Primul pacient din lume operat pe creier cu ajutorul inteligenței artificiale, într-o premieră istorică în medicină

Comentează

Primul pacient din lume a fost operat pe creier cu ajutorul inteligenței artificiale, într-o premieră istorică pentru medicină. Rhys Hibbert, un tată a doi copii din Bedfordshire, Marea Britanie, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea unei tumori care i-ar fi putut afecta vederea, conform relatărilor BBC.

Inteligența artificială a oferit medicilor îndrumări în timp real

În timpul operației efectuate la Spitalul Universitar din Londra, o tehnologie bazată pe inteligență artificială a analizat în timp real fluxul video al intervenției, oferind recomandări medicilor pentru a evita vasele de sânge și nervii „ascunși” din creier.

Acest lucru a permis echipei să îndepărteze cât mai mult posibil din tumoare fără a pune în pericol alte structuri vitale.

„Din perspectiva siguranței pacientului, pot vedea clar beneficiile. Nu există indicatoare rutiere în interiorul creierului nostru”, a declarat Hibbert pentru postul britanic de televiziune.

Tumoarea i-ar fi putut afecta vederea pacientului

În urmă cu 18 luni, Hibbert, în vârstă de 48 de ani și manager de servicii pentru clienți, era complet sănătos, obișnuind să meargă zilnic câte doi kilometri. Însă, într-o zi, s-a prăbușit brusc pe stradă.

Un RMN a dezvăluit o tumoare benignă de 11 mm pe glanda pituitară, o structură mică, de dimensiunea unei bile de marmură, situată la baza craniului. Glanda pituitară joacă un rol crucial în secreția de hormoni care reglează creșterea, metabolismul și presiunea arterială.

Tumoarea, care creștea în dimensiuni, a început să apese pe nervii optici ai lui Hibbert, afectându-i vederea periferică. În ciuda faptului că inițial nu necesita intervenție chirurgicală imediată, simptomele, precum oboseala severă și amețelile, s-au agravat.

„De 18 ani de căsnicie, întotdeauna m-am trezit să-i fac soției mele o cafea dimineața, și nu aveam de gând să las această tumoare să mă oprească”, a spus Hibbert.

Cum a ajutat inteligența artificială la operația pe creier

Hibbert a acceptat fără ezitare să fie primul pacient care să beneficieze de această tehnologie revoluționară.

Intervenția a fost realizată prin introducerea unui endoscop pe cale nazală până la baza craniului, pentru a ajunge la tumoarea ascunsă în spatele unor straturi de os și membrană. Identificarea locului sigur pentru extragerea tumorii a fost complicată, mai ales că anatomia fiecărei persoane poate varia.

Aici a intervenit AI-ul. Cu ajutorul unui ecran secundar, tehnologia a analizat fluxul video în timp real, urmărind instrumentele chirurgicale și marcând zonele unde vasele și nervii erau cel mai probabil localizați. Potrivit profesorului Hani Marcus, unul dintre medicii care au asistat operația, „este antrenată pe mai multe operații decât vede sau efectuează un chirurg obișnuit într-o viață, acționând ca o a doua pereche de ochi expertă”.

Dezvoltată și testată timp de ani întregi cu sprijinul National Institute for Health and Care Research și Google, tehnologia a fost evaluată pe sute de înregistrări video ale unor operații similare.

„Ambiția noastră pe termen lung este să dezvoltăm un fel de ChatGPT pentru chirurgi, astfel încât aceștia să aibă un alt expert în cameră la care pot apela pentru sfaturi sau pe care îl pot ignora, dacă este cazul”, a adăugat prof. Marcus, pentru sursa citată mai sus.

Pacientul a avut o recuperare spectaculoasă

Operația realizată cu ajutorul inteligenței artificiale a fost un succes. „Când am deschis ochii după operație, am simțit că am o vedere de 360 de grade. Nu mai văzusem atât de clar de un an”, a declarat Hibbert.

În cele opt săptămâni de la intervenție, vederea i s-a îmbunătățit constant, iar oboseala și amețelile au dispărut. „Mi-am recăpătat viața”, a spus el, mulțumind echipei medicale.

Ministrul inovării în sănătate al Marii Britanii, James Frith, a salutat succesul acestei intervenții revoluționare, subliniind importanța siguranței în utilizarea IA. „Este esențial să ne asigurăm că inteligența artificială în medicină este utilizată în condiții de siguranță, dar trebuie să profităm și de oportunitățile pe care le oferă”, a declarat acesta pentru sursa citată mai sus.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
MONDEN
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
Arhiva foto
15:59
Cătălin Botezatu va ajunge pe masa de operație: „Trebuie să o fac când sunt foarte liniștit”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ilie Bolojan a spus că PNL nu vrea să intre în viitorul guvern Luca Niculescu, dar e dispus să dea votul în Parlament. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
15:42
Ilie Bolojan, după negocierile cu Luca Niculescu: „PNL nu intenționează să participe în acest guvern”, dar „este deschis să acorde un vot de instalare”
Ultimele știri
16:52
Donald Trump încă visează la Premiul Nobel pentru Pace: „Ar fi o mare rușine pentru ei”
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește