Inițiatorii au introdus în proiectul depus la Senat un nou articol în Codul penal, numit „Violul săvârşit asupra unui minor”.

„Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor care nu a împlinit 15 ani se pedepsește cu închisoarea de la 7 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, se arată în document.

Totodată, actul sexual de orice natură săvârşit de un major în prezenţa unui minor care nu a împlinit 15 ani se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, potrivit proiectului.

În expunerea de motive, s-a explicat că, la nivel European, 8 țări, inclusiv România, au acum vârsta consimtământului sexual de 14 ani, 7 state – 15 ani, iar 11 state europene, plus SUA, Canada si Israel au optat pentru vârsta de 16 ani.

De asemenea, „state de pe alte continente au optat pentru vârste cuprinse între 17 ani si până la 21 de ani ca vârste legale sub care este interzisă practicarea activităților cu un copil”, se mai arată în expunerea de motive.

expunere-de-motive-initiatorilege-de-modificare-cod-penal-finalpage-0004Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național
Recomandări
Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național

Finalitatea urmărită de prezentul proiect de lege este de a ridica la 15 ani vârsta consimțământului sexual si de a incrimina distinct infractiunea de viol săvârșit asupra unui minor, precum și cea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor și infractiunea constand in determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale sau de natură sexuală între minori, cu forme agravante si pedepse proportionale.

Proiect de lege:

Proiectul a fost propus de senatoarele PNL, Iuliana Scântei, Alina Gorghiu, Claudia Banu și Raluca Ioan, de senatoarea PSD, Laura Fulgeanu Moagher, și de deputata PSD, Laura Vicol.

Proiectul de lege și expunerea de motive pot fi consultate mai jos:

Lege de modificare Cod Penal infractiuni sexuale

Expunere de motive initiatori_Lege de modificare Cod Penal - final
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
FANATIK.RO
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Știrileprotv.ro
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
Observatornews.ro
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Promovarea a adus încă doi acţionari la Dinamo! Conducerea a confirmat că vor investi: "Au făcut business în România"
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale
HOROSCOP
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale