Cei doi șoferi au fost opriți de polițiști pe o autostradă din Franța

Doi șoferi români, în vârstă de 38 și 34 de ani, au fost opriți de o patrulă de jandarmi pe autostrada A11, în apropiere de Le Cellier, Franța. Remorca supraîncărcată pe care o tractau le-a atras atenția autorităților.

Oamenii legii au efectuat verificări la fața locului. După ce au descoperit mai multe obiecte în remorcă, dar și în mașinile celor doi, șoferii români au fost condamnați la închisoare, după cum relatează portalul francez de știri.

Ce au găsit polițiștii în remorca BMW-ului condus de cei doi șoferi români

În timpul controlului, jandarmii au constatat că în remorcă erau trei televizoare sigilate, canistre cu benzină și aproximativ șaizeci de unelte electrice, toate furate.

În portbagajul autoturismului BMW 530, care făcea parte din convoi alături de un Volkswagen Touran, au fost găsite obiecte suplimentare, de asemenea furate. În fața polițiștilor, șoferii români ar fi precizat că nu știau proveniența și natura bunurilor pe care le transportau.

Șoferii români susțineau că se întorc în România, în vacanță

Potrivit declarațiilor șoferilor, aceștia s-ar fi întors în România împreună cu familiile lor pentru a sărbători Sfânta Maria, pe 15 august. Chiar și așa, investigațiile autorităților au dezvăluit că remorca ar fi fost furată cu trei zile înainte de la locul unde aceștia își aveau reședința.

Bunurile găsite ar fi fost legate de două cazuri de furt: unul din 2 august, la un Kiloutou din Cholet (Maine-et-Loire), și altul din 11 iulie, la o companie de construcții din Saint-Etienne-de-Montluc (Loire-Atlantique).

„O anchetă este în desfășurare pentru a identifica autorii acestor furturi”, a precizat procuroarea Claire Loumadine, conform Ouest-france.fr.

Românii au fost condamnați la închisoare după incidentul din Franța

Luni, 17 august 2026, la Nantes, cei doi șoferi au fost aduși în fața instanței în regim de urgență, fiind acuzați de recel (n.r. – în Code pénal este infracțiunea prin care o persoană ascunde, deține, transmite sau profită de un bun despre care știe că provine dintr-o crimă sau un delict). Unul dintre bărbați a primit o pedeapsă de un an de închisoare fără mandat de arestare. În cazul celuilalt inculpat, de 34 de ani, s-a hotărât o pedeapsă de opt luni cu suspendare.

O parte semnificativă din bunurile furate a fost returnată proprietarilor de drept, doi particulari și două companii. Descoperirea acestor obiecte furate a fost un pas important în ancheta poliției, care continuă pentru a identifica toate persoanele implicate în seria de furturi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.