În cât timp se prescriu amenzile primite prin poștă și ce înseamnă termenul de șase luni

Autoritățile au la dispoziție un termen de șase luni pentru a emite procesul-verbal de constatare a contravenției, conform legislației în vigoare.

Acesta începe să curgă de la data comiterii faptei. Dacă procesul-verbal nu este emis în acest interval, contravenția se consideră prescrisă.

De exemplu, dacă depășiți viteza maximă de circulație în data de 1 martie 2026, procesul-verbal trebuie emis până la 1 septembrie 2026. După această dată, autoritățile nu mai pot aplica sancțiunea. Aceasta etapă se referă exclusiv la faza inițială de emitere și notificare a sancțiunii, explică Digi 24.

Până când poate statul să ceară banii și să aplice executarea silită

În cazul în care amenda este emisă și notificată, autoritățile au la dispoziție cinci ani pentru a recupera suma datorată prin executare silită. Acest termen curge de la 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost emis procesul-verbal.

De exemplu, pentru o amendă emisă în 2026, termenul de executare silită se va încheia la 31 decembrie 2031. Există, totuși, situații care pot suspenda acest termen, cum ar fi: înlesniri acordate de lege, decizii ale instanțelor sau dacă debitorul își ascunde veniturile ori bunurile ce pot fi executate.

În cazul în care termenul de prescripție se împlinește, autoritățile încetează măsurile de executare și șterg datoria din evidențe. Cu toate acestea, sumele achitate după împlinirea termenului nu mai pot fi restituite.

Cum se poate trimite dovada plății amenzii contravenționale

Pentru a simplifica procesul, șoferii care au achitat o amendă contravențională pot trimite dovada plății prin e-mail către unitatea de poliție care a aplicat sancțiunea.

Adresele de contact ale serviciilor rutiere din întreaga țară și ale Brigăzii Rutiere din București sunt disponibile online. De asemenea, documentele necesare pentru obținerea altor acte de la poliție pot fi trimise electronic, fără necesitatea deplasării la sediu.

Care este valoarea amenzilor rutiere în 2026

În funcție de gravitatea contravenției, amenzile rutiere din 2026 sunt împărțite în mai multe clase de sancțiuni:

  • Clasa I: 2-3 puncte amendă (405 – 607,5 lei)
  • Clasa a II-a: 4-5 puncte amendă (810 – 1012,5 lei)
  • Clasa a III-a: 6-8 puncte amendă (1.215 – 1.620 lei)
  • Clasa a IV-a: 9-20 puncte amendă (1.822,5 – 4.050 lei)
  • Clasa a V-a (doar pentru persoane juridice): 21-100 puncte amendă (4.252,5 – 20.250 lei)

Sancțiunile aplicate pentru depășirea vitezei legale în 2026

Depășirea vitezei legale atrage sancțiuni care cresc în funcție de numărul de kilometri în plus față de limita admisă:

  • 10-20 km/h peste limită: 2-3 puncte amendă + 2 puncte de penalizare;
  • 21-30 km/h peste limită: 4-5 puncte amendă + 3 puncte de penalizare;
  • 31-40 km/h peste limită: 6-8 puncte amendă + 4 puncte de penalizare;
  • 41-50 km/h peste limită: 9-20 puncte amendă + 6 puncte de penalizare;
  • Peste 50 km/h: 9-20 puncte amendă, plus suspendarea permisului pentru 90 de zile;
  • Peste 70 km/h: 9-20 puncte amendă, plus suspendarea permisului pentru 120 de zile.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.