Curajul și păcatele a trei mame care încearcă să-și învețe copiii să nu ajungă ca ele

Pe malul drept al Bahluiului nu râde însă nimeni. Deasupra cartierului, cocoțată pe un deal, o casă cu două etaje și mansardă e una dintre puținele raze de lumină în sărăcia din vale.

Un colț de liniște pentru mame abuzate, sărace, care refuză să își abandoneze copiii, construit de părintele Dan Damaschin din Iași și asociația sa – Glasul Vieții.

Șase mame trăiesc acum acolo, cu 23 de copii. Înainte stăteau pe stradă, fugeau de familii abuzive și nu aveau suficientă mâncare pentru copii.

Tatăl le-a dat foc la casă, și-a luat hainele și a plecat

“Am locuit cu soțul meu șase ani, a plecat după ce a dat foc casei mamei și am ajuns în stradă”.

Recomandări

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Andreea are 30 de ani și e aproape la fel de slabă ca băiatul ei cel mai mare, 6 ani, care mai are doi frați și o soră. Cel mai mic băiat, de 3 ani, stă nedezlipit de mamă și, când deschide gura, strecoară printre buze șoapte auzite doar de ea.

“E mut”, strigă Geanina, o altă mamă, din colțul camerei, iar femeile zâmbesc amar. Nu e dezvățat încă de scutece, așa că nu îl primesc cei de la grădiniță.

Pe mâna stângă a Andreei se întinde un tatuaj strident ca un țipăt de la umăr până mai jos de cot, pe antebraț.

Când povestește cum a fost dată afară din chirie, pe stradă, în urmă cu o lună, dintr-o garsonieră din Manta Roșie, își întoarce brațul în lumina chioară a becului și tatuajul se transformă într-un șarpe care i se prelinge pe mână până la încheietură.

Vorbește cu resemnare, dar nu înfrântă.

Andreea a crescut într-o familie din care și-o amintește doar pe mama ei

“Am plătit lumina, gazul, chiria și ne-am trezit dați afară. Am stat o noapte în stradă că nu am avut unde să merg, apoi ne-a ajutat părintele Damaschin”.

Recomandări

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Andreea a crescut în Iași, în zona Clopotari, într-o familie din care și-o amintește doar pe mama sa. Când era mică au fost dați afară din apartamentul mamei, care n-a mai avut bani să-l țină, așa că femeia cu cei șase copii, printre care și Andreea, au mers într-un ghetou din zona Frumoasa, în Iași.

“Mama a zis că nu ne dă, stă cu noi pe stradă, dar nu ne dă. Așa ne-am mutat în ghetou. Îmi aduc aminte că era iarnă prima oară când am ajuns în stradă”, povestește femeia.

În holul mare de la parter dă buzna băiatul de 6 ani al Andreei, care are mâna în ghips, rugând-o să desfacă o fașă care-i ține atela lipită de palmă, să îl poată scărpina pe încheietură. O face mecanic, nu e prima dată când își croiește loc prin nodul cenușiu al fașei cândva albă, chiar dacă băiatul o roagă insistent să nu i-o mai lege înapoi.

“L-am așteptat să ne caute”, spune Andreea despre soțul ei. “Am stat un an și la Mama și Copilul – un alt centru de ajutorare al mamelor din Iași -, dar nu a mai venit. N-am fugit eu de el, a fugit el de copii”.

Recomandări

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Copiii se uită cu ochi mari la mama lor. Chiar dacă au mai auzit povestea, sunt prea mici ca să înțeleagă.

”Normal că vreau să meargă la școală și să o termine, să nu ajungă toți ca taică-su, alcoolici”

Mama Andreei reușise la un moment dat să își cumpere o casă într-un sat de lângă Iași, la Costuleni. A trimis-o acolo pe Andreea să locuiască cu soțul și cei patru copii, fiindcă ea trebuia să rămână în Iași să aibă grijă de bărbatul cu care se recăsătorise. Stătea în chirie și mergea în fiecare zi la el la spital să îi ducă de mâncare.

“Dar tatăl meu de-al doilea a murit și am venit și eu la Iași să o ajut pe mama să îi facă de 40 de zile”, își amintește Andreea.

