Mai precis, datoria publică a ajuns la 731,28 miliarde de lei în luna mai, faţă de 712,12 miliarde de lei în luna precedentă. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut de la 48,7% în aprilie la 50,1% în mai.
Cea mai mare parte din această datorie, adică 609,37 miliarde de lei, a fost reprezentată de titluri de stat, iar împrumuturile s-au situat la 110,414 miliarde de lei, scrie Agerpres. Datoria se raportează la Produsul Intern Brut al ultimelor 4 trimestre.
Un nivel similar, adică tot peste 50%, a mai fost înregistrat în februarie 2022, când datoria publică a fost de 50,6% din PIB.
Datoria României a crescut în ultimii ani pe fondul majorării de salarii și pensii, a notat Economedia. Majorările nu au putut fi susținute din creșteri ale veniturilor, prin urmare au fost necesare împrumuturi pentru a le plăti.
Ce se întâmplă dacă datoria publică trece de 50% din PIB
Datoria guvernamentală este suma totală a împrumuturilor făcute de stat de la persoane fizice, bănci sau de la guvernele altor țări pentru a-și finanța cheltuielile sau investițiile. Statul este obligat să ramburseze aceste împrumuturi la termenul convenit, alături de plata dobânzilor aferente.
Legea responsabilității fiscal-bugetare a stabilit mai multe praguri pentru datoria publică. Dacă acestea sunt depășite, atunci Guvernul trebuie să ia măsuri.
Astfel, dacă datoria publică depășește 45% din PIB, dar este sub 50%, Ministerul Finanțelor trebuie să prezinte Guvernului un raport justificativ și să ofere soluții ca să mențină acest indicator la un nivel viabil.
Dacă datoria publică depășește 50% din PIB, dar este sub 55%, așa cum este cazul acum, atunci:
- Guvernul prezintă și „aplică în cel mai scurt timp un program pentru reducerea ponderii datoriei publice” în PIB
- trebuie luate inclusiv măsuri care determină înghețarea cheltuielilor totale cu salariile din sectorul public
Dacă datoria publică va depăși 55% din PIB, dar va fi sub 60%, atunci:
- se iau toate măsurile prevăzute anterior pentru cazul în care datoria publică depășește 50% din PIB
- Guvernul va lua măsuri „care să determine înghețarea cheltuielilor totale privind asistența socială din sistemul public”.
Până acum, datoria publică a României nu a depășit niciodată pragul de 55% din PIB.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8139b25de528128dcc1c2e2526badcd1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_dee564f21cf5c0c6ad0a167af1e29da9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e4caa10817c4befcaf1b1e9b56defdfb.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2f18cf21fcef8fd25b63ebda9db85a21.png)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_05b24addcb7f84283b673a5a4241440b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ab20633b8a95e736c091a716131c3b4.jpg)
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_63c7a110fbdecd53ba4fb633c1509678.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_60bf320a05dea43f81fcf1f53731b984.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_41897fe34e63abd6564ce6f9d0c99a13.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_038474215b212ead7b6c8efa313aa779.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_e827713e10749877b8852524f3f81180.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_04cd7ade2ed0f1e06ef2d88f08e1d945.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_ead10603c81669d0737bbf16556430eb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8b0fe339b092419f1c8b9c20c4251a64.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0bbb15da7b912b57c82249a20cbc60d1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cc09e0ff9ca2abe4a2a109224e982af8.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_fa2a17f8f22b2e662cd3e8100db289e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_206a28b432bcace57d371b4b093b0255.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_dccd5ea9728157669a3b85d6c82b5e1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_11b29a169aba08cdc6b2d6ae598cdace.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_0936d64c9614567514f129b33d8dd6a3.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_137d52c021a1afdd19db12ed48fcdbcf.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_df9b7ca40530066daea74f0656759448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_df1ea8e7ea8b38ec4b40ab5377232fd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ctp-a-rabufnit-dupa-ce-nicusor-dan-i-a-luat-apararea-sefului-spp-nu-mai-are-autoritate-morala--despre-noul-guvern-cu-ajutorul-lui-pahontu-e1788016342541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-amana-de-peste-50-de-zile-desemnarea-unui-prim-ministru-foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/maria-popovici-si-mincu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/laura-cosoi-si-cosmin-curticapean-in-ziua-botezului-ninei-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8f54067f7ecf7da3a45c604d24f02228.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f3e9266c20ceaa17549ea7f03ab181bc.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/horoscop-30-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/la-multi-ani-de-sfantul-alexandru.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turisti-in-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ursi-in-piscina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/gettyimages-1357713283-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-depozitezi-hainele-de-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/joburi-si-calificari-fara-diploma-bac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/apa-in-frigider.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/podul-calicilor-peste-dambovita-va-fi-reconstruit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dunarea-secata-3-august-2026-foto-andrei-avram-7-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/scriitorul-victor-fala-a-deschiso-librarie-independenta-din-chisinau.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/tir-derapeaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/comisia-europeana-shutterstock1099874891-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ilie-bolojan-calin-georgescu--sursa-foto-gov-ro-dumitru-angelescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan11--foto-facebook-copy-scaled.jpg)
parpalache 06.08.2023, 19:35
Pai„Pib”-ul ala(care nici macar nu e al statului român-profitul fiind„externalizat de„multinaționale-care nu sunt deloc multi-naționale)-la valoare dolarului- comparativ cu cea de acum 34 de ani-nici macar nu a egalat „Pib”-ul României din 1988!Nici dupa 34 de ani!Cu ce-o sa plateasca România- daca incasarile statului român NU acopera nici necesaru pentru intreținerea puzderiei de„agenții” și de„instituții”-care de care mai independente de autoritatea statului român și care de care mai inutile,mai incompetente și binențeles,mai...bugetivore?!Iar statul român trebue sa plateasca deja 18 mld/an...dobânzi la creditele contractate pâna acum?!De unde bani?I Tot din imprumuturi!Desigur ca voi fi persiflat de noii securiști-„coordonați”de CIA și de papagali-cu eticheta de bolșevic(„argumentul”lor)-ca ha ha,sunt țari bogate care au datorii și mai mari ca pibul lor!Dar „uita”sa zica ca acele țari(puternic industrializate)au ...de unde sa plateasca!Pentru ca ele contracteaza credite...de dezvoltare- pentru industria lor și pentru economia lor-nu pentru acordarea de despagubiri oricarui venetic care AFIRMA ca a fost deposedat de comuniști-fara sa prezinte și dovezi-sau pentru arme la mâna a treia,pentru„tehnica”la instituțiile de forța- la prețuri triple(și nici macar nu sunt de prima generație),și pentru a plata uriașului aparat birocratic-corupt și incompetent!
laurlaur2180 06.08.2023, 20:44
Alt motiv sa ia masuri "haotice"
mariussorin75 07.08.2023, 00:59
Daca ii pui pe astia sa ia masuri te trezesti ca iti vin cu o ruleta...numai unu si unu...
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.