Potrivit BBC, această minge poate colecta date esențiale despre joc datorită unui senzor integrat care funcționează în coordonare cu senzorii amplasați pe stadion.

Senzorul din interiorul mingii poate înregistra informații de 500 de ori pe secundă, oferind arbitrilor un ajutor crucial în luarea deciziilor, cum ar fi validarea golurilor sau pozițiile de ofsaid.

De asemenea, fanii vor putea accesa statistici suplimentare, precum viteza maximă a mingii, forța șutului sau rotațiile în timpul perioadei pe care o petrece în aer.

De la ce vine numele de Trionda

Numele Trionda provine din limba spaniolă și înseamnă „trei valuri”, făcând referire la cele trei țări gazdă ale competiției: Canada, Mexic și Statele Unite.

Desenul exterior al mingii reflectă identitatea acestor națiuni, o frunză de arțar roșie pentru Canada, un vultur verde pentru Mexic și albastru cu stele pentru SUA. Accentele aurii omagiază trofeul Cupei Mondiale FIFA.

Care sunt noutățile acestei ediții a Cupei Mondiale

Turneul, care a început pe 11 iunie 2026 în Mexico City, este primul din istorie găzduit de trei țări simultan și beneficiază de un format extins, cu 48 de echipe împărțite în 12 grupe a câte patru.

După faza grupelor, se adaugă o rundă suplimentară de eliminare directă. Meciurile se vor desfășura pe parcursul a 39 de zile, finala fiind programată pe 19 iulie 2026 în New Jersey, SUA.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.