Intai de toate, trebuie sa aflam daca in urma montei dirijate/accidentale sau in urma insamantarii artificiale in uterul femelei se dezvolta sau nu produsi de conceptie.
Varsta optima de identificare a sarcinii este de 28 de zile
Dintre metodele disponibile, cea mai convenabila e tehnica ecografica, prin care se poate confirma prezenta fetusilor inca de la varsta de 17 zile la pisica si 20 de zile la catea, cand se observa activitatea cardiaca fetala, dar pentru un diagnostic precis, varsta optima de identificare a gestatiei este de 28 de zile. Dupa 30 de zile devin evidente elemente osoase, iar dupa 40 de zile pulmonii si ficatul devin usor de observat. Importanta ecografiei rezida din posibilitatea observarii din timp a viabilitatii fetale prin evaluarea functiei cardiace si a miscarilor fetale, a mortalitatii fetale sau in unele cazuri descoperirea la timp a unor infectii uterine.
E o tehnica neinvaziva, fara repercusiuni, recomandata pentru diagnosticul si supravegherea gestatiei, dar si pentru evaluarea dupa fatare a cailor genitale pentru a descoperi o eventuala retentie placentara, prezenta unor produsi nefatati sau inflamatii uterine. Prin ecografie doar se aproximeaza numarul fetusilor, dar pot aparea erori. Recomandam control ecografic pentru femela supusa montei sau suspecta de monta nedorita, pentru cele gestante la mijlocul gestatiei, dar si in apropierea fatarii, precum si dupa fatare pentru eliminarea complicatiilor nedorite.
Liviu Harbuz
DVM Ph. D