„Am avut o perioadă de 7 zile de coşmar. În rest a fost ok. Nu le doresc nici măcar duşmanilor. Am trecut iarăşi, cum am spus, am reuşit să driblez şi COVID-ul, sperăm că am scăpat de el. A fost cam cel mai greu dribling al meu”, a declarat Dănuţ Lupu la Digisport.
Mi-a fost cel mai greu după a 5-a zi până la a 12-a, urât. O cameră albă, doctorii îmbrăcaţi în alb. Am avut şi ghinionul de un domn care din 24 de ore, 23 „murea”, cerea apă, vrea orice numai să facă scandal. Am stat singur până când a venit acest domn. Sper din tot sufletul că s-a făcut bine, dar nu ştiu. Poate avea şi alte probleme, dar din 24 de ore, 23 voia ceva.
Dănuţ Lupu:
„Nu te lasă să vorbești la telefon în spital. Nu am putut să vorbesc cu familia. Ești al nimănui. La început nu prea am crezut, dar văzând ce am văzut în spital cred că nu există om care să nu fi avut COVID sau care nu o să-l ia”, a precizat Dănuţ Lupu.
Dănuţ Lupu a mulţumit public mai multor persoane care l-au ajutat şi l-au susţinut în această perioadă, printre care Mircea Lucescu, George Copos, Nicolae Badea sau Cristi Borcea.
„Nea Mircea este ca şi părintele meu, am rămas surprins plăcut de implicarea domnului Copos, căruia ţin să-i mulţumesc mult de tot, domnului Badea, lui Cristi (n.r. Borcea) şi adversarului meu în fotbal, lui Gigi Becali. Prin intermediul lui MM Stoica a trimis pastile acasă, familiei. Îi mulţumesc foarte mult”, a mai spus Lupu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro