De ce ajung unii adolescenți să ucidă. Dan Gabriel Rusu, doctor în criminologie: „Violența este o boală contagioasă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tot mai multe crime ajung în atenția publicului, iar unele dintre ele sunt comise chiar de adolescenți. Aceste cazuri ridică întrebări despre mediul în care cresc acești tineri, despre traumele invizibile pe care le poartă și despre semnalele de alarmă ignorate.
Cuprins:
Într-un interviu pentru Libertatea, dr. Dan Gabriel Rusu, specialist în criminologie, subliniază diversitatea motivelor omuciderilor: de la gelozia morbidă în cupluri la sensibilitatea la statut la adolescenți. Factori comuni includ lipsa autocontrolului, traume sociale și trăsături antisociale, dar analiza e individuală.
Cazul crimei de la Cenei
Uciderea lui Mario, un copil omorât de alți adolescenți în județul Timiș, a readus în prim-plan întrebarea: Cum ajung niște copii să comită acte de o violență extremă? Dincolo de reacțiile emoționale și de cererile pentru pedepse mai dure, specialiștii avertizează că răspunsul nu stă într-o singură cauză și nici într-o soluție simplă.
Pentru a înțelege mecanismele psihologice din spatele agresivității la adolescenți, semnele timpurii și ce se poate face pentru prevenție, Libertatea a stat de vorbă cu Dan Gabriel Rusu, doctor în criminologie, lector universitar asociat în Anglia, la Worcester University. Specializat în omucidere și reabilitare, dr. Rusu a predat timp de 9 ani cursuri de reintegrare a foștilor deținuți la Birmingham și este autorul volumului „Life Beyond Murder” (2025), o carte despre viața de după crimă și procesele reale de reabilitare.
Motivele pentru care se ajunge la omucidere
Libertatea: Există un profil psihologic al unui criminal?
Dr. Dan Gabriel Rusu: Există mai degrabă mai multe profiluri. Paradigma profilului psihologic a fost influențată masiv de seriale și filme despre criminali în serie vânați de superdetectivii unităților de analiză comportamentală de la FBI. Aceștia au venit cu o formulă a criminalilor în serie organizați și dezorganizați care a intrat imediat în cultura populară, deși nu e o treabă chiar așa serioasă în practică.
Profilul criminalului, așa cum e portretizat în media, este al unui geniu malefic care citește Dante Aligheri, bea vinuri de colecție și ucide compulsiv. În realitate, omuciderea arată diferit. Oamenii ucid din tot felul de motive, iar acestea diferă în funcție de relația dintre victime și agresori, vârsta acestora și genul/sexul celor implicați.
Cu alte cuvinte, profilul și motivul din spatele unui adolescent care ucide un coleg sau cunoscut sunt, de regulă, diferite de cele ale unui bărbat care își ucide partenera.
Teoriile mari au încercat, cu succes limitat, să găsească factori comuni precum lipsa autocontrolului, potențiale tensiuni sociale internalizate, ruperea legăturilor cu societatea, inclusiv cu instituții sociale precum familia. Ar mai fi lipsa stimei de sine, sensibilitate crescută la amenințarea statutului sau trăsăturile de personalitate din sfera antisocială. Aici există riscul de generalizare. Motivația este analizată individual sau cel puțin dezagregat, pe diferite tipuri de omucidere, așa cum am arătat.
Să luăm exemplele de mai devreme. Fără să generalizăm, vedem o serie de elemente comune în cazurile de ucidere a partenerei intime. De exemplu, frica de abandon, gelozia morbidă, clinică, dependența emoțională de parteneră care este resimțită ca rușine copleșitoare, onoarea masculină rănită prin refuz, sentimentul de sine grandios care se manifestă printr-o furie narcisică atunci când pleacă partenera.
La tineri sau adolescenți care ucid vedem sensibilitate la amenințarea statutului, a reputației în contextul lipsei stimei de sine și a unei identități care este încă în dezvoltare. Acești tineri nu dispun de resursele psihologice necesare pentru a procesa un eveniment așa-zis rușinos sau perceput umilitor. Aș mai menționa expunerea la stres traumatic care influențează masiv funcționarea psihologică sau identificarea cu agresorii din viața lor. Ar fi mai multe de discutat aici.
Un alt exemplu poate fi atunci când o persoană influentă se comportă agresiv în viața privată. Aici îmi vine în minte sintagma „The rich get richer and the poor get prison” (Bogații devin tot mai bogați, iar săracii ajung la închisoare), atât de cunoscută în criminologie. Etichetele legate de infracționalitate întotdeauna au funcționat după dinamici de putere. Acestea se lipesc cu mult mai multă ușurință pe cei mai săraci din societate. Pe de-o parte, este vorba despre stereotipuri culturale, dar pe de altă parte, cei mai puternici dispun de resursele necesare pentru a controla narativele, deci de a rezista etichetei.
„Au dificultăți de autoreglare emoțională”
-Cât de mult contează experiențele traumatice din copilărie în evoluția unui adolescent agresiv? Ce rol joacă familia în formarea comportamentelor violente?
-Experiențele adverse sau traumatizante din copilărie au un efect negativ cumulativ asupra creierului și a minții. Exemplele includ abuzul sexual, fizic și emoțional, precum și neglijarea fizică și emoțională, violența domestică și chiar expunerea la certuri frecvente între părinți.
