Doliuri de nisa

“Orfelinatul” este celalalt film “de nisa” (adica spaniol si jucat de actori necunoscuti) despre doliu. De asta data, este vorba despre o poveste fantastica (la propriu si la figurat – in linia nuvelei “O coarda prea intinsa” a lui Henry James) produsa de Guillermo del Toro (“Labirintul lui Pan”) si regizata de debutantul J.A. Bayona pe scenariul lui Sergio G. Sanchez, care reuseste o combinatie virtuoza de drama familiala, suspans supranatural si atmosfera “gotica” asa cum scrie la carte. Pe coasta de nord a Spaniei, intr-o veche cladire care fusese – mai demult – un orfelinat traieste un cuplu inca destul de tanar cu un baietel, Simon. Aflam, pe parcurs, ca Simon a fost adoptat, fiind orfan, ca este HIV pozitiv – dar si ca femeia, Laura pe numele ei, este ea insasi orfana, fiind crescuta in aceeasi ca-sa-orfelinat in care locuieste acum. Simon incepe s-o preocupe pe Laura din clipa in care pomeneste tot felul de “prieteni” imaginari cu care se joaca in casa cat un castel. ?ntr-o zi, Simon dispare fara urme, iar dezolarea si disperarea Laurei sunt imense. Continua, indarjita, cautarile, facand apel atat la politie, cat si la parapsihologi. Descopera, astfel, o istorie sinistra legata de propria ei casa – lucruri care par sa aiba legatura cu disparitia lui Simon. ?ncet-incet, mai intai cu inima si mintea, apoi chiar cu trupul, Laura ajunge sa “treaca dincolo” – in lumea aceea necunoscuta unde a disparut copilul sau… “Orfelinatul” este un foarte emotionant film despre Moarte si Despartire, inainte de orice altceva, iar Belen Rueda este minunata in rolul “mamei de imprumut”, care isi sacrifica viata pentru fiul adoptiv. Dar – dincolo de intensitatea umana a povestii – exista o reteta a genului (pe modelul “Ceilalti”) care functioneaza atat de bine in acest film incat, cu siguranta, ii veti simti fiorii reci pe sira spinarii chiar si dupa ce iesiti din sala de cinema… Veterana Geraldine Chaplin isi face revenirea in rolul unui medium in, probabil, cea mai infricosatoare scena a filmului: fara a vedea, practic, nimic, sunetul capata aici o calitate aproape palpabila ce-ti ridica parul in cap.

Alex Leo Serban
Critic de film

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE