate fi extrem de utilă pentru un tânăr care se simte copleșit. Nu e despre a „repara” sau a deveni perfect, ci despre a avea un spațiu în care poți respira fără să fii judecat, unde cineva te ascultă cu adevărat și te ajută să înțelegi ce trăiești. Pentru mulți tineri, e primul loc în care pot pune în cuvinte ceea ce simt fără teama că sunt „prea cumva”.
Am văzut de multe ori cum lucrurile se așază altfel atunci când nu mai simți nevoia să dovedești cine ești, ci doar să fii. Nu pentru că există o rețetă magică, ci pentru că, în sfârșit, există un spațiu sigur. Uneori nu ai nevoie de soluții rapide, ci de un loc în care să te reconectezi cu tine și să îți regăsești echilibrul. Iar pasul ăsta, chiar dacă pare mic, poate face o diferență uriașă.
- Ce tipuri de terapie s-au dovedit eficiente în gestionarea stresului?
- Există mai multe tipuri de psihoterapie care pot fi eficiente în gestionarea stresului: terapii cognitive, emoționale, corporale sau integrative. Dar, dincolo de metodă, ceea ce contează cel mai mult este relația pe care o construiești cu psihoterapeutul. Relația terapeutică e baza oricărui proces real de vindecare.
Procesul psihoterapeutic nu e despre a te repara. Nu vii „defect” ca să pleci „perfect”. Nu e despre a dovedi că suferința ta e suficient de mare ca să meriți ajutor. Terapia e, înainte de toate, un loc în care ai voie să fii tu. Cu tot haosul, fricile, întrebările și neclaritățile tale.
Pentru mulți tineri, e poate primul spațiu în care nu trebuie să poarte un zâmbet fals, nu trebuie să explice tot, nu trebuie să convingă pe nimeni că le e greu. Pot pur și simplu să spună: „mi-e greu” și să nu fie judecați. Nu trebuie să ai toate răspunsurile, nici să știi ce urmează. Nu trebuie să împachetezi frumos povestea ta. Poți să vii cu tot ce nu are formă clară și să fii primit exact așa cum ești.
Relația cu terapeutul contează cel mai mult. Nu metoda, nu tehnica, nu școala de formare. Ci sentimentul profund că nu trebuie să te micșorezi ca să fii acceptat. Că nu trebuie să funcționezi perfect ca să meriți sprijin. De multe ori, vindecarea nu începe cu un plan, ci cu o respirație adâncă și cu cineva care este cu adevărat acolo cu tine. Fără să schimbe subiectul, fără să te grăbească, fără să acopere totul cu un „o să fie bine”.
Psihoterapia nu șterge stresul sau durerea. Dar îți oferă un spațiu în care înveți să nu te mai pierzi pe tine atunci când viața devine grea. E despre siguranță, ancore interioare și despre a-ți aminti că nu ești defect atunci când îți e greu. A cere ajutor nu e slăbiciune. E un act de curaj.
„A fi puternic înseamnă să accepți că nu ești mereu bine, ceea ce e complet în regulă”
- Cum poate fi cultivată reziliența emoțională în rândul tinerilor?
- Reziliența emoțională nu înseamnă să nu cazi niciodată, ci să înveți cum să te ridici - cu blândețe, nu cu forță. Nu e despre a fi tare tot timpul, ci despre a ști că, indiferent cât de greu îți este, nu ești singur și există mereu o cale de a merge mai departe.
Se construiește în timp, prin relații autentice, limite sănătoase și acceptarea faptului că nu trebuie să fii mereu bine ca să meriți iubire și respect. Nu e despre perfecțiune. E despre a fi prezent cu tine, chiar și atunci când lucrurile nu merg conform planului.
- Ce mesaj ai transmite tinerilor care simt că nu mai fac față presiunilor de zi cu zi?
- Nu trebuie să le faci pe toate în același timp. Nu ești defect și nu ești singur. Ai voie să ceri ajutor și să te oprești. Ai voie să nu știi în ce direcție să mergi. Ai voie să ai momente în care simți că nu mai poți.
Ce le spun adesea clienților mei în astfel de momente este simplu: „Nu trebuie să le duci pe toate singur. Nu trebuie să demonstrezi cât de mult poți. Ai voie să respiri, să ceri ajutor și să nu știi ce urmează. Stresul nu e un semn că ești slab, ci că ai dus prea mult prea mult timp singur. Și asta se poate schimba”.
Primul pas spre vindecare: să recunoști că îți e greu
- Din experiența ta, care este primul pas concret pe care un tânăr ar trebui să-l facă atunci când realizează că este copleșit de stres?
- Primul pas nu trebuie să fie un gest mare sau spectaculos. Cel mai important e să recunoști ce trăiești și să nu mai încerci să duci totul singur. Doar să spui „îmi e greu” ție însuți sau cuiva în care ai încredere poate fi deja un pas uriaș. De multe ori, oamenii se blochează pentru că simt că trebuie să aibă o soluție clară sau să „facă ceva” imediat. Dar adevărul e că primul pas e să creezi un mic spațiu de sinceritate, în care nu mai negi ce simți și nu te mai prefaci că ești bine.
Apoi, dacă simți că nu poți gestiona singur, cere sprijin. Poate fi un prieten apropiat, un adult de încredere sau un specialist. A cere ajutor nu înseamnă slăbiciune, ci curaj. De aici poate începe cu adevărat procesul de vindecare.
Andreea Oprea este absolventă a Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, cu o formare în Psihoterapia Centrată pe Persoană, „o abordare care pune accent pe cine ești tu cu adevărat - dincolo de etichetele sau așteptările impuse de societate” și o altă formare în Focusing, „o metodă care ajută la reconectarea profundă cu corpul, intuiția și emoțiile autentice”.
Prin acest proces, Andreea spune că a înțeles „că fiecare om are în interior toate resursele necesare pentru a deveni cine este cu adevărat. Cred cu tărie că nu trebuie să ne «reparăm» sau să devenim o versiune diferită de noi înșine, ci să ne eliberăm de condiționările care ne-au făcut să ne îndoim de propria valoare.” ( https://andreeaoprea.ro/ )