L-a lăsat acasă, la Costuleni, pe soțul ei care căuta să facă un ban: a găsit o sobă pe care voia să “o pună pe internet să o vândă”.

“S-a apucat de băut, a adormit cu portița deschisă la sobă și a luat foc toată casa”.

Fără un loc în care să poată dormi, Andreea n-a renunțat la soțul ei și, cât mama avea grijă de copii, ea s-a dus zi de zi la spital cu mâncare și haine, că soțul ei a avea arsuri grave la ambele mâini. O lună mai târziu nu l-a mai găsit, plecase cu tot ce avea la el și nu l-a mai văzut de atunci.

Se uită la cei 20 de copii care aleargă în curtea casei, căutându-i pe-ai ei cu privirea: “Normal că vreau să meargă la școală și să o termine, să nu ajungă toți ca taică-su, alcoolici”.

Copii născuți pe stradă, crescuți de alți părinți

În casă locuiesc șase mame, dar o singură familie. Un duh al locului, practic, că nimeni nu stă mult acolo, e un centru de tranzit, fiindcă părintele Damaschin lucrează să le facă mamelor case, în satele din jurul Iașului.

Dar Geanina a prins multe mame trecând prin casa din Cicoarei, are mai bine de doi ani de când stă acolo.

Viața Geaninei, 31 de ani, a purtat-o pe străzi de când era mică. Tatăl a băut până a pierdut casa, iar ea a ajuns în sistem, la “casa de copii”, cu handicap din naștere la piciorul stâng.

S-a ținut totuși cât a putut de școală, dar în clasa a XII-a a fost exmatriculată din cauza absențelor, în semestrul al II-lea, a făcut 18 ani și nu a mai putut sta în sistem și a ajuns pe stradă.

“Mă iertați că îmi vine să râd, dar nu pot să cred cât am fost de idioată”, spune Geanina aproape în lacrimi.

S-a căsătorit cu primul bărbat care i-a spus că o iubește, a rămas însărcinată și el a intrat în pușcărie, iar ea cu copilul, pe stradă.

Protecția Copilului i-a luat-o pe Raluca atunci când avea nouă luni și stătea într-un centru maternal din Iași. Ea, fără casă și serviciu, el, la pușcărie, cei de la DGASPC i-au spus: ori o dă de bunăvoie și păstrează drept de vizitare, ori o iau cu forța.

”Mă înțelegeam cu mama doar când aveam bani. Nu vă mirați, așa sunt toate familiile ca noi”

Atunci s-a despărțit de Raluca, iar scenariul avea să se repete de încă două ori. Abia al patrulea copil, care are acum 3 ani, locuiește cu mama în casa construită de părintele Damaschin.

Al doilea copil al Geaninei este un băiat, Adrian, care are 8 ani. L-a născut tot la un centru maternal și a crescut într-o familie cu mamă și tată până când a împlinit 3 luni, când soțul Geaninei a intrat iar în pușcărie. Atunci, Geanina s-a mutat din centrul maternal, a mai stat un an în chirie, apoi a mers la mama ei, din disperare.

“Mama m-a dat afară în mijlocul iernii și am ajuns pe stradă. Mă înțelegeam cu ea doar dacă aveam bani. Nu vă mirați, așa sunt toate familiile ca noi, să știți. Și de aceea a trebuit să îl dau și pe Adrian în plasament: eram pe stradă, fără serviciu, fără nimic”, își amintește Geanina.

Pe Corina a născut-o un an mai târziu, într-o clădire unde stătea cu mai mulți oameni ai străzii, tot într-o iarnă. Avea lumină și căldură doar de la reșou, dar Geanina spune că sunt printre cele mai bune condiții pe care le-a văzut.

Până când oamenii străzii s-au bătut, a intervenit poliția și a găsit-o într-o cameră învelită.

“Polițiștii mi-au cerut să ies afară la legitimat și le-am spus că nu pot. M-au întrebat de ce și am dat jos pătura, le-am arătat fetița la sân. Au venit cei de la Protecția Copilului, nu am vrut să le dau fata. Nu mă înțelegeți greșit, nu am cerșit niciodată, nu am ținut copiii să le fie oamenilor milă de mine, dar pur și simplu nu puteam să o dăm. Dar au mai venit încă o dată, după o săptămână, și mi-au spus că dacă nu o dau îi pierd pe toți.”

