Colonelul Daniel Derioiu, care a preluat alături de generalul Oprea conducerea spitalului Suceava, la finalul misiunii: “Ce am adus noi? Experiență în situații de criză”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Colonelul Derioiu, 45 de ani, medic la Spitalul Militar de Urgență Regina Maria din Brașov, a acceptat să povestească pentru Libertatea cum a fost perioada petrecută la Spitalul Județean Suceava: “Am găsit un spital destructurat, cu doar 10-15% dintre medici valizi. Dar avem antrenament în situații de stres, când trebuie luate rapid deciziile. Am fost de două ori în Afganistan, am participat la exerciții NATO”.
Cuprins:
- Pe 2 aprilie, o echipă de medici militari a preluat conducerea spitalului din Moldova, în plin coșmar. Suceava devenise focarul numărul 1 al epidemiei cu coronavirus din România
- Coordonatorul activității a fost numit generalul în rezervă Ionel Oprea, iar manager, colonelul Daniel Derioiu.
- Misiunea lor s-a încheiat pe 1 mai, când conducerea militară a predat managementul spitalului din Suceava unei echipe de medici civili.
- Domnule Derioiu, a fost o misiune mai grea la Suceava decât în alte locuri unde ați mai lucrat?
- N-aș putea spune asta. Am fost de două ori în Afganistan, am participat la exerciții NATO. Fiecare misiune are specificul ei, e specială în felul ei. Și în Afganistan s-a murit, a fost pericol, dar suntem obișnuiți, acestea sunt rigorile meseriei de medic militar.
- V-a impresionat ceva în mod deosebit, cazul vreunui pacient?
- Eu am condus activitatea de acolo, nu am îngrijit direct pacienți. Dar da, m-au impresionat tenacitatea și reziliența colegilor care au rezistat acolo, din prima linie.
- Cum ați găsit spitalul în momentul în care ați venit?
- O situație extrem de dificilă. Spitalul era destructurat, cu un personal la limita rezistenței. Mai erau la muncă doar 10-15 la sută dintre ei, restul erau acasă, la izolare, în carantină sau internați, bolnavi de coronavirus. Primele zile au fost chiar foarte grele.
“Cred că am adus puțină speranță”
- Au fost și cazuri de revoltă, oameni din rândul personalului medical au criticat stilul cazon, milităresc, al echipei dumneavoastră.
- Oamenii erau speriați, temători, cum se întâmplă când se schimbă conducerea. În plus, eram în plină criză epidemică, erau dezorientați. Dar, pe parcurs, au înțeles și s-au convins toți că avem același scop, să punem spitalul pe picioare, să avem și să dăm încredere.
- Ce credeți că au adus în plus medicii militari?
- Poate puțină speranță, pentru că atunci când am ajuns asta a fost senzația, că toți cei de acolo erau speriați și parcă nu vedeau nici o ieșire din acea situație teribilă în care i-am găsit. Peste 80 la sută din personalul medical era bolnav!
Profesional, medicii de acolo erau foarte bine pregătiți, dar noi, medicii militari, avem avantajul unor antrenamente specifice, care ne pregătesc să facem mai bine față unor situații de stres, de criză, când trebuie să iei rapid decizii.
Participarea la diverse exerciții, la misiuni în teatre de luptă, ne asigură această pregătire, un grad de rezistență mai mare. Asta am adus noi, experiență în situații de criză, dar nu am fi reușit fără cei din jurul nostru. Acum s-a coagulat o echipă puternică, una care poate să meargă mai departe prin acest mod de lucru.
- La doar o săptămână de la instalare, v-ați trezit cu o executare silită a spitalului cu suma de 628.000 de lei, în urma neregulilor la achiziții cu bani din fonduri europene, depistate în februarie de cei de la Antifraudă, în mandatul fostului manager Vasile Rîmbu. Ați trimis către tribunal o cerere de amânare a punerii în aplicare, credeți că va avea succes?
