Dominic Fritz desființează sute de posturi la Primăria Timișoara şi la Poliţia Locală cu „un respect mare” pentru cei care vor fi dați afară

 4 comentarii

Primarul USR din Timişoara, Dominic Fritz, a declarat joi, 5 martie, că vor fi dați afară mai mulți angajați din instituția pe care o conduce. Este vorba despre o nouă rundă de reducere de posturi, pentru a îndeplini decizia premierului Ilie Bolojan privind reforma administrației. Fritz nu a precizat însă care vor fi criteriile care vor sta la baza concedierilor.

Mai exact, vor fi 150 de posturi desființate în Primăria Timișoara și 80 de posturi în Poliția Locală.

„Știu că este o veste proastă pentru angajați, dar trebuie să facem o reducere de încă 20%. De când am început eu mandatul de primar al Timișoarei (n.red. adică din 2020), versus cum va fi după următoarea reorganizare, personalul va fi cu 40% mai puțin și aceasta, în timp ce investim de cinci ori mai mult în Timișoara și avem mai multe atribuții decât a fost cazul”, a afirmat Dominic Fritz, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.

„Pentru mine, cel mai important este că folosim această provocare pentru a face această instituție și mai performantă și mai productivă și să îmbunătățim în tot acest proces calitatea serviciilor publice pentru cetățeni, nu să înrăutățim această calitate. Concret, la Poliția Locală, în jur de 80 de posturi vor fi desființate, din care aproape jumătate sunt efectiv ocupate. Pentru Primăria Timișoara, vorbim despre în jur de 150 de posturi, din care majoritatea sunt posturi ocupate momentan”, a adăugat președintele USR.

Fritz a mai spus că aceste concedieri se vor face cu „un respect mare pentru angajații” care vor fi dați afară, dar fără să explice ce înseamnă acest lucru și nici care vor fi criteriile.

„Știu că este o veste proastă pentru unii colegi din primărie și la Poliția Locală și tot ce pot să spun este că vom încerca să facem acest proces cu un respect mare pentru angajați, pentru funcționari”, a susținut el.

Primarul din Timișoara a mai afirmat că aceste concedieri vor dura câteva luni și a susținut că, la sfârșitul reorganizării, primăria va fi mai puternică și mai deschisă pentru cetățeni, prin creșterea eficientizării muncii celor rămași și a digitalizării.

Guvernul condus de Ilie Bolojan a adoptat pe 24 februarie proiectul de lege pentru reforma administrației publice, ca să reducă și mai mult cheltuielile statului. Documentul prevede tăierea cu 10% a cheltuielilor de personal și scăderea numărului de posturi din administrația locală. Măsurile vizează și reorganizarea Poliției locale.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Nerasist 06.03.2026, 16:40

    Eu nu înțeleg. Era nevoie de ei, sau au fost plătiți degeaba? Se poate și fără ei? De când îi plătim degeaba?

  • Avatar comentarii

    Toni2 06.03.2026, 17:28

    Bravo Domenic Fritz, asta trebuie sa facă toți primarii îmbuibați care au mărit schema de personal după bunul lor plac care iau banii degeaba.

  • Avatar comentarii

    191Adrian 07.03.2026, 09:35

    Poate aveți în vedere doamnele de la direcția fiscală de la Iulius mall .sunt arogante,abea apasă pe buton pentru un nou număr de ordine ,își petrec timpul pe telefon .urmariti și recenziile Google ,puneți oameni capabili sau inlocuitii cu altceva ,este penibil in 2026 interacțiunea cetățeanului cu doamna de la “ghișeu” sa fie ca in anii 90 👍

  • Avatar comentarii

    Zina 08.03.2026, 08:20

    Susțin in totalitate ceea ce scris 191 Adrian. La direcția fiscala este groaznic să mergi. Este un adevărat chin să complezi un formular online, aplicația nu recunoaște formatul cărții electronice de identitate, nu recunoaște unele străzi, astfel esti forțat să mergi la ghiseul. Formularele tipizate sunt de acum 30-40 ani, cu un scris minuscul unul, nu ai loc să completezi. Este groaznic la această instituție. Nu mai spun de doamnele de aici, le deranjezi că ești obligat să mergi la ele. Doamnele uită că își primesc salariile din banii noștri.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
MONDEN
Andreea Popescu de ziua ei
11:07
Cum se înțeleg Andreea Popescu și Rareș Cojoc după divorț. „E destul de complicat, dar încerc să fac față”
Victoria Răileanu și Liviu Bora în serialul „Destine cu parfum de lavandă” | sursa foto: Antena 1
10:56
De ce nu este „Destine cu parfum de lavandă” la TV azi. Ce difuzează Antena 1 joi, 8 octombrie 2026
POLITIC
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, începe joi, 8 octombrie, o serie de consultări cu partidele parlamentare pentru formarea noului Guvern și stabilirea programului de guvernare. Sursă foto: Profimedia Images
09:12
Luca Niculescu începe negocierile pentru formarea noului Guvern. Ce condiții au pus până acum PSD, PNL și UDMR
Vasile Dîncu reprezintă România în Parlamentul European, fiind trimis la Bruxelles cu voturile alegătorilor PSD. Foto: Hepta
7 oct.
Vasile Dîncu, despre desemnarea lui Luca Niculescu pentru formarea guvernului: „Există o revoltă în interiorul PSD în acest moment”
Ultimele știri
11:23
Când începe vacanța de iarnă pentru elevi și câte zile libere au de Crăciun și Anul Nou
11:22
Celine Dion a căzut pe scenă în timpul unui concert la Paris
11:21
Primăria unui oraș a inventat peste 2.000 de locuitori la recensământ ca să obțină bani de la stat, în Japonia
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Un expert în longevitate explică cum trebuie consumată cafeaua pentru a-ți prelungi viața. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Ce beau zilnic oamenii care ajung la 100 de ani: 3 băuturi simple recomandate de un expert
Un pensionar din Elveția, obligat de instanță să își demoleze șura construită cu aprobarea primăriei. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
7 oct.
Un pensionar trebuie să își dărâme șura, după ce a primit autorizație să o construiască, în Elveția: „Mă simt tras pe sfoară”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
Patru copii și un ghiozdan rupt. Sursa foto: Vlad Chirea
Reportaj
06:55
Patru copii și un ghiozdan rupt. De ce școala și grădinița sunt un lux pentru Carina, Esmeralda, Bianca și Damian, crescuți de o mamă singură, într-un sat din Covasna
Inspectorii de la Vama Isaccea au confiscat aproape 1.300 de perechi de încălțăminte de marcă suspectate că sunt contrafăcute, în valoare de 4,9 milioane de lei, aflate într-un camion spre Odesa. Foto: Poliția de Frontieră Română
7 oct.
Un șofer de TIR ucrainean a vrut să ducă în Odesa 1.300 de perechi de pantofi contrafăcuți, pe la Isaccea
Una dintre navele din Bulgaria atacată de drone
7 oct.
Nave comerciale, lovite în Marea Neagră. Bulgaria va invita România și Turcia la consultări și va cere „capacități suplimentare” din partea NATO
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește