Ghid pentru cumpărături online în stare de urgență: ce drepturi ai și ce poți să faci dacă produsele comandate nu corespund

Comentează

Numărul comenzilor online a “explodat”, din cauza izolării la domiciliu din ultima perioadă. Ce pot face însă cei cărora le vin alte produse decât cele comandate și care trebuie să se bazeze numai pe notificări și plângeri online?

Adrian este din Petroșani și a comandat de curând o chitară pentru băiețelul său de pe un site numit Emperio.ro. Când a sosit produsul, nu a putut să verifice coletul. Așa că a achitat, iar curierul a plecat. Nu mică i-a fost mirarea când, după ce a deschis pachetul, a descoperit o chitară de altă marcă și altă culoare. Nici chitanță sau factură nu a găsit în colet.

A încercat să lămurească situația cu firma din spatele site-ului, numită Grand Concept Online. A cerut socoteală, dar spune că reprezentanții firmei i-au închis telefonul în nas.

Inclusiv marca este alta. Am comandat o marcă și mi-au trimis o chitară chinezească cu imperfecțiuni. Fără verificare. Am încercat să rezolv situația amiabil, dar mi-au închis telefonul. Am făcut o sesizare la ANPC. Mi-au spus la telefon că să mai aștept, ceva bizar pentru mine. În data de 9 aprilie am sesizat ANPC, azi (13 aprilie - n. r.) am sesizat Poliția. Nu mi s-a dat voie să verific produsul fără să achit, și, după ce am achitat, șoferul a tăiat-o.Adrian Motău, pentru Libertatea:

Dreptatea vine mai greu în starea de urgență

În situația lui Adrian se află și alți români și nu pot merge la magazin sau la sediul unei autorități pentru a depune plângeri.

În plus, una este să cumperi de la un magazin fizic din orașul în care locuiești, unde poți să verifici produsul, și alta este să cumperi de pe un site din alt oraș, mai ales când nu există opțiunea de a verifica pachetul.

Teoretic, orice achiziție online poate fi returnată în 14 zile, conform legislației existente în toată Uniunea Europeană.

Comanda făcută de Adrian pentru o chitară Cutaway Casme, neagră

Dar acest lucru este mult mai greu când ești în izolare.

Motău a trimis o solicitare pe e-mail-ul indicat pe site și a sunat la numărul de telefon afișat. Nu i s-a răspuns nici la telefon, nici la e-mail, iar în lipsa notificării nu poate face returul.

Produsul primit este o chitară Jinle, albastră

ANPC: Numărul de reclamații nu este mai mare

Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), numărul de reclamații primite în această perioadă nu este mai mare decât cel din perioada similară a anului trecut.

Cu toate acestea, românii care au fost păcăliți simt că este mult mai greu să îți faci dreptate în perioada stării de urgență.

“Eu doresc să îmi trimită produsul comandat, alte porcării nu vreau. Și dacă nu au, să îmi dea banii înapoi. Mai vreau să fie sancționați, asta e fraudă.
Eu am acces la internet și chiar și mie mi-a fost greu să fac plângere la ANPC. De exemplu, îmi cereau CUI-ul firmei, iar pe site-ul de pe care am comandat nu se găsește. Alții rămân în pagubă, nu pot face nici cât am făcut eu. Nu pot să mă duc la magazin să văd produsul și să-l iau, așa că trebuie să ne mulțumim cu comenzi online”, spune el.

Contactați de Libertatea, reprezentanții magazinului online nu au răspuns până acum.

Escrocherii online

Acesta nu este singurul gen de problemă online cu care se confruntă românii în această perioadă.

Libertatea a scris de curând despre cazul unor persoane care au comandat de pe OLX materiale de construcții și nu le-au mai primit niciodată, deși le-au plătit. În cazul respectiv, identitatea unei firme a fost pur și simplu furată.

Ghid pentru cumpărături sigure

Paul Anghel, directorul ANPC, a postat în data de 8 aprilie un mic ghid pentru cumpărături online sigure.

Iată ce trebuie să faceți, potrivit ANPC:

  • Verificați firma și produsele. Aici intră atât datele de identificare ale companiei, inclusiv numărul de înregistrare de la Registrul Comerțului, caracteristicile produsului, prețul cu tot cu taxe, cheltuielile de livrare, existența dreptului de denunțare unilaterală a contractului.
  • Contactați comerciantul prin telefon pentru detalii privind serviciile post-livrare.
  • Orice produs comandat pe internet poate fi returnat în 14 zile, fără a fi invocat un motiv.
  • Operatorul economic trebuie să returneze consumatorului toți banii pe care i-a primit drept plată. Rambursarea se face prin aceeași metodă de plată folosită la tranzacția inițială.
  • Comerciantul are obligația să ramburseze sumele plătite de consumator în cel mult 14 zile de la data denunțării contractului de către consumator.
  • În cazul în care termenul de 14 zile nu se găsește menționat în condițiile de funcționare ale magazinului online, atunci termenul de denunțare se prelungește cu 12 luni.
  • În cazul manipulărilor succesive, consumatorului i se poate returna un procent din valoarea produsului.

Comparați prețurile!

ANPC recomandă folosirea comparatoarelor de prețuri pentru ca românii să găsească cele mai bune oferte. Astfel de site-uri sunt price.ro, compari.ro sau shopmania.ro.

De asemenea, vânzările la preț redus, fie că sunt promoții, soldări sau lichidări de stoc, trebuie să aibă un preț mai mic decât cel mai mic preț practicat în ultimele 30 de zile.

În cazul comenzilor alterabile, trebuie să verificați data de trimitere a coletului.

De asemenea, ANPC recomandă ca în intervalul 11-13 să nu facem cumpărături în piețe sau la magazine, pentru a da prioritate pensionarilor care fac cumpărături.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Denise Rifai | Foto: Viva
09:14
Denise Rifai schimbă postul TV și va prezenta o nouă emisiune. La ce televiziune o să apară vedeta
Dorian Popa și Andreea au adoptat o cățelușă
09:11
Dorian Popa a adoptat o cățelușă la 4 luni după pierderea lui Cheluțu: „Ne-a trimis un semn de Sus”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
10:13
Polonezul care a mers 2.381 de km cu un sigur plin, a reușit o nouă performanță: 1.338 de km cu o singură încărcare, parcurși cu un Audi A6 electric
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri