De ce a ajuns despăgubirea la 2,7 milioane de lei

Suma uriașă a fost plătită după un accident produs de un șofer care avea asigurarea RCA la Groupama. În urma accidentului, o persoană a murit, iar despăgubirea a inclus daune morale acordate urmașilor, scrie Economica.net.

Este una dintre situațiile care arată cât de mari pot deveni costurile acoperite printr-o poliță RCA, mai ales atunci când un accident rutier are consecințe grave.

A doua cea mai mare daună: peste 2,5 milioane de lei

Nu doar polițele RCA au generat despăgubiri mari. A doua cea mai mare sumă plătită de Groupama în primele trei luni ale anului a depășit 2,5 milioane de lei, despăgubireachitată în baza unei asigurări pentru clădiri și bunuri ale unei companii, după ce structura unui pavilion de evenimente a cedat sub greutatea zăpezii, în urma unor ninsori abundente.

Groupama a mai raportat alte trei daune importante, legate de asigurări CASCO, locuințe și răspundere civilă pentru persoane juridice. Valoarea totală a acestor trei despăgubiri a trecut de 1 milion de lei.

Aproape 30 de milioane de lei, plătiți pe asigurări de sănătate, viață și călătorie

În zona asigurărilor de sănătate, viață și călătorie, Groupama a plătit indemnizații de aproape 30 de milioane de lei în primul trimestru din 2026. Cea mai mare sumă din această categorie a fost de 245.000 de lei. Banii au fost achitați în baza unei asigurări de călătorie în străinătate, după un eveniment medical grav produs în timpul unei deplasări în Statele Unite ale Americii.

Groupama, liderul pieței de asigurări din România, a plătit în primul trimestru din 2026 daune de peste 600 de milioane de lei, potrivit Economica.net.

În cazul RCA, 40% dintre notificări au fost făcute online, iar în cazul ALExA, asigurarea facultativă a locuinței cu extra-acoperiri, ponderea a fost de 33%. Toate aceste procente sunt în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Când se poate face autoconstatarea

Groupama permite și autoconstatarea în anumite cazuri. Aceasta poate fi folosită, de exemplu, pentru daune auto sau pentru probleme apărute în locuință, cum ar fi inundații de la vecini, defecțiuni la echipamente electrice sau centrale termice.

Condiția este ca valoarea daunei să fie mai mică de 8.000 de lei. Clientul face fotografii, le trimite companiei prin e-mail, iar dosarul este analizat pe baza acestor documente. După transmiterea ultimului document solicitat și a devizului, banii pot intra direct în contul clientului în cel mult trei zile lucrătoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.