Colonelul Murat Kocak și maiorul  Murat Yilmaz, care se aflau în conducerea jandarmeriei, au fost condamnați de o instanță  din Erzurum pentru încălcarea Constituţiei. Acestea sunt primele verdicte anunţate în urma proceselor deschise în urma loviturii de stat eşuate din luna iulie, despre care Ankara susține că a fost orchestrată de clericul musulman Fethullah Gulen.

Pe data de 29 decembrie a început procesul în care 29 de ofiţeri de poliţie sunt acuzaţi că nu ar fi asigurat protecţia preşedintelui turc Recep Erdogan. Având în vedere numărul mare de suspecţi, abia acum au început procesele referitoare la lovitura de stat eşuată şi se estimează că vor dura mai multe luni.

Turcia eliberează aproape 40.000 de condamnaţi, pentru a face loc în închisori celor arestaţi după lovitura de stat

În urma măsurilor luate după tentativa de lovitură de stat, aproximativ 41.000 de persoane au fost arestate, iar peste 100.000 au fost demise sau suspendate din funcţiile deţinute în cadrul aparatului de stat.

Parlamentarii turci au votat marți seara în favoarea prelungirii cu încă trei luni a stării de urgenţă care a fost instituită după tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie, scopul acestei măsuri fiind acela de a destructura reţeaua de susţinători ai clericului musulman Fethullah Gulen. Acesta se află în exil în SUA și a negat că ar fi implicat în această acţiune.

Proteste în Turcia. Sute de studenți și profesori au condamnat campania de epurare după lovitura de stat eșuată

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.