Ștefana are 3 ani, e cea mai mică fată a Geaninei, și e un bulgăre de energie cu părul prins în două moțuri albe. Când a născut-o pe Ștefana, era pe stradă, în spatele unui campus studențesc din Iași. Nu lucra nici atunci, dar Geanina se justifică.

“Nu mă întrebați de ce nu lucram, că mulți mă întreabă. Eram pe stradă, nu ai unde să faci baie, nu poți să te duci la muncă așa. Nici acum, când stau în casa asta, nu îmi găsesc loc de muncă, nimeni nu vrea o mamă cu handicap”.

Își vede o dată pe lună toți copiii, dar nu vrea să îi scoată singură în oraș, fără asistenții maternali. E prea devreme, copiii nu înțeleg și îi știu de mama și de tata pe cei care i-au luat acasă, îi îngrijesc și îi duc la școală.

“Ce pot să îi spun Corinei, care a stat două săptămâni lângă mine? Sunt o străină pentru ea.”

Bunică la 43 de ani, cu nouă copii

Casa din Cicoarei e condusă însă de o mână de fier, a Lăcrămioarei. Cum altfel să-și țină în frâu toți cei nouă copii, pe care i-a dat de mici la școală, chiar dacă în urmă cu nici un an locuiau toți într-o cameră, împreună cu soțul ei.

La 43 de ani, Lăcrămioara e o femeie dură, dar rușinată de trecutul ei. Nu fiindcă ar fi făcut ceva anume, ci pentru că simte că nu a făcut, poate, destul.

“Nu munceam nici eu, nici el. El strângea toată ziua PET-uri din gunoaie, iar din asta și din alocația copiilor trăiam. Acum și-a găsit de muncă în construcții și eu lucrez în scări de bloc. Am fost necăjită, dar nu am fost la nimeni să cer. Asta am fost mereu și asta sunt: nu îmi place să mă duc la ușa omului să mă milogesc, chiar dacă nu am mâncare, chiar dacă nu am nimic, stau așa până fac rost și le dau întâi la copii să mănânce”, spune dârz Lăcrămioara, îndemnându-i pe cei din jur să îndrăznească să o contrazică.

L-a cunoscut pe părintele Damaschin prin asociația lui și fiindcă a încercat să o ajute. Dar nu a vrut să accepte nimic gratuit și s-a dus zi de zi să îl ajute după aceea pe părinte, reușind să aibă grijă în același timp și de cei nouă copii de acasă.

“E mâna dreaptă a părintelui”, râde Geanina, și Lăcrămioara o ceartă râzând la rându-i.

 În orele pe care le-am petrecut vorbind în casă, ea a fost cea care i-a muștruluit pe toți copiii, ai ei sau nu.

A trăit în Cicoare toată viața, iar acum s-a mutat doar cu o casă mai la deal față de casa mamei sale. Doar că acum cei 9 copii și soțul stau în patru camere, nu într-una singură cât o cutie de chibrituri.

Are patru băieți și cinci fete, toți școliți și îngrijiți: cea mare este fata de 22 de ani, mai are o fiică de 17 ani, un tânăr înalt, Gabi, de 15 ani, o pereche de gemeni, băieți, care împlinesc 13 ani, un alt băiat de 12 ani și trei fete de 9, 5 și 3 ani.

Sunt obișnuiți cu aglomerația la masa din bucătărie fiindcă soțul ei provine dintr-o familie cu 12 copii, iar ea a avut încă trei surori.

Dar copila de 3 ani nu e cel mai tânăr membru al familiei, fiindcă fata Lăcrămioarei, de 22 de ani, are doi copii, iar cel mai mic are 7 luni.

“La 21 de ani am născut-o și eu pe ea. I-am trimis-o la școală, și pe ea, și pe toți, chiar și când nu aveam cu ce – trebuie să meargă la școală, să învețe, să facă ceva în viață, să nu fie ca mine, cum am fost eu.”

Asta speră Lăcrămioara să reprezinte și casa din Cicoarei făcută de părintele Damaschin – o rază de speranță în sărăcia din jur.

Să le arate oamenilor că se poată răzbi, dar nu fără școală.

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro