Potrivit DNA, Liviu Popa este cercetat sub control judiciar pentru două infracțiuni de luare de mită. Comisarul șef Remus Daniel Indrei, care este șeful Poliției Beiuș, este acuzat de cinci infracțiuni de luare de mită, patru dintre acestea în formă continuată. Polițistul este cercetat și el sub control judiciar.

În același dosar mai sunt urmăriți penal sub control judiciar alți polițiști. Este vorba despre Dorin Ioan Vesa, șef al Secției 2 Poliție Rurală Beiuș. Comisarul șef de poliție este acuzat de trei infracțiuni de luare de mită și instigare la luare de mită în formă continuată. Implicații în acest acest caz scandalos are și Gheorghe Bat, șef al posturilor de poliție Cărpinet și Pietroasa. Bărbatul este bănuit de comiterea a nu mai puțin de patru infracțiuni de luare de mită, două de trafic de influență, complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată.

Șefi din Poliția Bihor, acuzați de corupție

Vizat de anchetatori este și Raul Ovidiu Raj Rotar, agent șef principal de poliție. Șeful Postului de Poliție Cărpinet este acuzat de două infracțiuni de complicitate la luare de mită și dare de mită în formă continuată. În plus, Minodora Ioana Pătroc, consilier superior în cadrul Agenția pentru Protecția Mediului Bihor. Femeia este acuzată de luare de mită.

Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL
Recomandări
Nicușor Dan poate să se apuce de prezidențiale. Îl ajută PSD și PNL

Totodată, procurorii anticorupție îl cercetează penal pe Nicolae Dan Bodea. Ca viceprimar al comunei Remetea, ar fi făcut acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută. De aceeași faptă este acuzat și Ioan Florian Simea, viceprimar al comunei Roșia. El mai este acuzat și de dare de mită.

Caracatița cu iz penal îl are în centru pe chestorul de poliție Liviu Popa, susțin procurorii DNA. În perioada 2012-2014, chestorul de poliție era inspector șef al IJP Bihor. Alături de comisarul șef Remus Andrei Indrei, șef al Poliției Beiuș, s-au angajat să protejeze activitate ilegală a unei persoane, care este martor în dosar.

„Concret, inculpații Liviu Popa și Remus Indrei au făcut demersuri și au exercitat atribuțiile de serviciu astfel încât să fie soluționate favorabil petițiile/reclamațiile și dosarele penale înregistrate la Poliția mun. Beiuș și la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor care vizau presupuse infracțiuni comise de persoana respectivă. De asemenea, cei doi inculpați s-au angajat să nu procedeze la sesizarea din oficiu și constituirea de noi dosare penale referitoare la faptele penale comise de către persoana respectivă și despre care aceștia ori subordonații lor ar fi luat la cunoștință în orice mod”, arată  procurorii DNA.

Au pretins mobilier și lucrări de renovare

În schimbul acestor favoruri, cei doi polițiști au pretins bunuri în valoare totală de 11.979 lei.

„Foloasele primite, în valoare de 7.979 lei, au constat în achiziționarea de obiecte de mobilier și prestarea unor servicii/lucrări de renovare la sediul Poliției municipiului Beiuș. Anterior, în vara anului 2012, inculpatul Liviu Popa, în aceeași calitate, a pretins și primit de la aceeași persoană diferite foloase necuvenite, constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la rețeaua de curent electric a locuinței sale în valoare de 1.500 lei”, spun procurorii.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”
Recomandări
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul său: „Vor deveni cu siguranţă o ţintă”

În plus, Remus Daniel Indrei este acuzat că a pretins de la cinci persoane, cantitatea de două tone și 11 mp de piatră ornamentală pentru pavarea curții de la locuința unei rude. Trocul a fost intermediat de șeful postului de Poliție Cărpinet, Raul Ovidiu Raj Rotar.

În schimbul acestor bunuri, cei doi polițiști s-au angajat să nu ia măsuri în ceea ce privește activitatea ilegală de exploatare și comercializare a petrei ornamentale.

„Remiterea foloaselor necuvenite s-a realizat și în considerarea unor tratamente preferențiale față de cei doi șefi de post. În perioada decembrie 2014 — aprilie 2015, comisarul șef Indrei Remus Daniel, în calitate de șef al Poliției mun Beiuș, având în subordine Postul de Poliție Pietroasa, a pretins, acceptat și primit de la administratorul unei societăți comerciale, atât în mod direct, cât și prin intermediul agentului șef principal Bat Gheorghe, diferite foloase necuvenite, în schimbul cărora, inculpatul urma să protejeze activitatea infracțională a omului de afaceri”, se mai precizează în comunicatul DNA.

Electrocasnice și materiale de construcții, ”atenții” pentru polițiști

De asemenea, anchetatorii au indicii prin care-l bănuiesc pe Gheorghe Bat că a pretins și a primit produse electrocasnice și materiale de construcții ca să protejeze activitatea ilicită a unor oameni de afaceri. Le promisese că va interveni în favoarea lor pentru a obține diverse favoruri, inclusiv preschimbarea permisului de conducere.

În privința lui Dorin Ioan Vesa, DNA precizează că bărbatul a pretins și primit de la Nicolae Dan Bodea și Ioan Florian Simea, viceprimari ai comunelor Remetea și Roșia, mai multe foloase necuvenite. În schimbul acestora, polițistul a protejat mai mulți ani activitatea infracțională a celor doi demnitari, care administrau ilegal și societăți comerciale.

Politico: De ce Klaus Iohannis are șanse să preia șefia Comisiei Europene. Lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen
Recomandări
Politico: De ce Klaus Iohannis are șanse să preia șefia Comisiei Europene. Lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen

„În cursul lunii iunie 2015, inculpata Pătroc Minodora Ioana, în calitate de consilier superior în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor — Serviciul Avize, Acorduri, Autorizații, a pretins și primit, prin intermediul agentului șef principal Rotar Raul Ovidiu Raj, de la 4 persoane, cantitatea de 20 — 22 mp de piatră ornamentală pentru pavaj, pe care a folosit-o cu ocazia construirii unei locuințe personale. În schimbul foloaselor pretinse și primite, inculpata, având atribuții directe în legătură cu eliberarea avizului și acordului de mediu, a susținut demersurile persoanelor respective pentru obținerea avizului de mediu și a acordului de mediu, proceduri premergătoare obținerii autorizației de mediu pentru activitatea de exploatare și comercializare a pietrei ornamentale”, susțin procurorii DNA.

În această anchetă, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
FANATIK.RO
Trenul produs în China care va lega 3 municipii importante din România. Poate circula cu o viteză de 160 km/h
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Observatornews.ro
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI