• „DoR e o publicație independentă care spune povești adevărate pentru a-și sprijini comunitatea să înțeleagă, să empatizeze, să descopere soluții și să acționeze”, se descriau membrii redacției. Înființată în urmă cu 13 ani, publicația era prezentă într-o revistă trimestrială de jurnalism narativ, în podcasturi, pe social media și pe scenă.

„Oricum aş scrie propoziţia asta, tot greu e: din 2023, DoR nu va mai spune poveşti noi, iar redacţia, aşa cum o ştii, îşi va opri activitatea”, își începe el scrisoarea adresată cititorilor.

El anunțase problemele financiare ale revistei din iunie, când avertizase că aceasta trece printr-o criză, „de departe cea mai complexă de până acum”, care a dus la reducerea redacției de la 25 la 10 oameni și multe incertitudini privind viitorul revistei după 2022.

Acum, Lupșa a anunțat că vor mai fi publicate povești doar până la finalul anului, inclusiv „într-un DoR#50 de colecție”, apoi își va înceta activitatea.

Singurul produs care ar putea continua, spune fondatorul DoR, este newsletter-ul „Concentrat”, pentru care se explorează posibilitatea de a fi continuat de echipa actuală, preluat de altă redacție sau închis odată cu celelalte produse.

„De astăzi nu se va mai debita niciun abonament recurent anual. De la finalul lui decembrie nu se va mai debita niciun abonament recurent lunar. Tu nu trebuie să faci nimic – doar să ne anunți dacă cumva ți-am retras banii, căci n-ar trebui să se întâmple”, mai precizează Lupșa.

Apoi, fiecare membru al redacției va merge în drumul lui. „Echipa de acum îşi va urma misiunile personale: unii se vor odihni o vreme, alţii vor face freelancing, alţii vor începe joburi noi”, afirmă fondatorul DoR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

ivryernest 04.10.2022, 23:29

"Redactia, asa cum o știȚi". Așa e mai bine.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.