Victor Ponta se află la putere însă este nemulţumit de modul în care funcţionează Justiţia. Mai ales că fostul său mentor politic, Adrian Năstase, a primit încă o condamnare cu executare. În opinia prim ministrului sentinţa dispusă împotriva fostului lider al PSD reprezintă o nedreptate. Ponta susţine că Năstase a fost principala ţintă a lui Băsescu începând din 2005.
„Eu cred că, în mare parte, justiţia din România este independentă. Cred că – şi până la urmă ce s-a întâmplat astăzi la CSM a arătat capacitatea reprezentanţilor justiţiei de a nu se mai lăsa impresionaţi, intimidaţi de preşedinte, au ales pe cine au vrut ei – dar cred că unul din obiectivele personale ale lui Traian Băsescu a fost acela, din 2005 încoace, de a-şi doborî prin alte metode decât cele politice principalul adversar. Adrian Năstase a fost principala ţintă a lui Traian Băsescu şi a acoliţilor săi Monica Macovei şi Daniel Morar începând din 2005″, a declarat preşedintele PSD la România TV.
Mai mult, Ponta a mers chiar mai departe şi a comparat situaţia lui Adrian Năstase cu cea a fostului prim-ministru ucrainean Iulia Timoşenko.
„Din punct de vedere politic, cazul Adrian Năstase este comparabil cu cel al Iuliei Timoşenko (…) Ucraina nu intră în Uniunea Europeană decât dacă este eliberată Iulia Timoşenko. Aici e acelaşi lucru, numai că invers”, a conchis premierul.
Instanţa supremă i-a condamnat luni, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.