Carburanţii sunt atât de scumpi în ţara noastră în raport cu salariile, încât un român care are o remuneraţie medie nu-şi permite pe lună decât şase rezervoare de benzină. Potrivit ultimelor date publicate de Eurostat, un român poate achiziţiona doar 321 de litri de benzină pe lună, în timp ce un ungur se poate răsfăţa cu 515 litri dintr-un salariu mediu. Să nu mai vorbim de nemţi, care, dintr-un salariu, îşi pot cumpăra aproape 2.000 de litri de carburanţi!

Benzina a depăşit 5 lei/litru

Cea mai scumpă e benzina tip premium. La Rompetrol, sortimentul Alto 101 costă 5,06 lei/ litru, iar OMV Carrera 100 de la Petrom, 5,03 lei/litru. Şi la Lukoil au fost făcute scumpiri în ultima perioadă, însă preţul benzinei nu a depăşit aici pragul psihologic de 5 lei/litru. Ecto 98 se vinde acum cu 4,79 de lei/litru.

Chiar şi aşa, România rămâne una din ţările europene unde benzina e ieftină. Potrivit ultimei statistici a Directoratului General pentru Energie din cadrul Comisiei Europene, carburant mai ieftin decât la noi se poate cumpăra doar din Bulgaria şi Cipru. La polul opus, cel mai scump se vând în în Olanda, Danemarca, Grecia şi Germania.

4349-237779-6om1.jpg 4349-237780-6om2.jpg 4349-237781-6om3.jpg
Dumitru Chiriacescu, 69 de ani, pensionar: “Scumpirea carburanţilor este catastrofal de mare. Vă daţi seama, de la benzină şi motorină se scumpesc mai toate produsele. Ne afectează pe toţi şi nu e corect să sufere şi pensionarii”. Florin Colac, 42 de ani, taximetrist: “Mi se pare absurd să scumpeşti benzina şi în acelaşi timp să tai salariile. Este o mare măgărie ce se întâmplă. Noi taximetriştii vom ajunge să stăm degeaba în stradă”. Bogdan Dumitrache, 34 de ani, şofer: “Nu mai ştiu de unde să mai scot bani de benzină. Îmi vine să mă împuşc în cap cu pompa asta de benzină. Mai bine împing de maşină decât s-o mai pornesc, ca să mai economisesc”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
FANATIK.RO
Cum se conduce, de fapt, în mod corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia în perioada rece
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro
EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Observatornews.ro
Pericolul ascuns din uleiul de gătit. Ce arată un nou studiu
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI