MENIU CAUTĂ

Cum «se îngălbenesc» sindicatele

Distribuie

Nu am deloc încredere în mişcarea sindicală românească. Din 1990 şi până în prezent, nu am auzit de vreo victorie sindicală sau n-am aflat eu. Poate doar cea a liderului Muhu de la Reşiţa care-l pocnea pe un patron american când stingeau muncitorii lumina şi urla ulterior prin portavoce: “Nu mai daţi, mă, în domnul investitor”. Evident că acum când a apărut colţul ierbii vor începe şi mişcările de protest, mai ales că şomajul este în creştere, iar guvernul, neputincios. A devenit ceva ciclic, după Paşte-i grevă. O datină, un obicei. Şi fac bine cei care vor să protesteze, să-şi apere drepturile. Altundeva e buba. Sunt oare liderii de sindicat – cei oneşti pot fi număraţi pe degetele unei mâini – în stare să negocieze corect?

Ori vom asista din nou la o mascaradă, iar Executivul, în buna tradiţie postdecembristă, îi va cumpăra pe lideri? În Statele Unite, sindicatele ai căror lideri sunt cumpăraţi sunt denumite sindicate galbene. E logic că patronul are interes să scape mai ieftin, mituind un singur om, decât să cedeze la zeci sau poate mii de oameni.

Nu am dovezi, dar după rezultatele mişcării sindicale din România, multe, prea multe sindicate au fost ”îngălbenite”. Altfel nu aveau de unde să apară lideri ultrabogaţi, iar alţii să intre ca fetele mari în politică. Se vede treaba că şi la sindicate e ca în politică: gargară multă. Aştept atins de un optimism incurabil apariţia unor sindicate curate!

Comentarii