De ce noile „arme-minune” ale lui Vladimir Putin, precum Oreșnik, Burevestnik și Poseidon, slăbesc, de fapt, Rusia
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tratatul de reducere a armelor strategice New START a expirat în data de 5 februarie. Pentru prima dată după cinci decenii, Rusia și Statele Unite nu mai sunt constrânse de mecanisme privind controlul armelor nucleare și strategice. Și totuși, în pofida mecanismelor, Rusia nu s-a ferit să testeze, inclusiv în luptă, arme concepute pentru a transporta focoase nucleare, relatează The Insider.
Cuprins:
În noaptea de 9 spre 10 ianuarie, racheta balistică cu rază medie de acțiune Oreșnik a fost utilizată pentru a doua oară împotriva Ucrainei. Oreșnik este doar una din noile așa-zise „arme-minune” cu care Vladimir Putin se laudă pe plan intern și amenință pe plan extern. Pe lângă Oreșnik, liderul de la Kremlin încearcă să-și intimideze inamicii declarați și cu racheta cu propulsie nucleară Burevestnik, drona submarină nucleară Poseidon, racheta balistică intercontinentală Sarmat, vehiculul planor Avangard și rachetele hipersonice lansate din aer și de pe mare Kinjal și Zirkon.
În pofida propagandei Kremlinului, toate aceste „arme-minune” nu prea sunt de folos: ba nu îndeplinesc parametrii promiși, ba sunt complet inutilizabile. Niciuna dintre aceste arme nu a avut vreun impact asupra războiului purtat de Kremlin împotriva Ucrainei. În plus, armele respective pot un avea un efect contrar, și anume să slăbească securitatea strategică a Rusiei. Ori, prin extinderea limitelor permise, Rusia oferă Statelor Unite oportunitatea de a-și testa propriile arme de o clasă similară și riscă să nu facă față concurenței.
Vladimir Putin, propagandă în scopul supunerii
De la sfârșitul lui octombrie 2025, Vladimir Putin a făcut cel puțin trei declarații despre succesele obținute de Rusia în dezvoltarea unor arme de ultimă generație, unice prin caracteristicile lor tactice și tehnice, menite să ofere avantaje militare fără precedent. Toate aceste realizări uimitoare reclamate de liderul rus nu sunt susținute însă de fapte.
De altfel, Putin a vorbit pentru prima dată despre „armele-minune” dezvoltate de Rusia într-un discurs ținut în fața Adunării Naționale în martie 2018. Discursul era însoțit de videoclipuri care indicau potențiale ținte inamice, în timp ce Putin le cerea „partenerilor occidentali” să-i ofere un nou sistem de securitate internațională.
Armele menționate atunci - Burevestnik, Poseidon și Avangard -, dar și rachetele Sarmat, Kinjal și Zirkon au servit apoi în mod constant ca instrumente de presiune și o demonstrație de forță pentru Kremlin. O altă rachetă, Oreșnik, a fost menționată în același scop după declanșarea războiului la scară largă împotriva Ucrainei.
Dincolo de propagandă, valoarea militară reală a acestor „arme-minune” rămâne îndoielnică. Folosite, din păcate, împotriva Ucrainei, rachetele Oreșnik, Kinjal și Zirkon nu au avut niciun impact asupra cursului conflictului. În ceea ce privește sistemele destinate descurajării nucleare, acestea nu au parametrii avansați de Putin și nu dispun nici de infrastructura necesară utilizării lor. Dar chiar și în această formă, așa-zisele „arme-minune” provoacă riscuri și amenințări pe care Statele Unite și Europa nu le pot ignora.
„Meteoritul” Oreșnik
Pe 21 noiembrie 2024, Vladimir Putin a ținut să anunțe personal prima utilizare în luptă a rachetei balistice cu rază medie de acțiune Oreșnik într-o „configurație hipersonică non-nucleară”. O rachetă Oreșnik fusese lansată atunci asupra orașului Dnipro, „ca răspuns la utilizarea armelor americane și britanice cu rază lungă de acțiune” împotriva teritoriului rusesc - cu alte cuvinte, ca mesaj de avertisment către aliații occidentali ai Ucrainei.
