Câteva nave au traversat Strâmtoarea Ormuz, în contextul unui armistițiu fragil

Comentează

Doar câteva nave, inclusiv un tanc petrolier și mai multe cargouri, au traversat Strâmtoarea Ormuz după anunțul de încetare a focului dintre SUA și Iran, făcut marți seară, informează CNN.

Traficul naval a fost limitat prin Strâmtoarea Ormuz

Serviciul de urmărire a navelor MarineTraffic a raportat că miercuri au trecut prin strâmtoare două nave: una sub pavilion grecesc și alta sub pavilion liberian.

În aceeași zi, experții Lloyd’s List au confirmat traversarea a trei nave, „toate cu legături actuale sau anterioare cu Iranul”, și au precizat că alte trei se pregăteau să urmeze un traseu aprobat de Iran în jurul insulei Larak.

Datele privind blocajul maritimi din Strâmtoarea Ormuz sunt contradictorii

Joi, agenția Reuters a informat că șase nave au traversat strâmtoarea în ultimele 24 de ore, bazându-se pe datele de transport maritim. Cu toate acestea, Gardienii Revoluției Islamice din Iran au susținut că traficul naval a fost oprit în urma atacului Israelului asupra Libanului de miercuri, pe care Iranul îl consideră o încălcare a încetării focului.

Liderii din zona Golfului au făcut apel la Iran să deblocheze complet traficul naval

Sultan Al Jaber, ministrul Emiratelor Arabe Unite pentru industrie și tehnologie avansată, a cerut Iranului să redeschidă complet strâmtoarea, mai relatează sursa citată mai sus.



„Securitatea energetică și stabilitatea economică globală depind de acest lucru”, a declarat acesta, adăugând pe LinkedIn că „aproximativ 230 de nave încărcate cu petrol sunt pregătite să navigheze”.

Circulația navelor prin Strâmtoarea Ormuz a fost reluată miercuri

Traficul naval în Strâmtoarea Ormuz a fost reluat miercuri, 8 aprilie, după acordul de încetare a focului între Statele Unite și Iran, transmite MarineTraffic, platforma globală de monitorizare a traficului maritim. Această decizie marchează o temporară redeschidere a unei rute strategice pentru negocieri.



Conform datelor MarineTraffic, sute de nave, inclusiv 426 de petroliere, 34 de nave GPL și 19 nave GNL, au fost blocate până acum în regiune din cauza conflictului. Primele tranzitări au fost înregistrate miercuri dimineață.

 

SUA și Iranul au semnat un armistițiu de două săptămâni

Armistițiul, rezultat al negocierilor de ultim moment, permite eliberarea navelor blocate și taxarea individuală a tranzitului, informează CNN. Prețurile globale ale petrolului au reacționat imediat la această decizie.

Petrolul Brent, de referință, a scăzut cu 15,9%, ajungând la 92,30 dolari pe baril, iar petrolul tranzacționat pe piața americană a înregistrat o reducere de 16,5%, până la 93,80 dolari pe baril, potrivit Reuters. Cu toate acestea, Willie Walsh, directorul general al IATA, avertizează că industria aviatică va avea nevoie de câteva luni pentru a recupera capacitățile de rafinare perturbate.

Care sunt taxele de tranzit impuse de Iran și Oman prin Strâmtoarea Ormuz

Pe durata armistițiului de două săptămâni, Iranul și Omanul intenționează să perceapă taxe de tranzit pentru navele care traversează Strâmtoarea Ormuz. Agenția iraniană Tasnim, citată de CNN, menționează că taxele ar putea ajunge până la 2 milioane de dolari per navă. Cu toate acestea, nu există informații clare dacă aceste taxe au fost deja implementate.



Potrivit lui Donald Trump, China a jucat un rol decisiv în aducerea Teheranului la masa negocierilor. Liderul american a declarat că problema stocurilor de uraniu îmbogățit va fi „rezolvată perfect”. Totuși, Iranul și-a condiționat încheierea conflictului de acceptarea unui plan de pace în 10 puncte, transmis prin intermediari pakistanezi.

Lista include cereri precum ridicarea tuturor sancțiunilor, recunoașterea controlului iranian asupra Strâmtorii Ormuz și retragerea forțelor americane din Orientul Mijlociu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
22:04
Donald Trump vrea să transforme complexul său de golf din Florida în reședință prezidențială și susține că armata i-a dat ideea
22:03
NATO începe exercițiul nuclear „Steadfast Noon” în Italia, în mijlocul tensiunilor crescute cu Rusia
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
21:50
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește