Cum sunt tratați medicii care au ajuns prizonieri la ruși. „50 de oameni într-o celulă de șase locuri. Mizerie, miros îngrozitor, nicio fereastră”

În februarie, când Rusia a început asediul orașului ucrainean Mariupol, Ivan Demkiv era medic chirurg primar la spitalul militar nr. 555, relatează publicația americană The Atlantic. În prima zi de război, aici au ajuns 20 de răniți, însă numărul pacienților a crescut în următoarea perioadă, astfel că Demkiv nu a părăsit teatrul de operațiuni cu săptămânile.

Zilele lui erau o suită nesfârșită de amputări de membre și alte intervenții chirurgicale, în timp ce în fundal se auzeau bombardamentele rusești. Ivan Demkiv a rămas în sala de operații chiar și atunci când Rusia a bombardat spitalul în care lucra, bucăți de sticlă răspândindu-se peste pacientul anesteziat pe masa de operație. 

Dedicarea de care a dat dovadă a venit cu un preț: Ivan Demkiv a fost luat prizonier de ruși, la mijlocul lunii aprilie, alături de alți 77 de medici și asistenți. Personalul medical a fost dus la tabăra Olenivka, din estul Ucrainei. 

Experiența lui Demkiv și a colegilor săi demonstrează, în primul rând, dorința Rusiei de a captura ucraineni care nu luptă pe front, fie ca să-i folosească drept monedă în schimbul de prizonieri, fie ca să-i supună la munci silnice, scrie The Atlantic. În plus, arată că Rusia violează dreptul internațional privind tratamentul uman care ar trebui aplicat prizonierilor de război, în ce privește hrana, igiena și accesul la Crucea Roșie.

Recomandări

Autoritatea Electorală Permanentă a cerut Fiscului să caute sursa banilor plătiți tiktokerilor ce l-au promovat pe Călin Georgescu

Familia lui Demkiv a evitat la mustață atacul asupra teatrului din Mariupol

Înainte să fie luat prizonier, Demkiv se îngrijora constant cu privire la soarta familiei sale. Soția, Anna, și cei doi copii ai lor, în vârstă de 11 și 8 ani, se ascundeau într-un buncăr din blocul de apartamente unde locuiau. Pe măsură ce forțele ruse au înaintat, clădirea a rămas fără apă, energie și semnal la telefon, așa că Demkiv nu a mai putut să țină legătura cu Anna.

După două săptămâni de război, pe 4 martie, Demkiv a găsit un scurt moment de respiro să meargă la ei. S-a urcat într-o ambulanță și s-a dus să-i evacueze din subsol. Însă nu a găsit pe nimeni, cu excepția unui bilețel pe care Anna i-l lăsase. Îl anunța că s-a dus cu copiii în subsolul teatrului din Mariupol, unde se adăpostiseră mai mulți locuitori ai orașului. 

Medicul a avut un presentiment că Anna n-a apucat să ajungă acolo. A alergat prin cartier, încercând să dea de ea. Iar după o oră, i-a găsit pe toți trei în fața blocului unde locuia soacra lui. „Îi țineam de mâini pe copii și mă luptam cu bagajele când l-am văzut venind spre noi. În acel moment am știut că ne va găsi mereu și ne va salva”, spune Anna. 

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei: a început cercetarea disciplinară a preoților care au făcut campanie pro-Călin Georgescu. „Au fost contactați deja de corpul de cercetare bisericească”

În aceeași zi, a avut loc bombardarea teatrului din Mariupol, sub care au murit sute de oameni. „Aș fi putut fi printre morți, dacă nu era Ivan”, spune femeia. Demkiv și-a dus familia la spitalul nr. 3, pentru că rușii deja loviseră spitalul nr. 555, unde el lucra din 2015.

După câteva zile în care au stat la spitalul nr. 3, a avut loc un alt incident care a devenit cunoscut pe plan mondial. O lovitură rusească a ucis o femeie însărcinată, care se afla la maternitatea spitalului. Așa că Ivan Demkiv a hotărât să-și evacueze din nou famila. De această dată, i-a ajutat să se refugieze în vestul Ucrainei. Atunci a fost ultima dată când cuplul a fost împreună.

Ultima rezistență a Mariupolului, trimisă la Olenivka

La sfârșit de martie, când spitalul nr. 3 a fost ocupat de ruși, medicii s-au retras la Uzina Metalurgică Ilici (a doua cea mai mare din Ucraina, a treia fiind Azovstal, n.r), unul dintre ultimele bastioane ale rezistenței ucrainenilor din Mariupol. Au continuat să opereze acolo civilii și militarii răniți, până când controlul asupra uzinei a fost preluat de ruși, la jumătatea lunii aprilie. Cei 78 de medici și personal medical au fost transportați în Colonia nr. 120 Olenivka, din estul regiunii Donețk.

Recomandări

Pavel Popescu, vicepreședinte ANCOM: „Mii de conturi au lucrat pe TikTok pentru Călin Georgescu, cu finanțare externă. Compania a ignorat cu desăvârșire sesizările instituțiilor”

Fosta închisoare sovietică e o ruină care nu e suficient de bine echipată pentru noul rol de tabără de prizonieri. Nu are apă potabilă, iar prizonierii se plâng de condițiile de trai insalubre. 

Rusia nu respectă cadrul internațional privind prizonierii de război

Însă cert este că printre morți și răniți au fost membri ai Regimentului Azov, ultimii apărători ai Mariupolului care au rezistat până în luna mai. Regimentul Azov a fost menționat adesea în propaganda rusă ca fiind un motiv pentru „denazificarea” Ucrainei. Așa că oficialii de la Kiev se tem că prizonierii au devenit o țintă a torturii și chiar a anihilării din partea rușilor și au cerut Curții Penale Internaționale să deschidă o anchetă pentru crime de război. 

Rusia e obligată de Convenția de la Geneva să îi permită Crucii Roșii să inspecteze locul exploziei. „Rusia ar trebui să acorde imediat accesul autorităților internaționale pentru a investiga moartea prizonierilor de război ucraineni”, a declarat Rachel Denber, directorul adjunct al ONG-ului Human Rights Watch. „Orice abuz sau uciderea prizonierilor este o încălcare gravă a legilor războiului și ar fi o crimă de război”, mai spune aceasta.

În fiecare dimineață, Anna își începe ziua cu știrile despre Olenivka. În ziua exploziei, a fost printre primele rude ale prizonierilor care a aflat despre incident. Inițial, s-a gândit că poate știrea e o dezinformare rusească, însă când s-a confirmat a izbucnit în lacrimi de frică. „Mă întreb dacă e cineva în lumea asta care să poată opri acest coșmar oribil”, spune Anna.

Experiența unui om care a scăpat din Olenivka: „Femeile dormeau cu rândul”

Konstantin Veliciko a fost eliberat recent din Olenivka. Era șofer voluntar într-o misiune umanitară de a evacua civilii când rușii l-au capturat, la sfârșit de martie. A stat 100 de zile în închisoare înainte să fie eliberat, pe 4 iulie. 

Descrie experiența drept „un coșmar neîntrerupt”. E convins că rușii sunt responsabili de explozia din iulie: „Bandiții ăia sunt capabili să distrugă, pur și simplu, viețile oamenilor. Sunt complet nebuni”.

Veliciko spune că el și alți șoferi voluntari au fost cazați într-una dintre cele 12 barăci insalubre și aglomerate, care adăposteau până la 300 de prizonieri. Majoritatea erau militari, dar se găseau acolo și zeci de civili și personal care nu lupta pe front, cum e el. Cea mai groaznică parte a închisorii, crede Veliciko, era o aripă cunoscută ca Izolator, unde gardienii îi bat adesea pe prizonieri.

La Olenivka, ziua începe la 6 dimineața, când prizonierii sunt treziți de mesaje audio proruse. „Propaganda aia a fost creată special pentru această colonie. Ni se cerea să ne predăm. Spuneau: «Vă garantăm că veți trăi și autoritățile ucrainene au uitat de voi»“.

Sunt filmați când își sună familiile, „să demonstreze cât de corecți sunt”

Alături de Demkiv se află și alți medici la Olenivka: Vladmir Șpakov, un tânăr chirurg, Yurik Mkrtcian, un anestezist și 25 de membri ai personalului medical de la spitalul nr. 555 (nu se știe nimic de ceilalți 50 de medici luați prizonieri odată cu ei). 

Anna a văzut un video pe Telegram în care apărea soțul ei bandajând un prizonier de război. Soția lui Șpakov, Olga, care e tot medic, spune că și ea s-a uitat la toate videoclipurile pe care le-a găsit pe canalele de Telegram rusești atunci când a avut loc explozia, temându-se să nu-și vadă soțul printre victime.

Familiile prizonierilor își doresc ca administratorii taberei să înființeze o linie telefonică unde prizonierii să poată vorbi cu cei dragi. Olga a fost sunată de soțul ei doar de două ori, iar conversațiile au durat mai puțin de un minut. Prima dată s-a întâmplat pe 8 iunie. 

„Avea o voce tristă. Mi-a zis ca de obicei, Iepuraș, m-a întrebat de băiețel”, spune Olga. Apoi i-a explicat că o televiziune rusească îl filmează în timp ce vorbesc. „În mod evident voiau să demonstreze cât de corecți sunt că îl lasă pe un prizonier să-și sune soția, să întrebe de sănătatea bebelușului”.

Al doilea telefon a fost pe 20 iunie, de pe un număr de Rusia. Discuția a fost scurtă și controlată. „Ce se aude despre schimbul de prizonieri?”, a întrebat-o el. Câteva zile mai târziu, Ucraina a anunțat un schimb de prizonieri – 144 de oameni din Olenivka au scăpat, toți răniți sau cu dizabilități. Niciun doctor nu se afla printre ei. 

„Mănâncă terci putrezit, din farfurii murdare”

Și Anna a aflat vești de la Ivan Demkiv. „În ultimele patru luni de când e prizonier, am aflat că soțul meu mănâncă terci putrezit, din farfurii murdare. Îl doare capul, dar nu au medicamente, nu au echipamente chirurgicale, nu au niciun fel de tratamente în acea colonie, așa că meseria lui e complet inutilă”, spune femeia.

„Nu merită să fie ținut într-un lagăr. E doar un chirurg care și-a tratat toți pacienții, iar gardienii lui știu asta. Viața mea e goală fără el, dar sper că simte cât de mult îl iubesc”, continuă Anna.

Urmărește-ne pe Google News