- E greu să comentez acest lucru, repet, eu nu am fost acolo pentru anchete, ci ca să redresăm spitalul în plină criză epidemiologică. Mi s-a comunicat această situație de cei de la departamentul juridic.
Exista riscul ca în câteva săptămâni să fie executate sau blocate conturile spitalului, iar acesta să nu mai poată derula achiziții de echipamente, medicamente, hrană etc. De aceea am cerut instanței clemență, să amâne executarea, până se iese din situația de urgență națională și mai ales în cea specială în care se afla spitalul din Suceava.
- Ce ar însemna ca instanța să dicteze executarea conturilor spitalului cu această sumă?
- Pentru orice spital ar fi greu să piardă atâția bani. Există stocuri, dar ele se vor termina. Vorbim de supoziții acum, dar spitalul ar putea ajunge în incapacitate de a mai achiziționa cele necesare luptei cu epidemia, s-ar putea ajunge la un blocaj al activității. Nu vreau însă să speculez pe o situație ipotetică.
“Am oprit îmbolnăvirile în rândul personalului”
- Care credeți că e cea mai mare realizare la spitalul din Suceava, acum, la finalul misiunii?
- Când am ajuns noi acolo era în derivă. Acum, spitalul e pe linia de plutire, e funcțional. Are peste 60 la sută din personal la lucru și se vor mai întoarce mulți din izolare sau carantină. Au proceduri, protocoale de lucru, circuite clare, personalul e instruit, poate să facă față situației. Echipa a căpătat încredere, mai ales că în toată această perioadă au mai fost doar 2-3 cazuri izolate de îmbolnăviri în rândul angajaților. Dar am reușit să controlăm lucrurile, să nu mai apară focare, situații în care trei sferturi dintr-o secție să se infecteze de la un caz, cum se întâmplase înainte. În ultimele zile chiar nu s-a mai îmbolnăvit nici unul. În plus, am văzut că și încrederea comunității, a pacienților, a crescut. Simt și ei că există speranță, că spitalul funcționează, că îi poate ajuta, că pot fi îngrijiți. Iar ăsta mi se pare cel mai important succes.
- A contat și că după Paști nu s-a mai înregistrat o creștere a numărului de cazuri?
- Da, a fost bine că nu s-a ajuns la o escaladare a epidemiei. E bine mereu să ai un plan, noi eram pregătiți pentru ce e mai rău. Dar e bine că nu a fost cazul și le mulțumesc oamenilor că au înțeles să respecte regulile.
- Cum a fost în aceste 4 săptămâni departe de familie?
- Greu, dar noi, militarii, suntem obișnuiți, nu a fost prima dată când am stat departe de cei dragi. Am ținut legătura cu familia, cu prietenii, pe internet. Sprijinul lor este extrem de important în astfel de momente. Și eu l-am avut din plin, iar pentru asta vreau să le mulțumesc tuturor.
“Munceam tot timpul cât eram treji”
- Ați rămas în urmă cu somnul?
- Cam da, simt nevoia de odihnă. S-a muncit intens, practic lucram continuu cât timp eram treji. Nu se încheia programul după cele 12 ore la spital. Urmau discuții, planuri, să vedem ce e de făcut a doua zi. A fost o luptă contracronometru uneori. Dar de lipsa somnului au suferit toți colegii, nu doar noi, militarii.
- Ce urmează pentru dumneavoastră?
- Medicul epidemiolog ne-a recomandat să stăm la izolare pentru următoarele zile, chiar dacă la plecare am fost testați și am ieșit negativ. E un risc totuși, venim dintr-un focar de COVID-19. Fiecare va alege sub ce formă va sta în izolare, în funcție de condiții. Apoi urmează să fim retestați și apoi să ne întoarceam la locul de muncă pe care îl aveam înainte.
- Vă așteptați să fiți trimis în altă parte?
- Nu știu, n-am primit nici un ordin, deocamdată. Dar dacă va veni, merg acolo unde este nevoie. Și când am fost trimiși la Suceava, în câteva ore a trebuit să plecăm. Cam așa se întâmplă, trebuie să fim mereu pregătiți.