O serie de studii din străinătate au arătat că 9 din 10 persoane tinere care intră în contact cu justiția au experimentat cel puțin una dintre experiențele adverse menționate. Un alt studiu mai vechi din Statele Unite a indicat că rata de prezență a tulburării de stres posttraumatic la persoanele tinere din sistemul penal este comparabilă cu cea a veteranilor de război ce se întorceau de pe front. Mulți dintre acești copii sau tineri nu reușesc să citească contexte sociale sau propriile emoții în mod corect, au dificultăți de auto-reglare emoțională sau de mentalizare, adică de a se gândi la propriile gânduri sau la gândurile celorlalți.
Violența este o boală contagioasă care se ia. Metoda transmiterii este prin expunere la violență, iar vârsta este un factor de risc sau de vulnerabilitate în fața acestei boli. Pentru mine, întrebarea cea mai importantă este ce putem face pentru a limita expunerea copiilor și a adolescenților la această boală. Mai mult, cum îi putem ajuta să dezvolte anticorpii necesari în combaterea ei? Aceasta ar trebui să fie principala dezbatere astăzi, dar, din păcate, alta i-a luat locul.
„Expunerea la violență influențează funcționarea minții adolescenților”
-Există semne timpurii care pot indica riscul dezvoltării unui comportament violent?
-Există semne timpurii, dar asta nu însemnă că toți copiii care prezintă aceste semne vor deveni infractori de carieră sau criminali. Simt nevoia să spun asta, pentru că suntem în mijlocul unei adevărate panici morale. Principalul semnal timpuriu este expunerea la violență (inclusiv domestică) și stres traumatic care influențează în mod direct structura creierului și funcționarea minții adolescenților. Ar mai fi prezența atitudinilor antisociale și a prietenilor antisociali, dificultatea de autoreglare emoțională, abandonul școlar sau trăsături de tipul insensibil și lipsit de emoție. Din nou, prezența factorilor nu este în mod direct cauzală și trebuie să fim atenți să nu stigmatizăm copiii. Există și anticorpi! Dacă ai anticorpi suficienți, de exemplu o stimă de sine stabilă, dragoste, capacitate de reziliență, o figură de atașament stabilă, atunci boala asta (violența) nu se prea ia așa ușor.
-Este și genetică?
-Astăzi vorbim despre epigenetică. Gena interacționează în mod obligatoriu cu mediul. Așadar, tot acolo ajungem.
Ce ne spune experiența altei țări despre prevenție
-Pot fi prevenite aceste comportamente?
-Întrebarea îmi amintește de un citat al psihiatrului american James Gilligan: „Educația este cea mai puternică unealtă pentru dobândirea stimei de sine, iar stima de sine este cea mai puternică unealtă psihologică ce previne violența”. Bineînțeles că nu este suficient, dar este incredibil de eficient. Pot fi prevenite, uitați-vă ce a reușit să facă Scoția. În 2006, Glasgow era capitala europeană a omuciderii. Astăzi este de nerecunoscut.
Unitatea de Reducere a Violenței și societatea civilă au reușit să scoată acest oraș minunat din întunericul în care era! Ce au făcut? Au abordat violența ca pe o problemă de sănătate publică și au atacat cauzele violenței. S-au concentrat pe prevenție. Am atașat recent ultimul lor raport de activitate la mine pe Facebook. Este fabulos. Avem atât de multe de învățat din povestea lor...
Și, în final, este important de menționat că trebuie să încetăm sa căutăm soluții simple la probleme complexe.
CharlieHarperIII 01.02.2026, 16:31
Nuuu ajungem "tot acolo", mai Dane. Adica, stim ca moda curenta este sa atribuim cam tot experientelor negative, traumelor, factorilor sociali etc. etc. Contributia genetica, de care intreaba Denisa, asa, in treacat, o expediem in 1/2 de fraza. Asa e la moda (de prin anii '60, chiar). Doar ca, ce sa vezi, pe masura ce studiile despre originea genetica a orice (boli, longevitate, etc.) se inmultesc, vedem ca nu e cu "tot acolo". Si vine ziua cand va deveni "mainstream" cunostinta ca factorii genetici influenteaza in mai mare masura comportamentul infractional, decat cei din mediu. Nu ne place ideologic, ca nu prea stim ce sa facem cu astfel de rezultate. Dar, cum spune cineva competent, la majoritatea copiilor, de fapt, violenta "nu se ia". Cu mai mari sau mai mici dificultati, urme, se dezvolta bine, normal. Altii, nu. Ce sa fie, ce sa fie?
DanR. 01.02.2026, 18:50
Merci pentru comentariu. Explicația este studiată (vis a vis de ultimul tău punct și singurul). Există factori de reziliență explicabili și despre care s-a publicat, la fel cum există vulnerabilitate la unele persoane în fața acestei boli. Le-am tot explicat. Cat despre noile cercetări, tocmai asta se discută: despre interacțiune dintre mediu și gena. În orice caz, pentru cei ca tine va vor pozitivism naiv, va reamintesc ca infracțiunea e o construcție socială (deci fluidă, și nu mă refer la omucidere neapărat deși și aici e de discutat). Cum găsiți voi cauze genetice la infracțiuni fluide..
Prepurgel 03.02.2026, 19:27
Cum sa nu se intâmple asta cu atâtea mizerii de filme„de acțiune”-unde oamenii sunt uciși cu sânge rece?