Doi bărbați, în vârstă de 18 și de 34 de ani, care lucrau la construirea unui gard, au suferit electrocutări după ce au atins o betonieră. Unul a murit, iar celălalt a reușit să supraviețuiască fără a necesita spitalizare, a informat IPJ Prahova.
Incidentul a avut loc sâmbătă seară, în jurul orei 20.30, în localitatea prahoveană Podenii Noi.
Cei doi lucrau folosind un utilaj de amestecat ciment cu apă, conectat la sursă de electricitate, și în momentul în care au atins betoniera s-au electrocutat.
Bărbatul de 34 de ani a murit pe loc, iar cel de 18 ani a scăpat, dar a refuzat să fie transportat la spital, potrivit Poliției.
A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.