Potrivit liderului rus, racheta Oreșnik posedă caracteristici absolut incredibile, în special o forță cinetică de impact comparabilă cu cea a unui meteorit.
Un impact cinetic este un impact puternic, ca și cum ar cădea un meteorit. Lacul Tunguska, de exemplu, s-a format în urma căderii unui meteorit.
Racheta Oreșnik a lui Putin nu are, din fericire, această forță cu care amenință liderul rus. Cele două atacuri cu Oreșnik, de la uzina Iuzmaș din Dnipro și de la fabrica de reparații de aeronave din Liov, nu s-au soldat cu cratere imense sau cu clădiri reduse în cenușă. De fapt, pagubele au fost nesemnificative.
Conform experților militari, rachetele Oreșnik nu au utilitate militară într-o configurație non-nucleară din cauza costului ridicat și a preciziei reduse. În plus, lansatoarele mobile Oreșnik nu au încă infrastructura necesară pentru o desfășurare completă. Prin urmare, desfășurarea anunțată recent în Belarus nu este decât un gest politic, iar Europa ține cont de acest gest și conștientizează în sfârșit necesitatea de a se înzestra cu capacitățile menite să prevină pericolul.
„Cernobîlul zburător” Burevestnik
Pe 26 octombrie 2025, în timpul unei presupuse vizite efectuate de Putin la un centru de comandă, șeful Statului Major General al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat liderului de la Kremlin despre testarea cu succes a rachetei 9M730 Burevestnik (SSC-X-9 Skyfall, conform clasificării NATO).
Potrivit lui Gherasimov, racheta a parcurs 14.000 de kilometri și a rămas în aer timp de 15 ore. Putin a întrebat insistent dacă aceasta este raza maximă de acțiune a rachetei Burevestnik, iar Gherasimov i-a răspuns imediat că se poate și mai mult.
Burevestnik este descrisă de propaganda rusă ca o „rachetă cu rază de acțiune nelimitată” datorită unui sistem de propulsie nucleară.
„O rachetă de croazieră discretă, care zboară la altitudine joasă și transportă o ogivă nucleară, cu o rază de acțiune practic nelimitată, o traiectorie de zbor imprevizibilă și capacitatea de a ocoli barierele de interceptare, este invulnerabilă la toate sistemele de apărare antirachetă și de apărare aeriană existente și viitoare”, a susținut Putin în discursul din martie 2018.
În octombrie 2023, Putin a anunțat un „test reușit” al rachetei Burevestnik. Serviciile norvegiene de informații au confirmat o lansare de la poligonul de testare Novaia Zemlia, dar nu au detectat urme de radiații.
Conform unor estimări, dezvoltarea unei rachete Burevestnik conform descrierii făcute de Putin este imposibilă. Un proiect american similar, Pluto, dezvoltat în anii 1960, a fost anulat din cauza costurilor și complexității rachetei, precum și a riscurilor de contaminare radioactivă. Din acest motiv, experții occidentali numesc Burevestnik „un mic Cernobîl zburător”.
Burevestnik reprezintă însă o amenințare mai mare pentru cetățenii ruși decât pentru adversarii imaginați în străinătate. În august 2019, cel puțin șapte oameni au fost uciși, iar niveul radiațiilor a crescut în mod periculos în jurul unei baze militare din regiunea Arhanghelsk după un test nereușit al rachetei Burevestnik.
Serviciile americane de informații au depistat 13 teste de rachete Burevestnik între 2016 și 2019, dar numai două dintre ele au fost „parțial reușite”.
Burevestnik și alte rachete „minune” rămân încă în stadiu de proiect, în timp ce Statele Unite își dezvoltă capacitățile de apărare antirachetă, cum ar fi ambițiosul proiect „Domul de Aur”.
Poseidon, torpila care nu poate fi testată
Sistemul 2M39 Poseidon (Kanyon, conform clasificării NATO) este prezentat de Rusia ca o dronă submarină nucleară care nu poate fi detectată și interceptată.
Propaganda rusă o menționează în mod frecvent pentru a amenința Occidentul, cum ar fi scufundarea Londrei sub un tsunami radioactiv de 500 de metri înălțime.
Kremlinul crede probabil cu adevărat că o „supertorpilă nucleară” ar putea provoca pagube la o asemenea scară, dar calculele și modelarea sugerează că niciun tsunami radioactiv catastrofal nu ar putea rezulta dintr-o explozie nucleară subacvatică.
Testarea unei astfel de arme în modul complet este imposibilă, deoarece ar duce la o catastrofă ecologică (presupunând că toate caracteristicile menționate de Putin și propagandiștii săi sunt corecte).
În plus, acest proiect, care a început în anii 1980, este probabil unul dintre cele mai costisitoare și mai solicitante de resurse din istoria recentă a industriei militare rusești, motiv pentru care este adesea numit „proiect pe termen nedefinit”.
Pe lângă investițiile enorme în cercetare și infrastructura de sprijin, Poseidon nu poate fi transportată decât cu submarine nucleare ciclopice cu scop special (SPSS). Un submarin de acest tip, BS-329 Belgorod, a fost livrat marinei ruse după declanșarea războiului la scară largă împotriva Ucrainei.
Pavel Luzin, cercetător la Fundația Jamestown (SUA), a declarat pentru The Insider că Poseidon nu este o armă, ci un robot de adâncime.
„Eschimosul planor” Avangard
„Acest sistem diferă de toate tipurile existente de echipamente de luptă prin capacitatea sa de a zbura în straturile dense ale atmosferei pe distanțe intercontinentale la viteze hipersonice. Este complet invulnerabil în fața oricărui sistem de apărare aeriană sau antirachetă. Se apropie de țintă ca un meteorit, ca o bilă în flăcări, ca o minge de foc”, a declarat Putin în martie 2018.
Liderul rus a spus ulterior că acest vehicul planor cu aripi seamănă cu un eschimos.
The Insider notează că multe dintre caracteristicile evocate de Putin nu pot fi confirmate, în timp ce Pavel Luzin subliniază că și dacă ar fi adevărat ce spune liderul rus, totuși această armă este inutilă în comparație cu focoasele convenționale.
În ceea ce privește racheta Sarmat, aceasta a eșuat în repetate rânduri în timpul testelor. Un astfel de test a eșuat chiar în timpul unei vizite efectuate în Ucraina de fostul președinte american Joe Biden.
Alte așa-zise rachete de precizie, precum Kinjal și Zirkon, și-au arătat limitele în războiul din Ucraina și nu au adus distrugerile dorite de Vladimir Putin. În pofida capacităților reduse de apărare aeriană, Ucraina a reușit să intercepteze aceste rachete, doborând chiar miercuri două hipersonice Kinjal în regiunea Liov.
„Performanțele” acestor rachete sunt departe de ceea ce spune în public Putin. Conform The Insider, Kinjal nu poate fi catalogată drept o rachetă hipersonică.
„Armele-minune” afectează securitatea Rusiei
„Armele-minune” ale lui Putin nu a avut până acum un impact vizibil asupra cursului războiului din Ucraina. Nici atacurile demonstrative cu rachetele Oreșnik, nici lansările rare cu rachetele Zirkon, nici lansările relativ obișnuite cu rachetele Kinjal (celelalte categorii de „arme-minute” sunt complet nepotrivite pentru un conflict convențional) nu au schimbat cursul luptelor și nici nu ar putea să o facă, deoarece caracteristicile lor țin de mai degrabă de propagandă, nu de realitate.
În ceea ce privește stabilitatea strategică, „lipsa” unor sisteme similare în lume pe care o clamează Putin poate dăuna securității naționale a Rusiei pe termen lung. Odată cu expirarea New START (în realitate, acest acord și-a pierdut în mare măsură valoarea practică odată cu încetarea inspecțiilor reciproce în timpul pandemiei de COVID-19), „armele-minune” vor acționa ca un obstacol semnificativ în calea încheierii unui nou acord de acest fel.
În loc să intimideze și să demonstreze forță, Putin încurajează țări cu capacități mult mai mari decât cele ale Rusiei să-și schimbe doctrinele și să ia contramăsuri prin dezvoltarea unor arme similare mai eficiente.
